Îmi plânge sufletul
când iar
privesc la țară,
îmi urlă
sufletul
de-atâta
nedreptate,
parcă aș vrea
să zbor
un pic
pe-afară,
dar țara mea
e-aici,
nu e departe.
Îmi plânge
sufletul
când văd cum
ne insultă,
pare c-am fi
copii
fără-adăpost,
ne tot prostesc
pe bani ,
ne tot cer
sultă,
ne tot
tratează ca de la prost
la prost.
Vai, țărișoara mea , ce greu îți este,
când trebuie să tot suporți orori,
erai pe vremuri țară de poveste,
azi ești mâncată de un cârd
de ciori.
Tu țara mea ești dată la mezat,
ai fost vândută ciorilor din crâng
eu ți-am dat tot, tu oare ce mi-ai dat?
mi-ai dat necaz și de-asta eu tot plâng.
Silvia Urlih - 15.10.2021
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu