Încet apune noaptea
peste vise,
se lasă peste toamne
perdeaua înserării,
îmi bați în geam
cu visele promise,
să mă trezești
din iarna întristării.
Vii către mine
cu sufletu-ți acoperind câmpia,
dar te-ai împiedicat
de-un vârf de munte,
eu te aștept
cu mine-i veșnicia,
din doruri care ieri au fost
grăunte.
Lumina lunii
mă spală de-așteptare,
zăpada mă îmbracă
în puritatea ei,
am deschis geamul sufletului,
dar mă doare,
că noaptea-i rece
și-ascunsă în singuratice odăi.
Silvia Urlih 08.01.2013
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu