Mă cheamă munții
spre piscuri …
mă așteaptă,
pădurea-mi întinde o frunză
din ram,
eu,
mă târăsc spre munte
da-s dreaptă,
coloana mă trage
ca murgul în ham.
Pădurea mă strigă
în brațe s-o strâng,
copacii-nfrunziți
îmi dezmiardă
tot trupul,
un pom mă îndeamnă
să îl răpesc din crâng,
cu creanga-i verde
să îmi sculptez
anotimpul.
Cu aripi deschise
m-arunc pe fereastră,
copacii
și iarba
cu mine să-i iau…
să-i strâng într-o floare,
să-i pun într-o glastră,
iar muntele…
din el să-mi fac leac
și apoi
să îl beau.
Silvia Urlih- 15.04.2013
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu