Sunt
suflet ce fost-a captiv
în trup
de lut ,
în
lumea crudă ,
am
evadat în zbor spre infinit,
acolo
unde
lacrima
nu-i udă,
sunt apusul glasului stins,
scobor ca şoaptă
în malul tăcut al lumii,
mă rup din cuvânt
în litere mute
și cresc peste stânci,
la malul luminii.
Sunt nisipul glasului ars
în candela
cuvintelor moarte,
sunt lumânarea ce s-a stins
picurînd câte-o literă-n viață,
sunt mâlul
gîndului mut
ce aleargă
căutânduse-n soarte,
sunt ploaie
cu litere şchioape
ce se pierd tăcute
prin ceață.
Mă spală zăpada sub gene,
mă vântură vântul
pe frunte,
mă bate-alizeul prin plete
iar cerul
îmi piaptănă-n gând,
mă spulberă gerul prin vene
iar norul
îmi este iar punte,
mă cern ca o floare-n uscare,
sunt Om…
doar un om
pe pâmânt.
Silvia Urlih - 09.03.2019
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu