Când sufletul ți-e împietrit,
când doru-n tine urlă tare,
adu-ți aminte că ai fost
copil
ce nu știai de frică,
când amintirile te dor
și-n tine simți că totul moare,
adu-ți aminte de copilul
care din joacă se ridică.
Când tutu-i negru împrejur
și-n tine curg lacrimi amare,
adu-ți aminte că-ți ești soare,
iar luna-ți este stea în noapte,
când ziduri se dărâmă-n șir
și simți
că te îneci în mare,
adu-ți aminte că-ți ești viu
și-ascultă-ți șoaptele din șoapte.
Când nu mai vrei să mai trăiești
în umilință și durere,
când vinul s-a făcut oțet ,
iar acritura-ți face greață,
ridică-te din amorțeală
și-ncarcă-te cu-a ta putere,
adu-ți aminte că mereu
e noapte
și-apoi dimineață.
Silvia Urlih - 03.03.2021
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu