OFRANDE LA ALTAR - Silvia Urlih

Dacă ai deschide clipa

ce în clipă stă pitită,

ai vedea

că amurgirea

este pironită-n foc,

ai simți iubirea vie

care strigă năucită,

m-ai culege

dintr-un nufăr

și m-ai face-al tău noroc.

Dac-ai fi un munte verde

ce se naște dintr-un bob,

te-aș iubi

iubire moartă

până clipa ți-aș aprinde,

inima mi-aș face-o cântec

te-aș sluji precum un rob

și te-aș mirui-n iubire

cu iubirea

din secunde.

Dac-ai sparge zidul clipei

și-ai găsi secundele,

ai vedea icoana vieții

sângele mărgăritar,

nufăr alb

în suflet nins

inima și verdele,

cheia

focul și iubirea

ce-s ofrande la altar.

Silvia Urlih 08.02.2013

CU MIRUL IUBIRII - Silvia Urlih

Eu

pentru tine

m-am lăsat furată

de soare și de lună-n curcubeu,

câmpia am rupt-o

am dezgolit-o toată,

dar m-ai ucis

iar astăzi nu sunt eu.

Eu

pentru tine

am clădit castele,

divinitatea în mine s-a topit,

dar mi-ai strivit

urcarea către stele,

când sufletul

mi-ai pârjolit.

Eu

pentru tine

am mușcat pământul,

cu palmele am răscolit prin munte,

mi-am adunat în inimă

cuvântul,

te-am miruit

cu mirul

iubirii mele mute.

Silvia Urlih 08.02.2013

GÂND DIN DUMNEZEU - Silvia Urlih

Ochii…

ochii mi-s apa

ce curge

spre izvor,

sau poate cerul

cu norii împăcat,

și-au luat din apa Dunării

un strop de dor

și au clipit…

cu cerul

de viață colorat.

Buzele…

buzele-mi sunt cântecul

din scâncet ,

un câmp de maci

erau

când s-au născut,

petala lor

m-a desenat cu zâmbet…

au râs

au plâns

au murmurat sau au tăcut.

Eu…

eu sunt și munte și cer

și nor și ploaie,

sunt grâul încolțit

sub gheață,

sunt apă

sunt foc

sunt salcie-n zăvoaie,

sunt gând din Dumnezeu…

sunt viață.

Silvia Bya Urlih - 05.02.2013

JUMĂTATEA MEA - Silvia Urlih

Jumătatea mea de soare

în câmpii acoperită,

s-a oprit cu frunza-n frunze

ofilită de trezire…

mâna ei

de raze plină

a întins-o obosită,

să-și găsească jumătatea

ce-a uitat-o la venire.

Jumătatea mea de lună

prin păduri rătăcitoare,

căutarea și-o anină

pe câmpiile 

din munți ,

își aruncă jumătatea

peste culmile din soare,

risipindu-se-n zăpezi

peste ochii mei

cărunți.

Jumătatea mea de lună

și-a găsit soarele-n ea,

s-a unit cu infinitul

în ogorul

luminat ,

a cernut cercul de foc

într-un fulg

stingher de nea,

mi-a-ntregit întregul verde

și sămânța

mi-a arat.

Silvia Urlih- 4 .02.2013

AM FURAT UN STROP DIN FLUVIU - Silvia Urlih

Am furat

un strop din fluviu,

mi l-am pus

peste priviri,

am deschis

o clipă ochii printre franjurii

din pleoape,

lumea

s-a umplut de viață,

ochiul și-a croit

nălbiri

colorându-și neprivirea

cu albastrul 

dintre ape.

Din potopul de lumină

ochiul

cu priviri albastre,

a pornit

pe drumul vieții

să adune noi priviri,

și-a dorit

să nu adoarmă

să nu calce 

peste astre,

ca să vadă nemurirea

sfintei sale

 nemuriri.

Silvia Urlih 03.03.2013

STRIGĂ SECUNDE Silvia Urlih

Cu brațul secundei

pe umăr sleit,

un om

își caută-n ape

trecutul,
își cară bocceaua

cu timp vestejit,
îngenuncheat

își adună pierdutul.

Clipa se-așează

pe fruntea balanței,

secunda

mă strigă

din ore pierdute,

mă ţin captivă

în pieptul speranței,

piroane bătute

în clipe flămânde.

În clipe alerg

dar zboru-i pe loc,
deșertul înghite

rodul

din fruct,
mă soarbe pământu-n

bocceaua cu foc,

și-n clipa din timp

când timpul

mi-e rupt.

Silvia Urlih 04.02.2013

NOAPTEA DINTRE SORI - Silvia Urlih

Se-adună-n cer

căruțele cu mere

se strâng ,

urmându-și valsul cântat

de lumânare,

se-adună

își dau mâna

și vor din nou a cere

iubire și-ndurare

iertarea din iertare.

Se strâng căruțele

își poartă măru-n spate,

cu rodul lor

stau șir

la Poarta luminată,

și-ar mai dori de viață

să fie semănate,

dar timpul le-a cosit

în lumea neuitată.

Căruțele se-adună

în crângul cerului,

vor

merele s-arunce

pe necuprins de nori,

neprihănire vor

din palma Domnului,

dar merele-s păcate

în noaptea

dintre sori.

Silvia Urlih 04.02.2013

CU VINUL ALINĂRII - Silvia Urlih

Te plămădesc din amintiri

în gândul șters al serii ,

cu gânduri ce le-am strâns ades

din palma

ce te strigă,

te văd  Adam

fără păcat

doar cu dorința verii,

mă muști ca pe un măr în pârg

ce vrea să nu se stingă.

Păcatul vrei să-mi fie roșu pe buzele-ți

uscate,

mă rupi din măr

mă naști femeie

mă-mbeți cu nemurirea,

m-arunci apoi

cotor strivit pe drumuri neumblate,

mă lași în urma ta flămândă

cu spaima și tăcerea.

Cu dorul pârguit în zi

de dorul ce n-aude

mă învelesc peste trecut

cu pătura uitării ,

arunc cortina îmbâcsită

peste cuvinte surde

și las uitarea să mă-mbete

cu vinul alinării.

Silvia Urlih 02.02.2013

NESOMN - Silvia Urlih

Coboară-n șoaptă noaptea

pe malul frunții mele,

apusul se chircește

se rupe din neant,

cu infinitu-n brațe

m-adună dintre stele,

un gând

mi-l pune-n vise

și-l scrie-n diamant.

Plouă-n cuvinte moarte

pe patul înflorit,

mă doare înserarea

ce nu vrea să m-adoarmă,

îmi rog gândul să plece

cu gândul nedormit,

visez să nu fiu visul

ce visele îmi sfarmă.

Apusul se trezește

mă ia cu el de mână,

mă poartă-n dimineața cu soarta ei

sihastră,

privirea-mi nedormită

pe mine e stăpână,

îmi colorează ochiul

cu astrul din fereastră.

Silvia Urlih 02.02.2013

CÂMPIE FĂRĂ BLESTEM Silvia Urlih

Îmi șterg oglinda ochilor

cu florile de tei,

îmi umplu cu iubire

iubirea nevăzută,

mă uit ca-ntr-o oglindă

și văd în taina ei,

trecutu-n asfințit

și vara

necosită.

Pleoapa fără pădure

îmi curge peste față,

m-acoperă în verde

iar verdele se-ntinde,

chipul timid se-nchină

și vrea un fir de ață,

să-și coasă-n zâmbet

trupul cu zâmbet

de colinde.

Se rătăcește seara

în ziua neumbrită,

oglinda înverzește

iar pleoapa

nu mai plânge,

iubirea-și umple ciutura

cu apa fericită,

iar eu aleg câmpia

fără blestem

și sânge.

Silvia Urlih 01.02.2013