Continui să mă descopăr. Continui
să caut în afara și înlăuntrul ființei mele. Îmi pun întrebări. Mintea mi-e
atât de ageră că nu vrea să se blazeze. Vrea răspunsuri din ce în ce mai multe.
Zi
de zi descopăr că sunt un alt om, care se maturizează. Dar sufletul …..oof
sufletul rămâne același copil inocent ce vrea să se joace .
Credeam că o dată cu trecerea anilor, nu voi mai fi atât de
curioasă și că „de ce”-urile vor dispărea. M-am înșelat.
Când eram mică mi-am pus zeci de întrebări: de ce iarba e verde,
de ce zăpada e albă… de unde vine ploaia, de ce nu pot privi către soare….de ce
mama plânge, de ce tata înjură, de ce doamna profesoară pune note mari cui nu
merită, de ce șeful favorizează pe cine nu muncește.
Atunci, în anii copilăriei, am întrebat adulții. În anii adolescenței
și tinereții, m-am întrebat pe mine. Nimeni nu mi-a dat un răspuns care să–mi
satisfacă curiozitatea. Nu am găsit nici până azi multe dintre răspunsurile pe
care le așteptam.
Mă străduiesc să evit mocirla urâțeniei lumii, încerc să pășesc
peste răutatea ei, dar, uneori nu
reușesc. Ea mă caută, mă găsește și se străduiește să mă atragă în negura ei.
Încerc să pătrund în meandrele urâțeniei lumii….dar nu
reușesc…sufletul a rămas același copil naiv care se întreabă , dar nu găsește
singur răspuns….De ce ? nu știu….
Unicul răspuns la care am ajuns este că trebuie să fiu sănătoasă
fizic și psihic și să-mi creez propriul univers în care să accept doar oameni
asemeni mie. În rest… Dumnezeu cu mila Lui.
Atâta timp cât nu pot
schimba nimic din răutatea din afara universului meu, nu are rost să aleg să
evadez în cine știe ce boală.
Urâțenia lumii mă cheamă, eu mă fac că nu aud. Și dac-o văd și
dac-o aud, tot nu mă las târâtă în mocirla ei.
Cred că m-am înțelepțit.
fragment din carea „ Doar gânduri” Silvia Urlih
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu