SĂ REDEVIN IAR OM - Silvia Urlih

Sub scoarța trupului

îmi este râu

și

mi-e lumină,

în carapacea lui

izvoarele îmi susură

în cor,

izvorul cu dorinți

ades

de dor suspină,

suspină în tăcere

și-mi cere

ajutor.

În carapacea mea,

mă arde

și

mă roade,

mă arde necuprinsul furat

de cămătar,

în miezul inimii

se nasc

gânduri nomade,

îmi seamănă lumina

culeasă

din altar.

Din scoarța trupului

aud

un sunet înfundat…

e ea,

iertarea,

ce-mi cere îndurare ,

vrea să mă iert,

să iert,

ce până astăzi mi-a fost dat,

să-mi iert murirea,

să îmi iert viața

dată

la născare.

Din carapacea mea

m-aud cum strig

la soartă,

mă văd îngenuncheată

sub falnicul meu

pom,

genunchii dor,

dar merg târâș spre Poartă,

Poarta

m-așteaptă s-o deschid ,

să redevin iar

om.

Silvia Urlih - 18.04.2015