SE DUC BĂTRÂNII NOȘTRI - Silvia Urlih

Se duc bătrânii noștri

înspre păduri mai albe,

se-mbracă-n maci albaști,

ca să le fie leac,

se duc bătrânii noștri

ca să se strângă-n salbe,

se duc

fără să spună

că viața

le-a fost

fleac.

Se duc bătrânii noștri,

pentru că voi nu-i vreți,

cât au trăit,

v-au fost ogoare,

stele,

cer și soare,

se duc făr’ să le pese

de-al vostru nou dispreț,

se duc,

pentru că norii

și  răutatea doare.

Se duc bătrânii noștri,

se duc

spre alte traiuri,

se duc spre ceruri d-albe

fără de ascunziș ,

se duc spre înălțimi,

se duc

spre alte raiuri,

se duc doar cu regretul

că azi

vă sunt frunziș.

Bătrânii noștri se duc în loc luminat cu verdeață. Pleacă cu regrete sau, pleacă fericiți că s-au eliberat de doruri, de dureeri, de suferințe. Noi ? Noi rămânem orfani de ei, de învățăturile, înțelepciunlie și sfaturile lor. Regrete ?! Degeaba.

Știi vorba aia: dacă nu ai un bătrân, să-ți cumperi. Bătrânii ți–au oferit din înțelepciunea și experiențele lor, gratis.  Degeaba-ți plângi acum bunicii sau părinții. Ei te vor veghea de dincolo de nori și vor continua să te iubească, chiar dacă tu, în timpul vieții, i-ai tratat ca pe niște paria ai societății care chipurile îți cereau ajutor. NU ! Ei își doreau ca măcar din când în când să le dai un semn de viață, să-i suni din când în când.

Regretele nu-și mai au rostul acum, după ce au plecat acolo unde îi este sufletului cel mai bine – dincolo de nori.

Silvia Urlih - 04.06.2020