FRUNZE VEȘTEDE-NFLORITE

Sunt un copac de frunze desfrunzit

Plâng după anii ce-au trecut pe lângă mine

Am stat un timp, apoi iar am fugit

Am vrut să prind clipa ce nu mai vine

Sunt un copac cu doar o mică rădăcină

E mică și fragilă rădăcina mea

Viermii și suferința mi-au mâncat din inimă

Dar am lăstari ce vor trăi și peste iarna grea

Sunt un copac prin care seva urcă

Din soare mă adăp cu pace și lumină

Mărgăritarul lunii spre mine vrea să ducă

Speranța zilei din magnolii, ce-o să vină.

Sunt fără frunze, dar cresc din mine mii de flori

Din crengile-mi uscate și din rădăcină

Pământul mi-este mama ce-mi dă anii ușori

Să pot trăi, să mai pot bea nectarul icoanei ce se-nchină.

Sunt un stejar, sau doar o trestie în vânt

Sau poate doar o frunză verde ce anină

Sunt vorbe, sunt alinare, sunt cuvânt

Sunt suflet alb ,sunt sub protecție divină

Sunt un copac crescut la margine de râu

Din apa vie mă-mbăt de liberate

Am stat cândva în bezna unui hău

Azi, mă îmbăt cu vise ce vin din asfințit, vin de departe.

Sunt un copac născut cu frunze veștede-nflorite

La rădăcină-am fost udat cu necredință

Dar mi-am sădit lăstari cu flori îmbobocite

Și mi-am pus aripi să zbor spre biruință.

Silvia Bya