Cu sus-n jos, cu josu-n sus,
ca-ntr-o
oglindă ne privim,
din rădăcină-n
rădăcină
ne ducem viața
spre apus,
sămânț-am fost,
copaci ne suntem,
sămânță pe pământ sădim,
spunem abia la
senectute,
ce-n viață am
avut de spus.
Sărmană viață cum
te-ai dus,
precum un fum
de la țigară,
pare că ieri
eram copil,
astăzi am
ghiocei la tâmple,
pare că ieri
eram la sân,
iar mama-n gând
mi-a spus :
hai zboară !
cu zboru-n zbor
m-am întrecut
căci nu știam
ce-o să se-ntâmple.
Oglinda ce-am
bătut-o-n gridă
și astăzi îmi
zâmbește blând,
pașii ce i-am
uitat în crâng
mă cheamă-n
zori de dimineață,
mă uit la mine
și-n trecut,
revăd o fată
tremurând,
era un tremur nefiresc,
mă însoțeam
cu mine-n
viață.
Silvia Urlih - 15.03.2021
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu