Se întâmpla
să fiu o frunză,
o
frunză crescută
în
templul iubirii,
se întâmpla
să fiu o frunză lipsită de ram,
orbită,
izbită
și
ruptă de braț,
se întâmăpla
să fiu oglindă malului
tăcerilor
mute,
se întâmpla
să-mi fiu ploaia
cuvintelor
mute.
Se întămpla
să aud litere
cu aripe
rupte ce-și mângâiau în tăcere
petala,
se întâmpla
să aud apusul
din
glasuri de demult îngropate,
se întâmpla
să ascult șoapta
din
malul tăcerilor,
se întâmpla
să-mi fiu cuvânt
ascuns
în
glasul fierbinte al neputinței.
Se întâmpla să scobor
din șoapta spusă-n tăcere,
se întâmpla
să-mi strig neputința
și dorința,
Se întâmpla să-mi fiu dor
și glas
și noapte
și zi
se întâmpla să revin din trecut
și să-mi fiu ceea ce azi sunt.
Se întâmpla că azi îmi sunt
ceea ce nu știam
că pot să-mi fiu
EU.
Silvia Urlih - 16.03.2019
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu