AM FOST - Silvia Urlih

Am fost

un trup din piese pierdute,

m-am căutat

în neguri pustii,

m-am strâns din bucățile rupte

s-adun un întreg

din nedrept,

aievea te strig

și te chem,

ecoul pierdut,

se-adună din bejenii

cuprinde-mă-n brațele tale

și…

strâge-mă toată

la piept.

Am fost

vioara

ce și-a dorit să poată cânta,

sunt

vioara

ce știe să-și asculte

balada,

mi-am ascus cântecul în spatele arcușului…

vreau să fiu

vioara

care știe să cânte cântul iubirii…

cuprinde-mă toată la piept !

Silvia Urlih 18.12.2017 

FĂ-MĂ IUBITE, PLOAIE - Silvia Urlih

Poate că-ți sunt

secretul nopţilor tale

în care mă căutai

în albastru opac al lunii,

poate că-mi doresc să strângi pustiul din mine

și să mă reverși în

nopţile tale albe de nesomn,

poate că mă desprinnd din neguri

sub ploaia de stale,

dar,

adună-mă toată în tine,

fă-mă trup din colțul lumii

și luminează alături de mine,

secretul albastru dezbracă-l

şi

prinde-mă goală de goliciunea mea în palmele tale,

iubește-mă

și atât.

Sunt

trupul ce-alunecă-n ceaţă ,

sunt

noapte sub palme de cer,

mă strâng,

mă chircesc ca o floare,

mi-e frică de neguri pustii…

te strig

şi te chem

să m-acoperi cu sufletul tău

ce mi-i drag,

sunt trup de ceață,

fă-mă iubite ploaie,

lasă-mă să-ți spăl rănile.

Silvia Urlih 17.12.2017

ÎMBRĂȚIȘĂM VISAREA NOASTRĂ - Silvia Urlih

Curg ploi din visele unite

şi plouă-a mine,

plouă-a tine,

în fulger ne îmbrăţişăm

ne mistuim în visul mării,
şi tună ceru-a dor de noi,

şi ninge-a tu

şi ninge-a mine,
se scurg dorinţele în lavă,

şuvoi adânc

în pragul serii.

Am fost un vis,

cu nori şi ploaie,

dar soarele e-n răsărit,

mai tună-un pic a toamnă-albastră,

mai fulgeră un gând fugar,
în visuri,

cerul e senin

şi plouă-a soare-n asfințit,
îmi cerne steaua a senin,

îmi cerne toamna

un alt dar.

Alerg

cu verdele din mine,

ninsoarea ninge dinspre tine,

topești ghețarul dintre stânci

și mă arunci

în marea-albastră,
sunt încă vis

cu nor și ploaie,

mi-s lacrima

ce-n dor mă ține,

mi-s cerul viselor albastre,

îmbrăţişăm

visarea noastră.

Silvia Urlih - 17.12.2017

NE LACRIMĂ IUBIREA-N SUFLET - Silvia Urlih

Și eu și tu

suntem plămădiți din spuma iubirii,

și eu și tu

suntem aluatul dragostei eterne,

ne suntem lumină cerului nostru…

eu,

sunt crin alb,

parfumul ce ne-aduce raiul,

tu,

ești mâna ce-l îngrijește

cu apa vie din altar,

ne lacrimă iubirea în suflete,

ne plouă și ne ninge, apoi ne însorește.

Ne suntem

suflete în sihăstrie,

ne-am izolat de negrul lumii

și am fugit în noi.

Întinde brațul iubite!

Ia-mi sufletul și-l mângâie,

dezbracă-l de frică,

îmbracă-l în aripi de fluturi.

Și eu și tu,

ne suntem.

 Silvia Urlih 17.12.2017

ÎNTR-O LUME FĂRĂ MINE - Silvia Urlih

În arcul serii ce coboară,

la pieptul

roșului amurg,

mă contopesc în lava caldă,

urc

şi cobor

pe-un creştet verde al muntelui

pierdut în mine,

ca luna ce se pierde-n șoaptă

și-adoarme între două vise,

în ziua ce-a trecut ca vântul

în ziua

care plouă-a mâine.

Mă simt

captivă-n visul meu,

o conturare-a dimineţii,
mă frâng în umbră

printre gratii,

și

mă răpesc din visul zilei,

sunt o bucată dintr-o lume

iluminată în culoare,

sunt aruncată-n visul zilei,

printre zăbrele ruginite,

într-o lume,

fără mine.

Mă simt legată-n zaua zilei,

sunt prinsă-n lanţul de trăire,

să fie-anostă amăgire ?

sunt zi și umbră,

și

visez…
știu,

noaptea e lăcaşul vieţii,

e lumea visului

ce doare.

Silvia Urlih 15.12.2017

ȚI-E FOAME DE IUBIRE - Silvia Urlih

Mă sorbi

în dimineţi și nopți târzii,

mă urci şi mă cobori

în tine,

mă mângâi

ca un ecou îndepărtat,

în rouă mă prefaci

apoi mă sorbi,

ca pe un vals

în sala aşteptării

mă asculți

și mă dansezi,

ca o iubire ce-o să fie.

Îmi sorbi cuvintele,

ți-e foame de iubire,

ți-e foame și ți-e sete,

ești flămând,

la masa din altar

ai vrea să-ți ostoiești trecutul,

ai vrea

să mori puțin,

apoi să reînvii,

ai vrea

să îmi săruți pământul ce îl calc,

ai vrea

să îți fiu soare,

să-ți fiu cânt.

Mă sorbi

ca pe un cântec pe care l-ai uitat,

m-asculți

și nu te saturi

de-ascultări

ai vrea

să-mi fii arcuș,

eu,

o vioară ce și-a uitat solfegiul

pe masa prăfuită,

ai vrea

să fim un cântec,

să fim un noi,

să nu-ți mai cânți doinitul

pe singure cărări.

Silvia Urlih - 14.12.2017

MELODIA IUBIRII - Silvia Urlih

Sunt melodie,

o melodie

scrisă

cu legile iubirii

pe portativul roșu,

pe inima ce tremură

a venire.

Captive,

notele se zbat,

se zbat cu aripi ce vor

să iasă,

să te îmbrățișeze.

Ești dirijor,

cunoști muzica .

Cântă-mă,

fă-mă să vibrez a vioară,

eliberează notele

din captivitatea portativului înroșit

de lacrimi sângerii.

Cântă-mă vals,

cântă-mă a iubirea

ce va să fie.

Mânuiește cu delicatețe bagheta magică,

rescrie cu iubire melodia iubirii.

Silvia Urlih 14.12.2017

DOR DE TINE - Silvia Urlih

Sunt floarea,

o floare care

înfloare

doar în nopţi albastre

şi reci,

răsar pe cer de gând,

ca lumină,

rodesc din grădina viselor,

dorinţă

a florii eternei iubiri.

Sunt floare ce înfloare și rodește veșnic

a viață.

Sădește-mă-n inima ta,

sămânță

eternei iubiri,

plantează răsadul în tine.

Sunt stea,

o stea

ce-și mângâie fruntea,

(când luna-și așează sărutul

pe geana ce tremură a plâns,

ca aripa ruptă a vrăbiei rănite,)

de dorul de mine.

Nu-i așa că ți-e dor de tine ?!

Silvia Urlih 10.12.2017

POVERI NE SUNTEM - Silvia Urlih

Povară-mi sunt,

povară-ți ești,

ne construim morminte,

uităm

că suntem ciob

din crucea Lui de răstignire,

uităm să ne plecăm,

să fim doar simțăminte,

ne dor

și spinii

și biciul

și cuiul,

murim în nemurire.

Sub larma

bunilor străbuni

ce oglindește-n cer văpaia,

se-ncruntă cerul și pământul,

mai mor un pic și eu

și tu,

ne înflorește-n suflet gândul

c-am fost

și ne vom fi odaia,

o casă-ntre pământ și cer,

căci,

nu vom moșteni

pe veci pământu.

Se-ncruntă în mine-abisul mort

din clopote-ancestrale,

se-ncruntă din cavouri

țărânile uitate ,

privesc spre noi,

cu ochi de jar,

din ere neegale,

chipuri

care au fost 

cândva

de cruce agățate.

Silvia Urlih 09.12.2017

VĂRATIC AER RECE - Silvia Urlih

Mi-s văratic aer rece,

se desfoaie gându-n punți,

îmi suspină muntele-n ploaie albă

de ninsori,

diafan

se țese-n vreme,

vremea dintre două nunți,

nunta soarelui cu luna

miri nășiți

de vânători.

Mă despoaie de trăiri

roua

ce din gene curge,

fir de-argint mi se prelinge

pe obrazul înverzit,

inima în mine plânge,

se aprinde

și se stinge,

mă ridic din adormire,

somnul încă-i adormit.

Mi-s văratic aer rece,

geruri sting,

geruri aprind,

plâng și cânt,

cânt și valsez,

îmi cos aripi de condor,

doruri, gânduri, râu și maluri,

curg prin mine șiroind,

le adun într-un pocal,

le ofer la vânător…

Silvia Urlih 09.12.2017