Ce înseamnă să fii femeie puternică - Silvia Urlih

Voi aborda, de fapt, voi reaborda un subiect mult discutat și pe care l-am mai abordat și în alte cărți pe care le-am scris și publicat.

            Ce înseamnă să fii o femeie puternică?!

            Am întâlnit, în lunga mea viață, multe femei care și-au dorit, dar nu au știut cum să-și acceseze puterea interioară. De fapt, simțeau că vor o schimbare, dar nu știau ce vor și cum va arăta femeiea de după schimbare. Le era frică de noua „ea”, le era frică de viitorul care, în accpțiunea lor, era mult prea negru.

Eu și multe altele ca mine, am trăit în regimul lui nenea ceașcă, când orice informație ne-a fost strict interziză. Funcționam precum roboții, programați de informații noncorforme cu ceea ce simțeam, sau ne doream. Părinții, vecinii și restul lumii ne dictau cum să ne comportăm în familie și societate. „ Supune-te și taci”

A venit însă vremea democrației, după anii 90, când am început, timid , pas cu pas, dar sigur, să mergem spre noi înșine, spre a ne cunoaște, sprea alte „lumi” ale cunoașterii.

Noi, femeile trecute de 50 de ani, am fost crescute și educate în spiritul supunerii, spre spiritual credințelor învechite…„ Taci, suferă, sacrifică-te și îndură pentru copii”. Ăsta a fost sloganul. Am fost educate să renunțăm la noi și la visurile noastre, în numele sacrificiului suprem : COPIII ! Nu contau umilințele, bătăile, manipulările emoționale și psihice. Conta doar zicerea „ Hai că nu-i chiar așa cum spui tu… și eu am fost bătută…Ăsta e bărbatul… Dacă nu te bate, nu se simte bine” . Degeaba-și spuneau „ Nu mai pot, nu mai vreau, nu mai suport bătăile și umilințele!” . TREBUIA să te supuni cutumelor educației .

 Toate am renunțat cu bună știință la noi, pentru binele lor și al familiei. Am renunțat la puterea noastră interioară și personală, pentru a corespunde așteptărilor celor din jur, dar și pentru a ne juca rolul atribuit încă de la născare: ești femeie, deci trebue să fii soție devotată, mamă devotată, angajată devotată… etc.  

Multe femei încă trăiesc cu teama de a se pune în valoare, de a se face auzite, de a lua decizii, de a se pune pe ele pe primul plan, deoarece le-au fost insuflate credințe precum că „bărbatul este capul familiei”, „femeia ține familia unită”. Da, femeia ține familia unită, dar cu ce sacrifcii ?

Știe cineva ce tsunami se întâmplă în sufletuul ei ? De multe ori, tsunami-ul o dărâmă și o îngroapă în nămol, un nămol din care nu o mai poate scoate nimeni, nici măcar medicii. Alege să moară de cancer, indifferent care ar fi el. Nefericirea și sacrificial , o duce spre moarte.

Multe dintre femei aleg să se plaseze pe ultimul loc din viața ei, doar ca se le fie bine celor dragi lor. Ajung să creadă că sacrificial ei este benefic, pentru a le fi bine altora.

Sunt însă și femei care-și asumă puterea interioară, care nu mai vor să fie „slugă la Dîrtlugă”, care vor să trăiască doar pentru ele și prin ele, care vor să-și demonstreze că POT și că se pot descurca și singure. Ce se întâmplă însă cu aceste femei ? Sunt puse la zid, judecate și îngropate sub vorbele și prejudecățile  lumii. Se aruncă cu pietre în ele de către lume…o lume fără principii, o lume care acceptă să trăiască în compromisuri și minciuni. Știi cum e: gura lumii n-o astupă nici pământul.

Dragii mei, nu uitați că o femeie care și-a asumat să fie ea însăși, care și-a asumat să fie condusă de puterea interioară, știe că este la fel de importantă ca și bărbatul de lângă ea, știe că este valoroasă. Știe că-și este valoroasă, chiar dacă a ales să-și fie singură, pentru că, în ultimii ani, femeile se valorizează nu neapărat prin rolul de soție sau mamă, ci a înțelesc că dorințele și visurile sale contează la fel de mult ca ale celorlalți.

O femeie care a trăit fel de fel de traume , umilințe, sau dezamăgiri, dacă a ajuns să se împace cu ea însăși și cu trecurul ei, este o învingătoare, pe care puțini o mai pot îngenunchia.

Deci, ce înseamnă să fii o femeie puternică ?? O femeie puternică înseamnă ca, atunci când este îngenunchiată de viață, are puterea de a se ridica. Nu acceptă partea goală a paharului, ci o vede doar pe cea plină. Nu mai acceptă să fie umilită de fi-te cine. Nu mai acceptă să trăiască în compromisuri și umilințe. Nu mai acceptă să fie pe locul doi, în ecuația vieții ei. Înseamnă că ea, femeia, a înțeles că dacă ei nu-i este bine, nici familiei și nici celor din jurul ei nu le este bine. A înțeles că, dacă ei îi este bine, poate transmite și celor din jurul ei , fericirea și împlinirea care o inundă pe ea.

fragment din cartea „Printre infinituri” - Silvia Urlih

AZI, TOATE SUNT UITARE - Silvia Urlih

În palma mea,

s-a așezat o gâză,

nu-i mai plăcea zăpada

dintre vii,

a stat o clipă,

m-a îmbrăcat în briză,

dar a plecat în zbor,

cu toamnele târzii.

În palma mea,

s-a așezat pădurea,

a stat o vreme,

mi-a spus să nu mai sufăr,

mi-a alintat cu frunza ei

zâmbirea,

dar s-a uscat și mi-a lăsat în pumn,

un nufăr.

În palma mea

s-a așezat o rază,

a ațipit o clipă,

dar mi-a lăsat un vis,

eram, eu și cu mine într-o oază…

când m-am trezit,

am înțeles că scrisul,

nu mi-e scris.

Prin palma mea,

curg anii fără noimă…

copacii m-au rănit,

zilele-au fost amare,

știam că-ngenunchierea

mi-a fost adusă-n glumă,

căci, rănile ce-au fost,

azi, toate sunt uitare.

Silvia Urlih - 29.06.2020

PLOUĂ CU PLÂNS - Silvia Urlih

Plouă cu flori de nufăr,

plouă cu nori ce plâng,

plouă cu nepăsare

și cu iubiri nescrise,

plouă cu-nlăcrimări,

cu verdele din crâng,

plouă cu nepăsare

și cu vorbiri

nespuse.

Plouă neîncetat cu soare

și cu plâns,

plouă cu meri albaștri

ce-și plâng durerea-n verde,

plouă cu noi dureri ,

dureri ce-n noi

s-au strâns,

plouă cu plâns amar,

ce nimeni nu îl vede.

Plouă cu amintiri

ce-n noi deschid dureri,

plouă cu revărsări de ape

și de  lacrimi,

plouă cu flori de măr ,

plouă în noi cu ieri,

plouă în noi cu rouă,

plouă

cu alte patimi.

Silvia Urlih - 28.06.2020

VIAȚA NU-I DURERE - Silvia Urlih

Pădurea m-a pictat

cu verdele-i din verde,

m-a desenat cu lujeri

din trunchiu-i obosit,

m-a îmbrăcat în frunze,

mi-a spus că nu se vede

tristețea

ce-mi apasă

trupul ostoit.

Pădurea m-a chemat

în casa ei

cea mare,

mi-a așezat pe masă,

ștergar împărăstesc,

mi-a dăruit și-o frunză,

să-mi fie împăcare

și mi-a cântat un cântec,

un cântec îngeresc.

Pădurea mă pictează

în flori multicolore,

îmi cântă la ureche,

că eu

îmi sunt avere,

cuvinte ne-nțelese

mi le adună-n ore,

pădurea-mi cântă-mi șoaptă:

viața nu-i durere !

Silvia Urlih - 28.06.2020

ALERG PRINTRE VREMI - Silvia Urlih

Mă-nalță cuvântul prin vorbele scrise,

mă-nalță vorbirea prin vorbele spuse,

m-adun iar în mine din vremuri apuse,

mă-nalț iar din mine, din vremile ninse.

Mă scriu în cuvinte cu vorbe nespuse,

pictez un tablou cu rame nepuse,

alerg printre vremi cu rime nescrise,

m-așez o secundă pe-un fir de mătase.

Mă scriu în cuvinte pe filele albe

mă-nalț iar în zboruri, iar zborul mi-e vis

cuvintele-mi cântă „florile d-albe”

mă-nalță vorbirea, căci multe-am de zis.

În colțul de lună, m-așteaptă visarea,

în colțul de lună adesea ajung,

în colțul de lună, îmi aflu aflarea,

în colțul de lună, vreau visul să-mi strâng.

Silvia Urlih - 20.06.2020

Nu te ascunde în spatele geloziei - Silvia Urlih

Viața se petrece cu atâta repeziciune, ajungi la dincolo de jumătatea ei și nici nu apuci să-ți mai răspunzi la întrebarea „Când și cum a trecut…?”

Spre finalul vieții încercăm cu disperare să ținem timpul în loc, doar că el aleagă cu viteza vântului.

Viața o trăim și atât. Nu o putem nici măsura și nici cântări. Păcat că realizăm acest lucru abia spre finalul ei, când nu mai avem ce schimba nici din trecut , nici din prezent și… cu greu putem schimba viitorul.

În timpul vieții, mulți dintre oameni, mai ales bărbații, confundă iubirea, cu obsesia, cu posesia și cu atașamentul agresiv. Din nefericire, relația minunată și frumoasă de la început, se transformă cu timpul într-o relație toxică, care dăunează ambilor parteneri. Poate fi o gelozie excesivă care îngrădește partenerului libertatea de expresie sau de mișcare. În numele geloziei, chipurile controlate, ajung să se controleze, în numele „iubirii”, ori unul pe celălalt, ori doar cel care a transformat iubirea în obsesie.

Tot în numele iubirii, au așteptări mult prea mari de la celălalt partener, deși încă de la început și-a dat seama cum îi este caracterul. Așteaptă să-i satisfacă toate nevoile și dorințele, de multe ori fără a comunica... ca și cum i-ar putea intra în creier și ar ști ce-și dorește partenerul.

De cele mai multe ori, dacă nu se întâmplă asta, se recurge la șantaj și manipulare emoțională.

În numele iubirii, unul dintre parteneri face sacrificii și compromisuri, renunțând la el însuși și la visurile sale.

În numele iubirii, acceptă abuzuri, umilințe și manipulări.

Ce înseamnă de fapt iubirea bilaterală ? Înseamnă încredere, înseamnă libertate, înseamnă a-ți susține partenerul în tot ceea ce-și dorește să facă, înseamnă să nu lași să se denatureze cursul firesc al relației.

O relație nu se poate baza doar pe iubire unilaterală. Degeaba iubește doar unul, iar celălat doar profită de binele oferit de cel care iubește.

La un moment dat, cel care iubește sincer se trezește și simte că este folosit, manipulat și umilit. Ce face când își dă seama că doar el dăruiește ? Pune punct. Ce interpretează cel care doar primește? Se revolt și începe să atace. Cum atacă ? Cu amenințări, cu injurii, cu invective. Care sunt amenințările ? „Nu ești bună de nimic, nu te descurci singură, ai să vezi cum o să-ți fie fără mine, ești o proastă, nu-ți void a divorțul, te voi plimba prin toate tribunalele din țară, și multe altele. De ce face toate astea ? Pentru că pierde sursa din care s-a tot încărcat cu energie, energia iubirii. Pentru că conștientizează că îi va fi greu să mai găsească o fraieră. Însă, cel mai grav este că personajul nu știe să piardă, nu înțelege că a greșit și că are multe frustrări.

Din punctul lui de vedere, cea mai bună apărare este atacul virulent.  

Deci, a nu se confunda frumusețea geloziei cu posesivitatea, cu obsesia și cu dependența.

Iubiți, respectați, prețuiți și nu tranbsformați acel minunat sentiment numit IUBIRE, în obsesie sau posesie !

Gelozia e bună și ea, dar în limita bunului simț. Un pic de gelozie nu strică, atunci când iubești, dar nu întinde coarda, că s-ar putea să se rupă la un moment dat.

SĂ FIȚI IUBIȚI !

fragment din cartea „Printre infinituri”- Silvia Urlih 

AZI ÎMI SUNT CU TINE ! - Silvia Urlih

Timid îmi este pasul

peste frunzișul umed,

timide-mi sunt pășirile

printre alei pustii,

timizi mi-au fost și ochii

ce-au plâns

prin trupul veșted,

timidă mi-e dorința

că-n viață

ai să-mi fii.

