CA DOI COPACI - Silvia Urlih

Ca doi copaci plini de nevoi,

ne-mbrățișăm în zări neninse,

ca doi copaci fără de frunze,

însă

cu ramuri înflorite,

ne-mbrățișăm și dor

și plâns

și viețile ce și-au fost scrise,

ca doi copaci cu ramuri verzi,

rescriem

viețile umbrite.

Ca doi copaci ce se iubesc

și-și caută în zori nescrisul,

ne răsădim iar în neant

să creștem

dintr-o rădăcină,

ne suntem un răsad prea copt

ce-și caută în șoaptă

visul,

ne suntem doi copaci eterni

și vinovați

fără de vină.

Ca doi copaci îmbătrâniți

de ploi,

ninsori

și raza ceții,

ne punem vorbele-n cuvânt,

cuvânt-l punem în ierbar,

ne mângâiem cu crengi uscate,

dar pline de parfumul vieții,

ne-mbrățișăm ca doi copaci,

ce n-au trăit

viața-n zadar.

Silvia Urlih - 12.06.2020