Ți-aduci
aminte cum era, când frunze verzi îți coborau din plete,
Cum alergai
desculță-n iarbă și roua-ți picura-n privire ?
Ți-aduci
aminte cum din ceruri ploua cu îngeri…ți-era sete,
Vroiai să
muști măr rumenit, s-ajungi mai iute-n amurgire.
Erai un
fruct nepârguit, necopt de arșițile serii,
Erai copil
fără păcat, cântai cu îngerii în cor,
Cireșile de
la urechi ți-erau însemn în arcul verii,
Visai să
urci pe stânci abrupte cu aripi albe de cocor.
Copil frumos
și plin de ani, frunzele verzi, sunt tot pe frunte!
Privește soarele
și luna, privește cerul plin de îngeri !
Nu-mbătrâni
precum castanul, mai ai un ceas și ești pe munte!
Privirea nu
ți-o-ntoarce-n urmă, căci sunt și lacrimi și înfrângeri.
Anii-au
trecut precum marama căzută-n ramuri de castani,
Ochi-ți albaștri
îmi zâmbesc din vechi copac, prea scorojit,
Te uiți la
mine cu mirare, vezi trup frumos, dar plin de ani,
Coroana frunzelor
în plete îți este stânca ce-am dorit.
Silvia Urlih 03.04.2015
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu