Uneori uită-te în trecut și învață cum să vezi viitorul- Silvia Urlih

„Cine uită trecutul e condamnat să îl repete” George Santayana, 

 “E greşit ce se spune despre trecut, că poţi să îl îngropi. Pentru că trecutul îşi face drum spre lumină cu ghearele” Khaled Hosseini

Uneori e bine să ne reamintim de trecut , dar fără să ne ancorăm la modul inutil , imbecil şi absurd de el. Uneori e bine să-ți amintești . Uneori e bine să te uiți la poze.

Uneori…

Uneori vrei să uiți, să nu te mai apese greutatea lui. Uneori îți dau lacrimile când privești în urmă. Plângi de emoția reîntâlnirii cu tine când erai mică, când te revezi cu niște cozi lungi alunecându-ți peste umeri. Lăcrimezi când îți revezi copilul mic, apoi la școală, apoi cu propriul lui copil la piept.

Uneori….

Uneori găsești o poză în care toți protagoniștii sunt îndoliați. Plângi de dorul celui plecat. Uneori e bine, alteori nu, să te regăsești în albumul cu amintiri. Graniţa trecutului care te influențează pozitiv sau negativ e ca o pojghiţă subţire de gheaţă . E greu să nu cazi în păcatul de a regreta ceea ce a fost frumos, de a dori ca experienţele plăcute din urmă să se repete sau, de a încerca să uiţi de tot ceea ce nu ţi-a convenit. Niciuna dintre cele două variante nu este cea bună. Şi oricât am încerca să păstrăm doar ceea ce am învăţat din trecut şi să mergem privind înainte, trecutul ne prinde uneori din urmă. Putem alerga oricât de departe sau de repede dar nu ne putem ascunde. E de ajuns un mic detaliu, o fotografie, o senzaţie cunoscută, o persoană pe care nu ai mai văzut-o şi hop! Dumnealui trecutul te ia în brațe, te strânge la pieptul lui. Uneori te sufocă în strânsoarea lui. Uneori nu-i simți decât adierea răsuflării la ceafă. El, trecutul, nu ţine cont de viteza cu care alergi şi nu îşi alege cu grijă vreun moment. El explodează pur şi simplu în mintea ta, fără să te prevină, aducând cu el toate amintirile pe care nici nu ştiai că le mai ai. Trecutul reapare în viaţa noastră pentru a ne aminti cine am fost, pentru a accentua ceea ce am devenit,

dar şi pentru a ne bucura, sau nu, de cine suntem azi.

Și uite așa  am ales eu să scriu un articol în fiecare zi, ca nu cumva să uit că fiecare zi, fiecare moment, îmi este unic, că-mi poate rezerva o bucurie şi că nu trebuie decât să fiu atentă  cum îl primesc. Să îmi amintesc de ea el doua zi, sau peste o lună, sau un an, să-mi  fixez amintirea bine în memorie . Sau poate să îți fie și ție de folos.

Uneori…

Uneori te uiți în urmă și nu-ți place ce vezi. Te uiți la cel de lângă tine și vezi cât de realizat este. Dar… te-ai întrebat vreodată cum a ajuns acolo ? Te-ai întrebat la câte a trebuit să renunțe pentru a fi cine este și a avea ce are ? Te-ai întrebat cât de mult luptă cu sine pentru a nu ceda, pentru a nu renunța ? Te-ai întrebat de câte ori a sărutat pământul cu palmele , cu genunchii și cu fruntea ?

Tu prietene începi orice propoziție cu “nu pot, nu cred că…, nu am cum și da, dar…” Știi bine că sunt doar niște scuze care te ajută să-ți târăști existența . Știi ca și mine că finalul este inevitabil și că toți ne vom da obștescul sfârșit. Însă până atunci, știi ceva ? Nu scapi așa ușor de viață și ți se va arăta exact așa cum o vezi, exact cum o simți. NEAGRĂ. E alegerea ta dacă stai să suspini sau iei decizia să cauți ceva mai bun.

Problema cu aceste scuze este că te demotivezi singur. Te uiți cu invidie și suspiciune la rezultatele celor care au reușit. Te uiți la norocul, succesul și fericirea lor și ai impresia că tu nu poți să ajungi acolo. Tu nu ai inteligența, cunoștințele, susținerea și șansa lor, așa că renunți înainte măcar să începi. Ce bine te simți atunci când arăți cu degetul spre ei și-ți plângi de milă….

Da. Ai dreptate, oamenii la care te uiți cu admirație și invidie, au ceva ce tu nu ai. Sunt inteligenți, au cunoștințe, au susținere, au noroc. Însă le-au dezvoltat toate pe parcurs. Știi cum se spune NOROCUL ȘI-L FACE OMUL CU MÂNA LUI.

Tu te uiți doar la rezultatul final, la diamantul șlefuit, dar nu vezi tot procesul prin care a trecut acea persoană înainte să ajungă acolo. Știi că orice om are un trecut încărcat cu eșecuri? Știi ce a avut el de fiecare dată și tu nu ? El a avut și are  curajul și hotărârea fermă de a merge mai departe și de a reuși. Crede-mă… nu vrei să fii nici măcar o zi în locul acelui invidiat de tine al celui pe care tu îl vezi perfect și fără griji. Nu ai rezista nici o oră în pantofii lui, sau în sandalele ei,  pentru că nu ești pregătit pentru viață. Tu vezi doar fructele, însă neglijezi solul pe care a fost plantat pomul, timpul care a trecut fără să se vadă un rezultat clar, perseverența și răbdarea. Nu ai văzut câtă apă i s-a pus la rădăcina realizărilor lui.

Spuneam că, cheia, sau mai bine spus , cheile pe care un om de succes le deține și tu nu, sunt CURAJUL și HOTĂRÂREA de a merge mai departe și a reuși. E foarte simplu. Dacă vrei ceva cu adevărat, se va realiza în funcție de cât ești de hotărât să-ți schimbi gândirea, obiceiurile, stilul de viață. 

Oamenii se decid să schimbe ceva în viața lor fie din disperare (când deja nu mai au altă variantă decât schimbarea) , fie pentru că nu există “nu pot “ în vocabularul lor . Există doar VREAU , SUNT DISPUS ȘI VREAU, TREBUIE ȘI POT SĂ ÎNVĂȚ. 

Vrei o viață de vis? Ce înseamnă de fapt pentru tine asta ? Cum ar arăta pentru tine o viață pe care să o trăiești după placul inimii tale? Dacă o vrei cu adevărat, atunci fii dispus la sacrificii și eforturi. Nu o vei avea în două zile și poate nici în doi ani și când vei simți nevoia cel mai tare să renunți, atunci e necesar să te educi cel mai mult și să lupți cu tine însuți. Învață în primul rând să știi ce vrei.

Sacrificii înseamnă să renunți la timpul liber petrecut cu două zeci de cafele pe zi, să renunți la comoditate, lașitate și la prietenii care te seacă de energie și bună dispoziție.

Efort înseamnă să te ridici din pat dimineața și să faci ceva pentru visul tău. Să faci asta zilnic, cu zâmbetul pe buze și să fii hotărât , să știi că nu te oprești, decât atunci când îți vei vedea visul cu ochii.

Vei vedea și vei înțelege că nimeni nu are condiții mai speciale decât tine și noroc, ci antrenament… multă muncă cu putințele și neputințele .

Uneori….

Uneori uită-te în trecut și învață cum să vezi viitorul.

FUG DIN PUSTIE

Mă scald

în piatra

izvorului mut,

în plete

flori de zâmbet

luminează,

în ochi

un trandafir a renăscut…

E timpul!

Trandafirii mei dansează !

Oglinda din clepsidră

mă privește;

mă uit în ea,

mă văd copilul gerului ,

prin palme

lumânarea vieți-mi înflorește

tălpile

ce-aleargă

prin zăpada cerului.

O aripă  mai am,

e încă vie !

o altă aripă

din mine

dă să crească,

din iarna toamnei fug…

fug din pustie,

las aripile

către viață

să-nflorească !

PARIU CU VIAȚA

Și vine iară noaptea

și iar uit ca să dorm,

iar somnul meu se ceartă

cu mine

pentr-un gând,

mi-aruncă stropi de ziuă ,

de gânduri să n-adorm

și parc-ar vrea

privirea

s-o vadă iar plângând.

Cu noaptea lângă mine

încep din nou să scriu,

cu sufletul

ce-mi este

o pană fermecată,

scriu spovedanii triste

cu viața fac pariu,

pe care însă vreau

să-l mai câștig

o dată.

Pariul meu cu viața

cu jocul de-a ruleta,

este un plâns

și-un râs

e scris

sau e  hazard,

voi trage cartea mare

voi trece iar ștacheta,

și voi dansa cu viața

căci lacrima

o ard.

fragment din cartea „Nu mai am timp” Silvia Urlih