Sunt
colţ din stânca ce înţeapă,
sunt
piatra rece din izvor ,
sunt
colţ din muntele sticlos,
m-agăţ
să nu mă prăvălesc,
granitul dur și şlefuit, îmi
roade sufletul
a dor,
sub palma caldă-a inimii
mă doare dorul,
dar trăiesc.
În
inima din micul deal,
cu firul ierbii moale,
cald,
îmi
răcoresc trupul fugar,
m-ascund
sub umbra strămutată,
mă udă raza dintre paltini,
în
apa sfântă iar mă scald,
mă-ntorc
la bunii din pământ,
mă-ntorc
să fiu ce-am fost odată.
Mă doare dorul
de ai mei,
ai mei
ce-n mine viețuiesc,
tăcerea lor
îmi glăsuiește,
cuvintele
curg, răzvrătite,
ei…
au murit o clipă-n mine,
eu…
pentru ei, cu ei, trăiesc,
imaginile se trezesc
și-adorm cu mine
prin cuvinte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu