Să nu mori murind - Silvia Urlih

Ce minune e viața ! ce complicat de simplă e ! respiri, privești, mergi…. chiar poți gândi. Poți gândi cu mintea sau cu sufletul. Dar oare , tu ești cel ce-ți hotărăști soarta ? Tu ești cel ce-ți hotărăști trăirile ? Tu, sau Dumnezeu ? Dumnezeul meu…al tău…al lui… Seara te culci, dimineața te scoli.. peste zi umbli, te agiți…gândești… Rar, foarte rar te oprești din tot și toate și te-ntrebi…sunt eu ? cine sunt eu ? m-am născut…asta e bine... Am trăit până aici… dar am făcut eu oare ce se cuvine ? Am înțeles eu care-i rostul meu ? Am făcut ce trebuia să fac ? Am înțeles rostul venirii mele aici ?

Răspunsul ? Eu nu-l voi ști cu certitudine niciodată… Eu doar simt că sunt pentru că CINEVA a hotărât să fiu. Cineva, căruia eu îi spun Dumnezeu mi-a deschis ușa cerului, mi-a arătat o familie , două, trei și mi-a spus : ALEGE. Iar eu… eu mi-am ales familia. Poate că am greșit în alegerea mea. Poate că aș fi putut alege o altă familie… Dar, alegând din ceea ce mi s-a oferit, mi-am ales o soartă. De când m-am născut inconștientul meu știa ce drum voi avea de parcurs. Drumul pe care Dumnezeu mi l-a pus sub tălpi era drept, doar că au, în nimicnicia mea mi l-am complicat, neînțelegând la momentul oportun șoapta . Dintr-o cale dreaptă mi-am complicat existența și am transformat-o într-o frunză de brad, într-un labirint din care, la un moment dat am reușit să ies.

Dacă am înțeles răspunsul la întrebarea pe care mi-o tot pun: cine sunt eu ? Nu știu încă…Poate doar Dumnezeu mi-l va da la un moment dat.

Ieri, am învățat să zbor. Astăzi m-am oprit puțin din plutire și mi-am închis o clipă aripile să se odihnească. Astăzi vreau să savurez liniștea, împăcarea cu mine însămi…. vreau doar să simt cum totul în jurul meu e viață. Vreau să simt lumina iubirii cum vine peste mine și mă îmbrățișează cu darurile ei. S-ar putea crede că aripile mi s-au frânt. Crezi că mi s-au frânt ? NU ! Mâine,…  mâine îmi voi deschide iar aripile spre zborul luminos al vieții. Astăzi voi sta o clipă doar cu mine însămi să savurez , să simt gustul dulce acrișor al vieții. 

Astăzi mă voi gândi la înmormântarea morții , voi lăsa cerul să-şi plângă roua peste mine... Ieri, Domnul m-a găsit ... Mi-a spus pe nume și m-a chemat la El. La început nu am auzit, sau mi s-a părut că-i aud strigarea. Apoi L-am auzit foarte clar cum mă povățuia… Mi-a spus o rugăciune simplă, cea a inimii. Mi-a fost greu să învăț să o rostesc cu sufletul, să nu o recit ca pe o poezie, dar am reușit. Încearcă și tu ! Vei reuși să-L auzi, să-L vezi, să-L simți.

                El ne rostește fiecăruia dintre noi numele cu atâta duioşie...
Vom înțelege poate, cândva că Hristos a înviat pentru ca tu şi eu să scuturăm de pe aripile sufletului nostru praful întunericului . A ales să moară, apoi a înviat pentru ca să ne umplem aripile fiinţei noastre înnoite cu praf de stele şi de soare, de LUMINĂ, de lumina Iubirii, pentru a alunga pentru totdeauna negura păcatului şi a tristeţii şi a neiubirii...
Să acceptăm minunea trăirii prin Hristos, prin zâmbetul nostru, prin faptele iubirii noastre... prin faptele luminii primite de la El, înlăuntrul nostru...

Ţi se întâmplă uneori să vrei să dai timpul înapoi , să porneşti pe alt drum . Ți-e teamă că visul tău nu se mai poate realiza .Vrei să pleci , să fugi, să evadezi şi să începi o nouă viaţă . Ai impresia că nu mai poţi , dar…. dar Dumnezeu te întărește.

La fel ca și tine, mă întrebam uneori dacă pot să aduc înapoi ziua care tocmai a trecut , pentru că mi-am dat seama că am greşit undeva , dar după ,mi-am dat seama că din greşeală trebuie să învăţ.

Mi-a spus cineva că dacă visele pier, piere şi persoana care are visele . Am zâmbit și i-am răspuns că visele nu au cum să piară ci pot doar să se ascundă adânc în suflet . Stau acolo și vegetează. Așteaptă clipa când vor putea fi transpuse în realitate. Unii le înlocuiesc cu blazare , dar visele nu vor dispărea niciodată . Ele pot deveni realitate. Visele pier doar dacă omul alege să nu mai viseze . Pier o dată cu sufletul care trebuie să se întoarcă acasă, acolo de unde a venit.

Se spune că speranța moare ultima. Eu spun că speranța pleacă o dată cu omul. Ea nu moare niciodată.

Alege să trăiești trăind, alege să nu mori murind. Alege să-L simți și să-L iubești. Alege viața așa cum îți este ea scrisă !

Să aveți o săptămână minunată !

SĂ NU MORI MURIND !

Ai voie să plângi, dar fă-o în gând

ai voie să ceri, dar fă-o în șoaptă

ai voie să speri, tu fă-o sperând

căci ce e al tău, e-al tău și te-așteaptă.

Ai voie să urli, să țipi de durere

dar nu ai voie nicicând să cedezi

doar cel ce renunță când norul o cere

usucă pământul din albe livezi.

Tu ești universul ești gândul puternic

ești soarele tău și-al tău infinit

ești barca-n ocean cu vântul prielnic

ești fiul iubit de când ai venit.

Tu om din pământ cu iubire de zile

trăiește prezentul, trăiește trăind !

scrie în cartea-ți cu-albastrele-i file

că viața e viață ; să nu mori murind !

CINEVA

Cineva

și nu știu cine,

croșetează cu secunde,

sacul cu-amintiri

neșterse

mi-l cosește de ciulini,

norii negri mi-i tot ia din desagă

și-i ascunde,

într-un loc numit

Acasă

unde nopțile sunt crini.

Cineva

și nu știu cine,

cerne soare,

cerne ploi,

cerne spicul ros de vremuri,

cerne păsări

și izvoare,

ne gătește cu beteală,

ne golește… suntem goi,

ne îmbracă în dorințe,

viața Lui

ni-i la picioare .

Cineva

și nu știu cine,

m-a văzut fără de zbor,

mi-a-ncrustat pe umeri

viața,

sânge

n-a curs nici un pic,

peste suflet mi-a pus trup,

mi-a mai pus și-un strop de

dor,

m-a stropit cu apa vie,

din pământ

să fiu iar

spic .

fragment din cartea „Biserica sufletului meu” - Silvia Urlih