Prin mine
parc-ar plânge toamna
și norii
și-ar trimite-n mine,
parcă și frunzele ce cad din nopți senine,
își caută culcuș,
ca să le fie bine,
tot în mine.
Prin mine
parc-ar plânge cerul,
poate că lacrimile mele cad
printre păduri,
poate că
nu-mi mai simt în mine
gerul,
poate că nu mai vreau
să flutur
prin furtuni.
Prin mine parcă universul curge,
poate că nu-i aud tic-tacul din zenit,
poate că sângele din
mine curge
printre poeme fără de sfârșit.
Prin mine
parcă iubirea se streacoară,
poate că munții
în mine îmi sunt scut
poate că fluturii
în mine iar coboară
poate că vântul
îmi spune
să-l ascult.
Ce-mi spune vântul
când prin mine curge?
Ce vrea să îmi șoptească
la ureche ?
Îmi spune că
e gata,
îmi ajunge
o viață ce mi-a fost
prea… nepereche.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu