ÎNTR-O LUME FĂRĂ MINE - Silvia Urlih

În arcul serii ce coboară,

la pieptul

roșului amurg,

mă contopesc în lava caldă,

urc

şi cobor

pe-un creştet verde al muntelui

pierdut în mine,

ca luna ce se pierde-n șoaptă

și-adoarme între două vise,

în ziua ce-a trecut ca vântul

în ziua

care plouă-a mâine.

Mă simt

captivă-n visul meu,

o conturare-a dimineţii,
mă frâng în umbră

printre gratii,

și

mă răpesc din visul zilei,

sunt o bucată dintr-o lume

iluminată în culoare,

sunt aruncată-n visul zilei,

printre zăbrele ruginite,

într-o lume,

fără mine.

Mă simt legată-n zaua zilei,

sunt prinsă-n lanţul de trăire,

să fie-anostă amăgire ?

sunt zi și umbră,

și

visez…
știu,

noaptea e lăcaşul vieţii,

e lumea visului

ce doare.

Silvia Urlih 15.12.2017