TRISTELE GUTUI - Silvia Urlih

Fețe livide,

ochi triști

privesc

spre mine,

pare c-aș fi scanată

de statui,

sunt gânduri palide

ce s-au mâncat

pe sine…

oare sunt oameni ?

Nu…

sunt tristele gutui .

Gutuile

își poartă anii-n

buzunare ,

picioarele

și le târăsc peste nisipuri,

își duc în spate

crucea,

își caută amnare,

s-aprindă lumânări

în asfințituri.

Cu gânduri spânzurate,

surde,

gutuile să roagă

la Dumnezeul lor,

îngenunchiază-n ploaie,

să roagă-n râuri mute

și cer…

cer îndurare

lor… gutuilor.

Silvia Urlih 20.04.2013

M-AM ÎNVELIT CU SOARE - Silvia Urlih

Soarele

mi-a scuturat tot răsăritul

peste pleoape,

a vrut să îmi deschid privirea …

în zadar..

mi-e bine înăuntrul meu

cu visele aproape,

mi-e bine cu visul

ce l-am primit

în dar !

Cu greu am reușit

să mă desprind

de mine,

de visul

care-mi stăruie și-acum,

eram

și parcă încă sunt … cu Tine,

eu ,

visul nostru

și-al meu drum.

M-am învelit cu soare,

o pleoapă am deschis,

trupul

mi l-am săltat pe vărfuri,

încerc cu greu

să mă desprind din vis,

să iau cu mine

doar liniștea

ce doarme în adâncuri.

Silvia Urlih 20.04.2013

ZBOR CU NOROCUL VISELOR PROMISE - Silvia Urlih

Azi

viața mea

stă lângă viața focului,

l-adun în pumni și-mi fac din el

vioară,

îngenunchez la aura norocului,

și-l rog

să-mi poarte sufletul

spre vară. 

Azi

viața mea

stă lângă viața unui

pom,

îl strâng la piept

să nu mai beau pustiu,

în flacără mă-mbrac să nu mai fiu

neom,

să nu mă văd ,

să nu m-aud,

să nu mă știu.

Azi

viața mea

stă lângă viața unui

nor,

îl iau în brațe să mă  ducă 

printre vise,

îl legăn,

îl cresc ,

mi-l fac noroc

și zbor,

zbor cu norocul viselor promise.

 Silvia Urlih 19.04.2013

MI-AI DĂRUIT IUBIREA - Silvia Urlih

M-ai ridicat în tine

statuie

străvezie,

m-ai curățat de praf ,

cenușă

și blestem,

m-ai adunat din frunze

și toamna mea târzie

și-am început să strângem

visele pe ghem.

Cenușa mea

te-a ars

ca lava din vulcan…

dar nu te-ai speriat

și ai golit tot râul peste toamne,

l-ai răsturnat

în orele înscrie în cadran

și nu ai mai lăsat trecutul

cu gânduri

să mă-nrame.

M-ai ridicat în tine

statuie luminoasă,

un piedestal de raze

mi-ai făurit

din zări ,

mi-ai dăruit iubirea,

dintre iubiri

culeasă

și mi-ai turnat în suflet

grădinile

             cu flori.             

Silvia Urlih 17.04.2013

DANSÂND CU UMBRA - Silvia Urlih

Când am plecat  

din casa veșniciei

spre pământ,

m-am întâlnit

cu umbra mea păgână,

m-am rătăcit în gândul copilului

din gând

și am plecat apoi,

tinându-ne de mână.

O muzică divină ne-a însoțit

în coborâre,

umăr la umăr

am pornit

în unic glas,

cu pași timizi

ne-am căutat în izvorâre

și-am stat apoi cu viața

la taifas.

Dansând cu umbra

nici n-am simțit

cum fur din ore…

le strâng de-atunci

în coșul vieții

una câte una…

le voi dona trecutului

ce vrea să le devore,

când  eu și umbra

ne vom uni din nou…

cu luna.

Silvia Urlih 17.04.2013

DE CÂND TE CHEM ! Silvia Urlih

Închisă-n orologiul

sufletului tău cuminte,

îți număr

calm

al inimii tic tac-uri …

stau și ascult

și-mi trec prin minte

gânduri

ce le-am avut și-n alte veacuri.

Încep dsicuția

cu inima-ți ce-aleargă,

îi spun că o cunosc de mult,

că ne-am văzut în altă lume,

ea îmi răspunde

că cerul iar ne leagă

că suntem suflete

ce au trăit cândva

sub alte nume.

Deodată,

inima-ți tresaltă ,

se oprește,

deschide geamul sufletului meu

însingurat,

mă cheamă-n casă,

mi-așează masa   

și-mi șoptește:

-De când te chem…

ce mult te-am așteptat !

Silvia Urlih 17.04.2013

STRÂNG PĂDUREA ÎNTR-O FLOARE - Silvia Urlih

Mă cheamă munții

spre piscuri …

mă așteaptă,

pădurea-mi întinde o frunză

din ram,

eu,

mă târăsc spre munte

da-s dreaptă,

coloana mă trage

ca murgul în ham.

Pădurea mă strigă

în brațe s-o strâng,

copacii-nfrunziți

îmi dezmiardă

tot trupul,

un pom mă îndeamnă

să îl răpesc din crâng,

cu creanga-i verde

să îmi sculptez

anotimpul.

Cu aripi deschise

m-arunc pe fereastră,

copacii

și iarba

cu mine să-i iau…

să-i strâng într-o floare,

să-i pun într-o glastră,

iar muntele…

din el să-mi fac leac

și apoi

să îl beau.

Silvia Urlih- 15.04.2013

TU ȘTII ETERNITATE ! - Silvia Urlih

 Tu știi eternitate !…

Tu știi

că sunt doar om

și n-am uitat,

că peste oase-ai pus

nisip

mi-ai pus și marea și pământul,

iar meșterul olar

m-a plămădit cu un oftat ,

m-a îmbrăcat ,

mi-a pus aripă

și-apoi mi-a dăruit cuvântul ?!

În golul care a rămas

mi-a pus

un pumn de lut,

a rupt un petic de lumină

și mi l-a pus

sub pleoape,

mi-a dat și două scoici din univers

ca să ascult…

mi-a dat un nume de femeie

și mi-a dat viață

cât încape.

Tu știi eternitate !

Tu știi

că pașii mei

mă duc spre tine?

spre miezul tău iluminat în cântece

și pace ?

Mai am o clipă ,

doar o clipă,

viața mă mai ține…

mă ține-ncătușată

în aluatul ce dospește

sub lacrime

și tace.

                                                                   Silvia Urlih 15.04.2013

SIMT ! - Silvia Urlih

Simt uneori

cum cerul

îmi arată Poarta,

îmi face semn

să o deschid

și să pășesc…

sub tălpi îmi pune clipele

mi-arată soarta

și mă îndeamnă

să simt,

să nu gândesc.

Cândva

m-am întrebat ce-i dincolo de soare

și am pășit timidă

cu inima bătând…

ce am găsit acolo ?

Miracol ,

iubire în izvoare,

ce m-așteptau să beau

și să mă-ntorc ,

iubind.

Divinul e acolo,

îmi spune

să nu-mi pese,

să uit urâtul lumii și răul de pe glob,

îmi toarnă-n suflet pace

și sentimente-alese

îmi seamănă în suflet grânarul ,

                                                                           bob cu bob.

Silvia Urlih 15.04.2013

DE VORBĂ CU TINE - Silvia Urlih

Doamne !

De ce uneori ești atât de departe ?

De ce uneori parcă nu mă auzi?

De ce uneori îmi dai zile deșarte

și câteodată

mi-s ochii prea uzi ?

Sunt umbră

din umbra ce Tu ai pictat,

sunt suflet

din sufletul Tău,

sunt gând uneori

din gându-ți curat

și-aș vrea

cât mai des

să fii…

doar al meu.

Vin zilnic la Tine,

în mâini să mă iei,

să-mi spui de fac bine

și dacă Te-ascult,

te rog din suflet

să-mi spui

dacă vrei

de-ți cer prea puțin

sau poate prea mult.

Tu iartă un biet , umil muritor

ce vine prea rar

la Tine acasă…

iartă-mi dorința

de-a vrea prea ușor

la Tine s-ajung

să-ți fiu pâine

pe masă.

De vorbă cu Tine

prea rar poate stau,

poate n-ai timp,

doar

ești Dumnezeu !

Poate-i puțină iubirea

ce-ți dau…

dar tare aș vrea

să fii

doar al meu.

Silvia Urlih 14.04.2013