Se zbate-n
mine-o aripă,
o doare,
e zdrobită,
își caută
perechea
căzută
pe pământ…
o doare,
prea multe
vifore au istovit-o,
sleită-i de
puterea de a mai zbura
pe vânt.
Îmi strigă
la ureche că
penele-s
tocite,
că vrea să
zboare iar,
dar
trupul i-e mormânt,
cămașa
neputinței
plutirea i-o
înghite,
ar vrea
să-mi fie zbor,
să-mi fie
ea
veștmânt.
Se zbate-n
mine aripa
zdrobită
de torente,
dezleagă
nod cu nod
șiraguri de-amintiri,
le-aruncă-n
adâncimi pe cele turbulente ,
în ramă le
așează
pe cele
cu rodiri.
O aripă se
zbate în mine cu durere,
la ușa
inimii se-așterne ca un preș,
își vede
aripa pereche și-i strigă cu putere:
„deschide-te
! ne-așteaptă-n floare, floarea de cireș !”
Silvia Urlih 27.03.2015
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu