E cerul vieții noastre un vultur strâns în nori
Se scriu cu slove sângerii istorii
Dansează fără aripi , unicii actori
Pe scena cerului, înlănțuiți în lacrima ardorii.
Privesc spre-al vieții mele vultur
Cu arpe deschise larg mă-mbrățișează
Privesc de sus , mă văd, însă mă tulbur…
Sunt eu, tot eu, iar soarele mă-mbărbătează.
Vulturul vieții mele mă ia pe-a sale aripe
Accept a lui putere, a lui zbor
Clepsidra timpului se pierde în fericite clipe
… Ce bine e ! ce bine e să uiți de dor !
E cerul vieții noastre zbor de vulture
Ne naștem, mai zburăm, mai stăm puțin
Ne mai cresc aripi, poate chiar și ”aure”
Dar fiecare urmăm câte-un destin.
Silvia Bya
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu