Când am plecat
din casa veșniciei
spre pământ,
m-am întâlnit
cu umbra mea păgână,
m-am rătăcit în gândul copilului
din gând
și am plecat apoi,
tinându-ne de mână.
O muzică divină ne-a însoțit
în coborâre,
umăr la umăr
am pornit
în unic glas,
cu pași timizi
ne-am căutat în izvorâre
și-am stat apoi cu viața
la taifas.
Dansând cu umbra
nici n-am simțit
cum fur din ore…
le strâng de-atunci
în coșul vieții
una câte una…
le voi dona trecutului
ce vrea să le devore,
când eu și umbra
ne vom uni din nou…
cu luna.
Silvia Urlih 17.04.2013
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu