SĂ NU MĂ CAUȚI

SĂ NU MĂ CAUȚI

Mă-ntreb în gând, mă-ntreb cu voce tare

De ce când strigi și ai nevoie de-ajutor

Prietenii te uită, au alte trebi, altă cătare

Și nu-s cu tine când durerile te dor.

Mă-ntreb acum, mă-nterb de ani de zile

De ce cei dragi nu îți acultă jalea

De ce nu-i nimeni alăturea de tine

Când presărată de dureri îți este calea.

Mă-ntreb unde greșesc, de ce mă doare

De ce de-o viață lupt cu sufletul

Mă-ntreb cât voi putea…cât mai pot oare

să țin în mine plânsetul.

Mă-ntreb de-i bine ce-am făcut, ce fac

De am pus totul tuturor pe tavă

Mă-ntreb în gând, …apoi iar tac

Mă-ntreb de ce sunt astăzi o epavă…

De ani de zile strig la voi, cer ajutor

Voi sunteți surzi și muți la ale mele rugăminți

Dar nu mai pot….durerile mă dor

Vreau sus în ceruri…vreau lângă sfinți.

Ce bună-am fost când sufletul v-am dat

Ce bună-am fost când am muncit pe brânci

Dar nu mai vreau….mi-e sufletul strivit

De-a ta indiferență, de-a voastre vorbe reci.

Copilul meu, am obosit să îți cer ajutorul

Am obosit să strig că nu mai pot lupta

Sunt vlăguită…de durere a secat izvorul

E lupta inegală…voi sunteți trei, iar eu, doar una.

Mi-e trupul sterp de suflet, parcă nu m-am născut

mă lupt cu mine, mă lupt de una singură

nimeni nu a știut vreodată ce-anume m-a durut

căci am tăcut…am plâns în mine pân-am ajuns o ștergură.

Sunt astăzi mai nefericită ca nicând

căci nu auzi , nu înțelegi, scoți nici un cuvânt

Dar vor veni și zile însorite când

Vei plânge după mamă ….va fi târziu, voi fi doar gând.

Doamne, ce tare plânge sufletul din mine,

Ce doare, când nu poți nicicui a spune,

Stau lacrimile încuiate bine

Vreau plânsul să mi-l știe doar Dumnezeu și al meu nume.

Silvia Urlih