Pustiu mi-a fost în viață,

pustiu mi-a fost și plânsul,

pustiul se rescrie

în sufletul ce-aleargă,

pustiu mi-a fost în suflet,

dar mă-nsoțesc cu râsul,

și răd și plâng,

căci viața,

viața îmi e dragă.

Pustie mi-a fost soarta

ce-a alergat spre soare,

timidă mi-a fost vremea

ce m-a ascuns în mine,

pustie mi-a fost viața,

dar azi,

nu mă mai doare,

nu-mi doare adormirea,

căci azi,

îmi sunt cu tine.

Silvia Urlih - 17.06.2020

CA DOI COPACI - Silvia Urlih

Ca doi copaci plini de nevoi,

ne-mbrățișăm în zări neninse,

ca doi copaci fără de frunze,

însă

cu ramuri înflorite,

ne-mbrățișăm și dor

și plâns

și viețile ce și-au fost scrise,

ca doi copaci cu ramuri verzi,

rescriem

viețile umbrite.

Ca doi copaci ce se iubesc

și-și caută în zori nescrisul,

ne răsădim iar în neant

să creștem

dintr-o rădăcină,

ne suntem un răsad prea copt

ce-și caută în șoaptă

visul,

ne suntem doi copaci eterni

și vinovați

fără de vină.

Ca doi copaci îmbătrâniți

de ploi,

ninsori

și raza ceții,

ne punem vorbele-n cuvânt,

cuvânt-l punem în ierbar,

ne mângâiem cu crengi uscate,

dar pline de parfumul vieții,

ne-mbrățișăm ca doi copaci,

ce n-au trăit

viața-n zadar.

Silvia Urlih - 12.06.2020

DORUL MEU ȘI-AL TĂU - Silvia Urlih

Iubite, îmi bate orologiul în oglindă,

îmi spune că e timpul s-adormim,

eu îl privesc, e doar o oră-n grindă,

căci depărtarea ne-nvață să iubim.

Iubite,

azi,

ceasul ne-a mai îndepărtat

c-un ceas,

distanța ne unește

precum grâul de pâine,

tu

numeri zilele

ce ne unește-n glas,

eu

număr anii

ce mă despart de mâine.

Iubite,

îmi bate orologiul

din perete,

îmi spune

că i-e dor

să te mai vadă,

ne-a despărțit un plâns,

plânsul unui erete,

dar,

dorul meu și-al tău,

ne va uni-n baladă.

Silvia Urlih  11.06.2020

Încetați să vă mai învinovățiți ! - Silvia Urlih

Te maturizezi emoțional, doar dacă vei accepta faptul că te-ai lăsat manipulat de emoții negative și dacă vei conștientiza că nu-ți mai ești o victimă.  Înțelege omule bun că nu-ți ești propria victimă și nici a societății sau a partenerului.

Te maturizezi dacă vei înțelege că tristețea, veselia, bucuria, deznădejdea, furia, durerea, speranța, plânsul, râsul, entuziasmul, vinovăția, care sunt emoții și positive dar și negative, fac parte din viață… viața ta. 

Maturizează-te omule bun ! Păstrează-ți sufletul de copil, ai grijă de copilul din tine și vei vedea cât de bine îți va fi.

Sentimentele de furie, de negare, de acceptare, de neîncredere sau de încredere în tine, sunt sentimente firești, pe care le simți până în străfundul sufletului, trupului și celulelor tale.

Dragii mei, încercați să  vă mai învinovățiți!  Încetați să vă mai credeți vinovați pentru viața voastră ! Ce a fost, a fost, pentru că așa a fost să fie. Ce a fost așa a fost să fie și punct. Mai poți schimba ceva din ceea ce a fost ? NU, sigur că nu mai poți schimba nimic. Deci ? Fii foarte atent la viața pe care o duci acum. Analizează-ți reacțiile trupului. Fii foarte atent la ce-ți cere organismul, pentru că asta înseamnă că-ți lipsesc ceva minerale sau săruri.

Îndepărtează-i pe oamenii toxici care îți provoacă disconfort, ca să nu spun rău.

Alege să nu mai stai într-o relație toxică, care te secătuiește de energie.

Sentimentele prin care treci, sunt firești. Nu mai căuta să găsești explicații extrasenzoriale(decât dacă ești foarte pregătit, citit).

Trebuie să înțelegi că în interiorul tău deții toare resursele pentru a-ți accepta și elibera emoțiile.

Fă-ți timp să stai la taclale cu tine și cu emoțiile tale, pentru a te înțelege, pentru a le înțelege și pentru a te împrieteni cu tine.

Știu, ți se pare greu, dar nu e imposibil să ajungi în punctul în care să nu te mai simți sleit de putere şi de viaţă, obosit încă de la prima oră a dimineţii, furios că nu mai faci faţă încercărilor la care viața te supune, trist şi vinovat că nu găseşti soluţii la problemele cu care te confrunți.

Decizia de a deveni încrezător în forţele proprii atunci când te confrunţi cu o situaţie care altădată te-ar fi dărâmat emoţional, îţi aparţine ție, în totalitate.

Decizia de a nu te mai victimiza, de a nu-ți mai plânge de milă  şi de a-ți găsi sprijinul înăuntrul tău, ai ghicit, îţi aparţine tot ţie.

Ai încredere în tine, în ceea ce-ți dictează sufletul și nu te mai tot învinovăți de tot ceea ce ți se întâmplă ! Sunt alegerile tale !

fragment din cartea„ Printre infinituri”- Silvia Urlih

Ce este de fapt blestemul ? - Silvia Urlih

M-AM ÎMPĂCAT CU CEI CARE M-AU BLESTEMAT ȘI I-AM IERTAT. M-AM IERTAT ȘI PE MINE, PENTRU CĂ I-AM JUDECAT.

Poate crezi, sau poate că nu crezi în „blestem”. Eu cred, pentru că sunt „Stan pățitu”. O să-ți spun și de ce cred și ce reprezintă de fapt pentru mine aceste blesteme. Am experimentat pe pielea mea puterile blestemelor mamei mele…. și apoi cât de mult am avut de suferit.

Blestemele sunt de fapt cuvinte cu o mare încărcătură energetică negativă, pe care cineva le spune la adresa altcuiva (cel mai grav , mamă – copil) . Puterea cuvântului, spus cu răutate, cu ură și cu supărare, lovește un suflet nepregătit să primească aceste săgeți care să-ți distrugă aura și sufletul. Copil fiind, ești un suflet pur, nealterat, neștiutor și nepregătit să te ferești și să oprești aceste energii să te dezechilibreze, să te destabilizeze .

Mama mea, mereu îmi spunea (blestema) când făceam și eu ca orice copil câte o năzbâtie: să dea Dumnezeu să n-ai noroc în viață, luate-ar dracu de copil, să te ardă focul iadului, să ți se usuce mâinile, să ai și tu norocul meu, să-ți dea dumnezeu tot răul de pe lume… Din nefericire, la un moment, chiar a început să mi se „usuce” nu doar mușchii de la mâini, ci și de la față și picioare Am aflat că sufăr de o boală incurabilă–distrofie muscular progresivă scapula facio peronieră. Tot din nefericire, am întâlnit în viață doar oameni care m-au rănit, așa cum tatăl meu a rănit-o pe mama mea.

Din nefericire, viața mea nu a fost roz, ba din contra, a fost colorată în negru și gri. Poate că au fost „blestemele” mamei mele, poate că au fost și alegerile mele, poate că așa mi-a fost destinul…

Eu însă nu m-am lăsat. Conștient sau inconștient am gândit doar pozitiv, am văzut în fiecare încercare, o lecție . Am strâns din dinți, am suferit, am trecut prin fel de fel de boli una mai grea ca cealaltă, am plâns și am urlat în gând, dar am mers mai departe, mi-am urmat visul și mi l-am și împlinit. Visul meu cel mai mare a fost ca fiul meu să reușească în viață, să ajungă un „domn” la casa lui. Pentru ca visul să mi se împlinească, am mai avut un vis : să mă vindec de boala aia incurabilă .

Cum am reușit asta? I-am fost fidelă Dumnezeului meu (deși la un moment dat l-am renegat) și am crezut în visul meu, acela de a-mi depăși bolile, condiția și statutul social.   Probabil că Dumnezeu m-a întărit, probabil că tot El mi-a arătat drumul, iar eu, în nonșalanța și neștiința mea, l-am urmat cu ochii închiși, dar cu sufletul deschis.

„Supărarea sau blestemul părinților pot distruge viața copiilor! Atunci când părinții își drăcuie copiii, nu fac altceva decât să îl făgăduiască Necuratului iar acesta să aibă puteri asupra micuțului. Din această cauză pot apărea din senin boli, necazuri, suferinte, esecuri în viată cărora copiii, deveniți adulți, nu le pot face față.

Remediul cel mai eficient împotriva acestor blesteme transmisibile este Taina Sfintei Spovedanii facută atât de părinti, cât si de copii dar și citirea rugăciunii celei mari de dezlegare asupra întregii familii. Faceți un ritual de împăcare la mormântul celui care v-a blestemat .”spune Cuviosului Paisie Aghioritul

Însă, nu uitați de efectul de bumerang. Orice gând negativ trimis se întoarce, de multe ori cu mai multă putere negativă la cel ce l-a trimis. Din nefericire, toți cei care atunci m-au blestemat, au plătit . Au plătit, nu pentru că eu aș fi întors blestemele, ci pentru că așa este legea universului. Nu poți face cuiva un rău, fără să plătești. Au plătit cu suferințe grele și cu boli incurabile. Eu, m-am vindecat, pentru că nu am urât și pentru că la un moment dat, mi-am dat seama că judec și că nu am dreptul să fac asta.

În încheiere vă spun că rugăciunea părinților îi protejează pe copii și-i poate ajuta în viață.

Nu-i blestemați pe copii și nu le doriți sau gândiți răul, indiferent cât de mult v-ar supăra. Copiii, sunt copii. Nu-i „blestemați” dorindu-le răul, căci se pare că se și întâmplă.

Fragment din cartea „Printre infinituri”- Silvia Urlih 

SE DUC BĂTRÂNII NOȘTRI - Silvia Urlih

Se duc bătrânii noștri

înspre păduri mai albe,

se-mbracă-n maci albaști,

ca să le fie leac,

se duc bătrânii noștri

ca să se strângă-n salbe,

se duc

fără să spună

că viața

le-a fost

fleac.

Se duc bătrânii noștri,

pentru că voi nu-i vreți,

cât au trăit,

v-au fost ogoare,

stele,

cer și soare,

se duc făr’ să le pese

de-al vostru nou dispreț,

se duc,

pentru că norii

și  răutatea doare.

Se duc bătrânii noștri,

se duc

spre alte traiuri,

se duc spre ceruri d-albe

fără de ascunziș ,

se duc spre înălțimi,

se duc

spre alte raiuri,

se duc doar cu regretul

că azi

vă sunt frunziș.

Bătrânii noștri se duc în loc luminat cu verdeață. Pleacă cu regrete sau, pleacă fericiți că s-au eliberat de doruri, de dureeri, de suferințe. Noi ? Noi rămânem orfani de ei, de învățăturile, înțelepciunlie și sfaturile lor. Regrete ?! Degeaba.

Știi vorba aia: dacă nu ai un bătrân, să-ți cumperi. Bătrânii ți–au oferit din înțelepciunea și experiențele lor, gratis.  Degeaba-ți plângi acum bunicii sau părinții. Ei te vor veghea de dincolo de nori și vor continua să te iubească, chiar dacă tu, în timpul vieții, i-ai tratat ca pe niște paria ai societății care chipurile îți cereau ajutor. NU ! Ei își doreau ca măcar din când în când să le dai un semn de viață, să-i suni din când în când.

Regretele nu-și mai au rostul acum, după ce au plecat acolo unde îi este sufletului cel mai bine – dincolo de nori.

Silvia Urlih - 04.06.2020

ȘI CE DACĂ ?! - Silvia Urlih

Și ce dacă ridul

îți brăzdează chipul

și ce dacă viața

ți-a arat prin suflet

și ce dacă

te-ai întrecut cu timpul

și ce dacă

te-ai ascuns adeseori

în plânset.

Și ce dacă  muntele

ți-a fost ades zăgaz

și ce dacă râul

ți-a fost în van ocean

și ce dacă o clipă

nu ți-a mai dat răgaz

să îți mai numeri

viața

din an în an.

Și ce dacă viața

te-a tot îngenunchiat

și ce dacă lumea

te-a împroșcat

cu piatră

și ce dacă trupul

nu ți-este franjurat

iar sufletul îți este

încă străvechea vatră.

Gura lumii-i slobodă. 
Nu te lăsa îngenunchiat pentru a le face pe plac dușmanilor.

Silvia Urlih 01.06.2020