M-ai ridicat în tine
statuie
străvezie,
m-ai curățat de praf ,
cenușă
și blestem,
m-ai adunat din frunze
și toamna mea târzie
și-am început să strângem
visele pe ghem.
Cenușa mea
te-a ars
ca lava din vulcan…
dar nu te-ai speriat
și ai golit tot râul peste toamne,
l-ai răsturnat
în orele înscrie în cadran
și nu ai mai lăsat trecutul
cu gânduri
să mă-nrame.
M-ai ridicat în tine
statuie luminoasă,
un piedestal de raze
mi-ai făurit
din zări ,
mi-ai dăruit iubirea,
dintre iubiri
culeasă
și mi-ai turnat în suflet
grădinile
cu flori.
Silvia Urlih 17.04.2013
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu