NU AȚI VĂZUT UN ÎNGER ?! - Silvia Urlih

Nu ați văzut cumva un înger ?!

Un înger

cu aripi larg deschise,

în aură-mbrăcat,

un înger rătăcit de mine,

un înger

ce-a plecat

când

noaptea-n mine s-a lăsat.

Nu ați văzut un înger ?

Era aici,

a fost cu mine,

a stat puțin

și

m-a privit cu ochi încercănați…

avea aripe-ntinse,

dar,

penele ciorchine,

era un înger vesel…

ba nu,

nu-l căutați.

Nu-l căutați,

lăsați-mă pe mine să-l găsesc,

el e al meu,

s-a rătăcit doar o secundă

în neant,

m-a luat cu el când m-am născut,

mi-a zis

o zi să pribegesc,

mi-a arătat un munte și mi-a spus:

voi fi

pe celălat versant.

Am început urcușul,

dar…

am alunecat,

cu palmele am răscolit în sus și-n jos versanții,

genunchii-mi sângerau,

dar

n-am abandonat.

Azi,

toamna m-a trezit

și

am găsit în pumni,

talanții.

 Silvia Urlih - 18.04.2015

SĂ REDEVIN IAR OM - Silvia Urlih

Sub scoarța trupului

îmi este râu

și

mi-e lumină,

în carapacea lui

izvoarele îmi susură

în cor,

izvorul cu dorinți

ades

de dor suspină,

suspină în tăcere

și-mi cere

ajutor.

În carapacea mea,

mă arde

și

mă roade,

mă arde necuprinsul furat

de cămătar,

în miezul inimii

se nasc

gânduri nomade,

îmi seamănă lumina

culeasă

din altar.

Din scoarța trupului

aud

un sunet înfundat…

e ea,

iertarea,

ce-mi cere îndurare ,

vrea să mă iert,

să iert,

ce până astăzi mi-a fost dat,

să-mi iert murirea,

să îmi iert viața

dată

la născare.

Din carapacea mea

m-aud cum strig

la soartă,

mă văd îngenuncheată

sub falnicul meu

pom,

genunchii dor,

dar merg târâș spre Poartă,

Poarta

m-așteaptă s-o deschid ,

să redevin iar

om.

Silvia Urlih - 18.04.2015

UN PUNCT - Silvia Urlih

Sunt

ca cerul

ce priveşte verdele

din galben spic,

sunt

ca spicul

ce îmbracă cerul

cu galbenul lui,

sunt

un punct ascuns de lună

sub un nume…

sunt nimic,

simt

culorile cum plouă

în bătaia soarelui.

Cântă-amestecul din ochi,

ochii

să mi-i peticească,

cântul vremilor ce vin

îmi alină-n bob

tristețea,

zumzetul viorii-n rază

mi-e chemare

îngerească,

mi-e împreunarea clipei

în tandem

cu bătrânețea.

Sunt

ca cerul care-și cheamă

verdele

de pe câmpie,

sunt

câmpia ce așteaptă

grâul

ca să dea în pârg,

sunt

un punct

pe cerul nopții,

sunt

un puf de păpădie,

am zburat prin lumea mare

și-am ajuns azi…

în amurg.

Silvia Urlih 15.04.2015

MAI RESPIRĂ O SECUNDĂ - Silvia Urlih

Suflete cu jale-n suflet,

stai

înlănțuit în gând,

brațul

ți-l ridici spre cer,

rănile

te ard sălbatic ,

pumnii

ți-s încătușați,

crucea-ți fuge sub pământ,

degetele-ți scormonesc venele cu sânge static.

Curge

sângele prin vene,

curge-n tine,

violent,

cauți iar dorul de viață

și te dor

izvoarele,

sugrumat

stai între maluri,

cursul ți-e în faliment…

strigă inimii să-l lase să-și atingă soarele.

Suflete cu suflet stins

de suflarea

din penumbră,

mai respiră o secundă,

inima

ți-e încă vie,

lumânarea de-o atingi,

îți va fi

crucea din umbră,

umbra te va însoți,

azi,

mereu,

o veșnicie.

Silvia Urlih 14.04.2015

PLÂNGE TIMPUL - Silvia Urlih

Plânge timpu-n curcubeie,

timp

legat cu chingi de brâu,

ziduri fără de portiță-s sufletele fără tiv ,

plânge palma de pământ,

plânge pâinea

fără grâu,

plânge timpu-mbătrânit,

plânge-n trunchi,

de trunchi captiv.

Ziduri

fără de ferestre,

porți

fără de chei

ni-i traiul,

insule nelocuite

ne e viața strânsă-n piuă,

lacrimă-nghețată-n zbor vă e-n zâmbet

putregaiul ,

verighetă pentru suflet

v-ar fi ruga

spusă-n ziuă.

Suflete

cu doruri multe,

strânse-n aripă de vânt,

rupeți stânca

ce vă-nchide cu obloane

de pământ,

aruncați

piatra din casă,

încuiați-vă-n cuvânt,

un cuvânt,

doar unul singur ,

vă salvează

de mormânt.

Silvia Urlih 09.04.2015

VIAȚĂ CĂLĂTOARE - Silvia Urlih

u

În lumea asta-ntunecată,

cu pete

fără de contur,

mă simt o pată de culoare,

un fir

încolăcit,

un punct,

o virgulă,

o acoladă,

fărâmă-n miez de șnur,

un șnur ce-și caută ieșirea

de când s-a rătăcit.

Prin labirintul fără capăt,

îmi urmăresc

destinul,

din când în când

mi-aud cântarea uitată-ntr-un ungher,

gust o frântură din trăire,

amară-i

ca pelinul,

gândul că șnuru-i încâlcit,

m-alungă

peste cer.

Dintr-un cotlon de trup uzat,

privesc

spre-ntunecime,

zăresc un punct,

o virgulă,

o pată de culoare,

pata-i albastră…

nu… e verde,

ba-s eu…

ba-i adâncime,

parcă-i lumină-n colțul meu,

o viață călătoare.

Silvia Urlih 08.04.2015

ȚI-ADUCI AMINTE ?! Silvia Urlih

                          

Ți-aduci aminte cum era, când frunze verzi îți coborau din plete,

Cum alergai desculță-n iarbă și roua-ți picura-n privire ?

Ți-aduci aminte cum din ceruri ploua cu îngeri…ți-era sete,

Vroiai să muști măr rumenit, s-ajungi mai iute-n amurgire.

Erai un fruct nepârguit, necopt de arșițile serii,

Erai copil fără păcat, cântai cu îngerii în cor,

Cireșile de la urechi ți-erau însemn în arcul verii,

Visai să urci pe stânci abrupte cu aripi albe de cocor.

Copil frumos și plin de ani, frunzele verzi, sunt tot pe frunte!

Privește soarele și luna, privește cerul plin de îngeri !

Nu-mbătrâni precum castanul, mai ai un ceas și ești pe munte!

Privirea nu ți-o-ntoarce-n urmă, căci sunt și lacrimi și înfrângeri.  

Anii-au trecut precum marama căzută-n ramuri de castani,

Ochi-ți albaștri îmi zâmbesc din vechi copac, prea scorojit,

Te uiți la mine cu mirare, vezi trup frumos, dar plin de ani,

Coroana frunzelor în plete îți este stânca ce-am dorit.

Silvia Urlih 03.04.2015

O ARIPĂ SE ZBATE - Silvia Urlih

Se zbate-n mine-o aripă,

o doare,

e zdrobită,

își caută perechea

căzută

pe pământ…

o doare,

prea multe vifore au istovit-o,

sleită-i de puterea de a mai zbura

pe vânt.

Îmi strigă la ureche că

penele-s tocite,

că vrea să zboare iar,

dar

trupul i-e mormânt,

cămașa neputinței

plutirea i-o înghite,

ar vrea

să-mi fie zbor,

să-mi fie

ea

veștmânt.

Se zbate-n mine aripa

zdrobită

de torente,

dezleagă

nod cu nod șiraguri de-amintiri,

le-aruncă-n adâncimi pe cele turbulente ,

în ramă le așează

pe cele

cu rodiri.

O aripă se zbate în mine cu durere,

la ușa inimii se-așterne ca un preș,

își vede aripa pereche și-i strigă cu putere:

„deschide-te ! ne-așteaptă-n floare, floarea de cireș !”

Silvia Urlih 27.03.2015

MĂ DOARE DORUL - Silvia Urlih

Sunt

colţ din stânca ce înţeapă,

sunt

piatra rece din izvor ,

sunt

colţ din muntele sticlos,

m-agăţ

să nu mă prăvălesc,

granitul dur și şlefuit, îmi roade sufletul

a dor,

sub palma caldă-a inimii

mă doare dorul,

dar trăiesc.

În

inima din micul deal,

cu firul ierbii moale,

cald,

îmi

răcoresc trupul fugar,

m-ascund

sub umbra strămutată,

mă udă raza dintre paltini,

în

apa sfântă iar mă scald,

mă-ntorc

la bunii din pământ,

mă-ntorc

să fiu ce-am fost odată.

Mă doare dorul

de ai mei,

ai mei

ce-n mine viețuiesc,

tăcerea lor

îmi glăsuiește,

cuvintele

curg, răzvrătite,

ei…

au murit o clipă-n mine,

eu…

pentru ei, cu ei, trăiesc,

imaginile se trezesc

și-adorm cu mine

prin cuvinte.

 Silvia Urlih - 26.03.2015