DAC-AȘ PUTEA - Silvia Urlih

Dac-aș putea,

m-aș pierde-n timp,

m-aș duce pe un val de mare înspumat,

aș scrie pe fiecare anotimp

că sunt un simplu om …

neînsemnat.

Dac-aș putea

m-aș pierde-n clipa sidefată,

aș sta la masă cu visul meu nedefint,

cu pensula aș desena

o mică fată

ce fost-a fir din marea de nisip îmbătrânit.

Dac-aș putea ,

într-o clepsidră aș fi flutur

să curgă vremile ce vin prin mine,

în loc de inimă mi-aș pune-un sâmbur,

să cânt din flaut

dragostei ce nu mai vine.

Dac-aș putea

mi-aș pune sufletul pe rug,

l-aș învăța să nu-i mai fie frică,

ce-i rău aș vrea să-l șterg, să îl distrug,

aș vrea să fiu eu,

apa care urcă.

Dac-aș putea…

dac-aș putea să zbor,

m-aș duce lângă cer…m-aș întregi c-un înger,

mi-aș pune aripi albe de condor

și aș pleca ….

oricum prin viață-s trecător.

 Silvia Urlih 24.04.2012

ȘI ÎNGERII PLÂNG

Stăm  iar de vorbă la povești,

îngerul meu drag,     

îmi ești atât de-aproape

și-atât de dulce îmi zâmbești!

te văd cum plângi

sub frunza unui fag..

Ce s-antâmplat ? unde ți-e aripa ?

de ce nu mai plutești?

Tu ești un înger diafan,

venit din depărtări,

tu nu ai voie aripa

să nu-ți mai zboare,

te-am așteptat de mult,

de dicolo de zări..

De ce-ai venit la mine,

când aripa te doare ?

Ești îngerul ce mă-nsoțește

pe ale mele drumuri,

tu ești imaginea din fața mea,

îmi ești oglindă…

de aripa ți-e frântă,

mă pierd pe-a ceții fumuri..

Nu mă lăsa..hai…

cântă-mi iar o colindă!

Nu lăsa lacrima să –ți spele

chipul diafan.

Privește-mă!

sunt trestia plăpândă,

ia-mă de mână ,

ieșim noi la liman !

Și șterge-ți lacrima,

n-o mai lăsa să plângă.

Silvia Bya Urlih

O LITERĂ-N CEASLOAVE - Silvia Urlih

O pasăre măiastră

mă prinde-n vis,

un inorog mă cheamă

spre necuprinse albăstriri…

cât de frumos este cu tine insuți ,

dincolo, în paradis

cât de plăcut e să trăiești iar…

între trăiri !

Visez un vis ce nu se va sfârși curând,

a flăcării lumină o întrevăd…

mă cheamă,

privesc spre tine inorog

cu stea pe gând,

te chem să mă-nfășori

cu-a ta maramă.

Trăiesc în a visării lume

de milenii multe,

mi-e sufletul împrăștiat

printre petale,

sunt azi în a urcării munte,

de sus,

nu voi privi-napoi în vale.

Trăiesc un vis continuu

ce se va sfârși,

dar vor rămâne după mine

fapte…slove

poate îți vei aduce-aminte

că-ntro zi,

fost-am aici,

fost-am o literă

scrisă-n ceasloave.

 Silvia Urlih 24.04.2012

VIAȚA, ZBOR DE VULTUR

E cerul vieții noastre un vultur strâns în nori

Se scriu cu slove sângerii istorii

Dansează fără aripi , unicii actori

Pe scena cerului, înlănțuiți în lacrima ardorii.

Privesc spre-al vieții mele vultur

Cu arpe deschise larg mă-mbrățișează

Privesc de sus , mă văd, însă mă tulbur…

Sunt eu, tot eu, iar soarele mă-mbărbătează.

Vulturul vieții mele mă ia pe-a sale aripe

Accept a lui putere, a lui zbor

Clepsidra timpului se pierde în fericite clipe

… Ce bine e ! ce bine e să uiți de dor !

E cerul vieții noastre zbor de vulture

Ne naștem, mai zburăm, mai stăm puțin

Ne mai cresc aripi, poate chiar și ”aure”

Dar fiecare urmăm câte-un destin.

 Silvia Bya

MASCA FERICIRII - Silvia Urlih

MASCA FERICIRII

Mă uit la tine și nu știu ce ascunzi,

Ești chip opac, încui a tale gânduri,

Te-ascunzi de tine, în tine te afunzi,

Te-ascunzi în întuneric,în ape repezi, tulburi.

Ești chip înmărmurit, ești plăsmuire,

Ascunzi de tine bune simțăminte,

Ții strâns în brațe trecutul, nu știi să fii iubire,

Mai știi să râzi ? mai știi cuvinte sfinte ?

Porți masca veseliei, dar ești tristețe, plâns,

Ascunzi amărăciunea, vezi doar urâtul vieții,

Viața te face să porți al măștii râs,

Dar sufletul se pierde în adâncimea ceții.

Porți chiar o mască rece-a durității

Deși în tine sufletul îți plânge-ncetinel,

Te vezi oglindă la porțile cetății,

Te rogi să mai reziști, te rogi la EL.

Porți câteodată masca fericirii,

Sau masca tristă ascunzând tăceri,

Ascunzi în tine gândul nimicirii,

Gânduri de răzbunare, gânduri de neiertări.

Porți azi o mască,mâine altă mască,

Te chinui în cuvinte mute să te-ascunzi,

Speri poate cineva vrea să înveselească

O viață tristă, până în neguri de tot nu te afunzi.

 Silvia Urlih

SĂ NU MĂ CAUȚI

SĂ NU MĂ CAUȚI

Mă-ntreb în gând, mă-ntreb cu voce tare

De ce când strigi și ai nevoie de-ajutor

Prietenii te uită, au alte trebi, altă cătare

Și nu-s cu tine când durerile te dor.

Mă-ntreb acum, mă-nterb de ani de zile

De ce cei dragi nu îți acultă jalea

De ce nu-i nimeni alăturea de tine

Când presărată de dureri îți este calea.

Mă-ntreb unde greșesc, de ce mă doare

De ce de-o viață lupt cu sufletul

Mă-ntreb cât voi putea…cât mai pot oare

să țin în mine plânsetul.

Mă-ntreb de-i bine ce-am făcut, ce fac

De am pus totul tuturor pe tavă

Mă-ntreb în gând, …apoi iar tac

Mă-ntreb de ce sunt astăzi o epavă…

De ani de zile strig la voi, cer ajutor

Voi sunteți surzi și muți la ale mele rugăminți

Dar nu mai pot….durerile mă dor

Vreau sus în ceruri…vreau lângă sfinți.

Ce bună-am fost când sufletul v-am dat

Ce bună-am fost când am muncit pe brânci

Dar nu mai vreau….mi-e sufletul strivit

De-a ta indiferență, de-a voastre vorbe reci.

Copilul meu, am obosit să îți cer ajutorul

Am obosit să strig că nu mai pot lupta

Sunt vlăguită…de durere a secat izvorul

E lupta inegală…voi sunteți trei, iar eu, doar una.

Mi-e trupul sterp de suflet, parcă nu m-am născut

mă lupt cu mine, mă lupt de una singură

nimeni nu a știut vreodată ce-anume m-a durut

căci am tăcut…am plâns în mine pân-am ajuns o ștergură.

Sunt astăzi mai nefericită ca nicând

căci nu auzi , nu înțelegi, scoți nici un cuvânt

Dar vor veni și zile însorite când

Vei plânge după mamă ….va fi târziu, voi fi doar gând.

Doamne, ce tare plânge sufletul din mine,

Ce doare, când nu poți nicicui a spune,

Stau lacrimile încuiate bine

Vreau plânsul să mi-l știe doar Dumnezeu și al meu nume.

Silvia Urlih

VAL DE IUBIRE

Uneori se pierde marea în iubire

Fierbe în desfătări de dragoste

Se pierde steaua ta în amurgire

Și uiți de toate…uiți că totu-i pacoste.

Uneori, în valul mării te afunzi

În căutarea aripei de fluture

Pe fundul mării-albastre te scufunzi

Aștepți ploaia de stele să se scuture.

Uneori, din valuri iese Luceafărul în noapte

Îl vezi,ți-e teamă mâna să i-o atingi

Asculți al zilei blânde șoapte

Floare cu floare din mare… strângi.

Uneori valul din mare e perechea ta visată

Pașii în umbra verde te conduc…

Aștepți…calea cu stele-i presărată

Iubirile-n adâncuri cu razele… se duc .

Uneori , te văd ieșind din valuri

Te văd cum vii să-mi sorbi din ochi iubire

Mă împresori în a mătăsii șaluri

Suntem un tot, un val din mare…și visare

Silvya Bya

E SCRIS PE VISE

Ce este viața ?.... zbor de fluturi mii

Ce este viața?... cântec de viori

Viața e plâns, e dans de ciocârlii

Viața e toată un buchet de flori

E viața strânsă-n flori de soc

E viața scris de curcubeu

Sunt fluturi mii strânși la un loc

Plutesc spre tine,….și-al tău ”eu”.

Viața e toată stânsă într-o carte

Sunt filele precum o aripă de fluturi

De-l iei în palmă,moare doar o parte

Din sufletu-i….căci stelele le scuturi

Viața e toată ploi de stele –n gânduri

E plâns și râs strânse în floare de nu mă uita

E scris pe vise prinse între rânduri

Că-i o speranță toată …..viața ta.

 Silvia Bya

INIMĂ,BULGĂRE DE NORI

Sunt astăzi ca un ghiocel ce a iesit de sub zăpadă

Soarele și lumina mi-au arătat cărarea

Frumusețea zilei mi-a arătat că viața e baladă

Întunericul iernii l-am lăsat căutând ieșirea.

Sunt liberă, azi am ieșit dintr-un coșmar

Am stat ascunsă în căsuța unui melc

Vreau aer, vrau să primesc lumină iar în dar

Vreau să-mi cânți iar melc codobelc

Mi-e inima un fluture în zbor de primăvară

Fâlfâie la adierea cuvântului iubire

O caut, o aștept să vină din înverzita vară

Să-mi oblojească rănile….să fiu… în trăire.

Mi-e inima un bulgăre de nori albaștri

O țin în palmă, îi cântă un inger diafan

Pe aripa-i o ia în zbor spre aștri

O-nvață zborul, o-nvață că nimic nu e în van.

Ajunge cât am stat ascunsă în laguna verde

Ajunge ….Gata….vreau să zâmbesc

Vreau să ajung la steaua ce mă vede

Să fiu acum, în toamnă, un inorog ceresc.

Silvia Bya

FRUNZE VEȘTEDE-NFLORITE

Sunt un copac de frunze desfrunzit

Plâng după anii ce-au trecut pe lângă mine

Am stat un timp, apoi iar am fugit

Am vrut să prind clipa ce nu mai vine

Sunt un copac cu doar o mică rădăcină

E mică și fragilă rădăcina mea

Viermii și suferința mi-au mâncat din inimă

Dar am lăstari ce vor trăi și peste iarna grea

Sunt un copac prin care seva urcă

Din soare mă adăp cu pace și lumină

Mărgăritarul lunii spre mine vrea să ducă

Speranța zilei din magnolii, ce-o să vină.

Sunt fără frunze, dar cresc din mine mii de flori

Din crengile-mi uscate și din rădăcină

Pământul mi-este mama ce-mi dă anii ușori

Să pot trăi, să mai pot bea nectarul icoanei ce se-nchină.

Sunt un stejar, sau doar o trestie în vânt

Sau poate doar o frunză verde ce anină

Sunt vorbe, sunt alinare, sunt cuvânt

Sunt suflet alb ,sunt sub protecție divină

Sunt un copac crescut la margine de râu

Din apa vie mă-mbăt de liberate

Am stat cândva în bezna unui hău

Azi, mă îmbăt cu vise ce vin din asfințit, vin de departe.

Sunt un copac născut cu frunze veștede-nflorite

La rădăcină-am fost udat cu necredință

Dar mi-am sădit lăstari cu flori îmbobocite

Și mi-am pus aripi să zbor spre biruință.

Silvia Bya