A mai trecut un an. De câte ori nu mi-am luat adio de la anul pe care
l-am petrecut ? Ca de fiecare dată, în prima zi din an mă întreb , după un somn
odihnitor, ce aș face în acest an, cum a fost anul pe care tocmai l-am
petrecut, l-am trecut în albumul cu amintiri.
A fost un an ca toți ceilalți care au zburat pe lângă mine. I-am deschis
poarta și i-am spus “ADIO”. Nu mă voi mai
întâlni niciodată cu el. A plecat, zâmbindu-mi printre lacrimi. Nu i-au plăcut
în totalitate faptele mele. Am făcut, ca și în alți ani, greșeli. Îl întreb ,
tot zâmbind printre lacrimi : unde am greșit ? Mi-a răspuns cu drăgălășenie și
blândețe : privește în sufletul tău . Ești singura care îți poți da un răspuns.
Și mi-am privit sufletul…. E ca o pânză înrămată. Încerc să repar cu
pensula amalgamul de culori . Culorile sunt amestecare …… mult prea amestecate…
Pensula nu mă ascultă… vreau să pun culorile în așa fel încât să pot înțelege
ceva… vreau să schimb totul , dar pensula nu mă ascultă. Atunci încerc cu pensula
gândului . Lacrimile mă ajută și ele. Amestecul de lacrimi și culoare au
desenat pe pânză un curcubeu: rosu, oranj, galben, verde, albastru, indigo si
violet. Abia acum pot spune că încep să
citesc tabloul anului ce tocmai s-a dus.
ROȘU….am fost activă, am luat decizii, dar uneori au fost pripite.
ORANGE : am fost energică , optimistă , plină de curaj, am avut încredere în
forțele proprii .
GALBEN: am fost spontană , originală , creativă , veselă dar mai ales
optimistă.
VERDE: am fost tenace și perseverentă, am sperat în viitor.
ALBASTRU :mi-am dat seama că sunt un om împlinit și în armonie cu mine
însămi.
INDIGO și VIOLET….. Da, aici spre
marginea de jos a tabloului , nu mai disting . Am dat încredere cui nu a
meritat.. Am fost dezamăgită și umilită de cei ce nu m-au meritat. Am vărsat
lacrimi pentru cine nu a meritat. Am oferit zâmbete și iubire celor ce au
interpretat greșit altruismul meu…..
Mă voi vindeca oare vreodată de altruism ?
Voi învăța oare să fac doar ceea ce-mi dictează sufletul ? să nu mai dau
circumstanțe atenuante cui nu merită ? să nu mai fiu sclava gândirii raționale
? Mereu mi-am spus…: cine sunt eu să
judec ? cine sunt eu să arunc cu piatra ? Lasă-l săracu , este și el om…. Să-i
dau o mână de ajutor, să-l ajut să revină la credință,doar Dumnezeu e cel ce
ne poate judeca….
M-am înșelat însă… amarnic m-am înșelat. Am vrut să șlefuiesc
o rocă vulcanică, și s-a declanșat erupția… Binele pe care l-am vrut s-a
transformat într-un râu de vorbe și fapte care m-au ars…. M-au ars pe dinafară,
dar mi-au ars mai ales sufletul….inima.
M-am transformat fără să vreau într-o statuie cu zâmbet fals. Mă uit în
oglindă și văd doar lacrimi …. Două cristale mari prin care se întrevede un
suflet de copil inocent. Unde-mi sunt ochii ? Unde mi-e privirea ? Unde
mi-e zâmbetul ? Unde mi-e sufletul ? De ce mi-ați ucis inocența sufletului ,
oameni buni ? De ce m-am lăsat descoperită în fața voastră ? De ce m-am lăsat
guvernată de bunătate ? De ce ați confundat bunătatea cu prostia și ați
profitat de ea până la maxim ? De ce m-ați dezamăgit iar și iar ?
Ce să fac acum ? Să ies, sau să mai rămân încuiată în lacrimile de
cristal ? În cine să mai am
încredere ? Merită cineva încrederea și bunătatea sufletului meu ? Am alergat prin lanul imens de flori , și m-am împiedicat
de ciulinii rău înțepători. Mă ajută cineva să curăț acest frumos și serafic
lan de flori ? Știu că puterea divină e cu mine….. dar ce facem cu ciulinii ,
cu știrul care se întinde încet, dar sigur printre flori sugrumându-le și
ofilindu-le? Cine va inventa un erbicid care să stârpească răutatea, invidia,
minciuna , grotescul din oameni , micimea ? Lanul cu flori e mare… nu-l pot
erbicida singură.
Am acum în față o nouă ramă a unui viitor tablou. Cum îl voi finaliza la
sfârșitul acestui an ? Voi vedea. Am pensula și culorile frumos așezate pe
șevaletul cuvintelor. O să schițez un copac cu 365 de crengi . Pe fiecare
dintre ele voi prinde flori. Multe flori. Nu voi lua viața de la început.
Rădăcina copacului vieții este deja bine înfiptă în pământul vieții mele.
I-am deschis noului an poarta inimii și l-am poftit cu zâmbet și iubire
să locuiască în sufletul meu 365 de zile.
Îmi propun, ca de fiecare dată la sfârșit de an, să nu mai repet greșelile
trecute. Dar nu cred că mă lecuiesc. Nu mă voi lecui niciodată să dăruiesc . M-am
născut să nu creez suferință celor din jurul meu….M-am născut să dăruiesc
bucurii.
Doamne, dă-le minte și luminează-le sufletul celor ce nu știu ce fac !
Silvia Bya Urlih
