EȘTI... - Silvia Urlih

Ochii tăi,

ciopliți din mare,

s-au oprit pe cerul meu,

vor să-mi spună-n necuvinte

că

eternul i-a pictat,

vor să-mi cânte-n nemurire

că

odată le-a fost greu

să ajungă pân’ la mine …

căci trăiseși

în păcat.

Îți faci trepte din cuvinte,

cazi

şi urci

din univers,

scrii iubirea

şi dorinţa

în scrisori nedefinite,

săruți gura visului

să rămână scris în vers

că magia veche-a nopții

ne va strânge

din morminte.

Ești

o umbră-mbălsămată în tablou

nemărginit,

ești

un cântec

care plânge în doinire-nsingurată,

ești

un suflet care vine

iar și iar

din infinit,

să mă caute vremelnic,

printre cântece

sculptată.

Silvia Urlih 28.07.2015