REVENIRI - Silvia Urlih

Iubite,

când

ți-este dor de munții noștri,

iar

munții noștri fug spre noi,

când

ți-este dor de râu-n care

ne-am dezbrăcat

de amintiri,

privește-n sufletul ce-ți spune

că-n vremi trecute,

am fost doi,

două ființe strânse-ntr-una,

glob întregit

de reveniri.

Iubite,

când

îți e dor de dorul care

ne-a dus pe vârfuri fără zări,

când

îți e dor de mângâieri, de gura ce te-a sărutat,

privește-n sufletul ce-ți spune

că

noi am fost două cărări,

cărări

ce azi s-au regăsit

și merg pe-un drum

de mult uitat.

Iubite,

când

îți e dor de reveniri

și-n noapte-albastră mă găsești,

când

îți e dor de-a mea ființă

ce-n brațe galeș s-a pierdut,

privește-n sufletul ce-ți spune

că te iubesc

și

mă iubești,

iubirea noastră că-i ofrandă,

altarul

că ni-i așternut. 

Silvia Urlih  - 23.02.2016

TU ! - Silvia Urlih

Trupul tău,

miroase-a floare,

floare-albastră, de ienupăr,

chipul tău,

miroase-a iarbă,

iarbă

ce-am cosit pe lună,

ochii tăi

miros a smirnă,

smirnă

ce am strâns în cufăr,

gura ta,

miroase-a tei,

tei

ce i-am cules cunună.

Palma ta,

miroase-a cer,

cer

pictat de fluturi mii,

gură, ochi, și buze calde,

îmi șoptesc vorbe știute,

din obraji

îți cresc treziri,

munți și văi și iasomii,

trupu-mi freamătă a frunze,

frunze verzi,

de vremi bătute.

Trupul tău,

miroase-a vreme,

vreme caldă, însorită,

chipul tău,

miroase-a timp,

timp

de ore încuiat,

ochii tăi,

miros a clipă,

clipă

de demult dorită,

gura ta,

miroase-a miere,

miere,

fără de păcat.

Trupul tău,

miroase-a stea,

stea

ce mi-a chemat tăcerea,

chipul tău,

miroase-a soare,

soare

care îmi vorbește,

ochii tăi,

miros a cânt,

cântec

ce-mi aduce vrerea,

gura, ochii, chipul, palma,

sufletul

mi-l peticește. 

Silvia Urlih - 23.02.2016

ȘI VOM RĂMÂNE - Silvia Urlih

Iubite,

mai știi

când împreună scriam pe univers,

că

universul nostru ne va lega-n cunună,

și că

iubirea noastră va scrie vers cu vers

că ne vom regăsi,

când el,

o să ne spună ?!

Iubite,

mai știi că joaca noastră

de-a soarele și luna

s-a-mpiedicat de lacrimi

ce au spălat

murirea,

că ne vom fi aevea,

iubiți întotdeauna

și că din vreme-n vreme ne vom afla

trăirea ?!

Iubite,

mai știi

când îmi scriai

pe cer

cu lumânări

să ne arate drumul din ieri,

spre azi

și mâine ?!

Furtuna ne-a adus spre noi din depărtări.

Și ne-am legat vremelnic,

să să fim…!
Și

vom rămâne ?! 

Silvia Urlih - 23.02.2016

DOUĂȘUNU, AZI - Silvia Urlih

Douășunu de gânduri,

douășunu

de flori,

douășunu de șoapte

prinse-n dalbe scrisori,

douășunu de vise

n-au fost scrise-n zadar,

douășunu de vise

le-am primit azi

în dar.

Douășunu de ani,

douășuna de vieți însetate,

douășunu de lauri

prinși

în plete uscate,

douășunu de vremi

ce-au trecut

și au fost,

douășunu de azi,

care azi

au un rost.

Douășunu de roze,

azi

rodesc în copac,

douășunu de focuri

astăzi ard

într-un mac ,

douășunude mere

încolțesc

dintr-un sâmbur,

douășunu de ani,

înfloresc azi

în mugur. 

Silvia Urlih - 11.09.2015

IAR PÂRÂU - Silvia Urlih

Iubite,

vezi cum

iubirea urcă cu munții în spinări

și

cum dărâmă macii o altă fortăreață ?

Tu

vezi cum

luminăm în dalbe desfătări,

din zări nelocuite

să mai culegem

viață ?

Vezi cum

pe cerul sorții

suntem

două văpăi

ce ard îmbrățișate

de spice secerate ?

Tu vezi

apusul nopții cum

ne aruncă-n văi

și-apoi

iar ne ridică pe culmi

de zei păzite ?

Iubite,

simți cum

iubirea mea îți mângâie făptura

și vrea

să-ți dea răcoarea răscoptului de grâu,

cum

ramurile tale reîntregesc natura

și cum

din rodul vieții

renaștem iar

pârâu ?! 

Silvia Urlih  - 22.02.2016

VOM ȘTI CUM E SENINUL - Silvia Urlih

Din piatră,

grâu

și

flori de iasomie,

m-ai împletit femeie,

femeie-n vârf de munte,

mi-ai arătat câmpia ,

și m-ai scăldat în rouă,

mi-ai dat aripi să zbor, să văd lumea de sus.

Eram o crisalidă,

un flutur fără nume,

eram pierdută-n lume,

închisă în grăunte,

eram un punct minuscul

în univers

ascuns.

Cocorii mei albaștri zburau

pe lângă mine,

cerul

mi-era cămara ascunsă-n piatră fadă,

ascunsă

mi-era frunza în crengi de cioburi pline,

ascuns

mi-era norocul,

dar,

 mă visam livadă.

Când

m-ai luat în palmă și mi-ai promis vecia,

am tremurat o clipă

și

mi-am urmat destinul,

divinul mi te-a dat,

El

mi-a sortit trăirea.

Vom aștepta sorocul…

vom ști

cum e seninul. 

Silvia Urlih 05.02.2016

DANSEAZĂ ROUA - Silvia Urlih

Dansează

 roua pe sub pleoape,

a fericire,

a descânt,

lumină ziua în privire,

lumină-a cer

și

a câmpie,

se cuibăresc sub gene lungi,

grăiri

ce-și cântă al lor a cânt,

se-ntind câmpiile sub aștri;

soare ardent,

lună ce-nvie.

Dansează

roua pe sub pleoape,

în dansul ei

mă ia cu ea,

mi-arată-n pași de dans,

pădurea,

pădure care mă-nfioară,

mă-mbracă-n soartă,

mă gătește

în licăriri de albă stea,

o stea

ce-mi va conduce pașii,

pașii

rămași pe dinafară.

Dansează

roua pe sub pleoape,

tremurul ei,

îmi e lucire,

lucirea anilor ce vin

din depărtări

de altădată…

roua

sub pleoape înflorește în lacrime

de fericire…

dansează

roua pe sub pleoape…

de dansul ei

sunt fermecată.

Silvia Urlih 13.01.2016

ALBASTRU FĂRĂ TIV - Silvia Urlih

Sunt,

după ani şi ani,

iubite,

femeie fără amintiri,

m-ai smălțuit cu-aramă albă

din talpă

până-n coapsa lunii,

m-ai șlefuit în diamant

din piară

fără de ciopliri,

m-ai adunat într-un buchet

și m-ai redat,

făptuiră,

lumii.

Am fost,

prin ani de colindat,

boare de vânt,

doar o urzeală,
m-am destrămat printre suspine,

m-am rupt,

bucată cu bucată,
m-au cernut anii pe pământ,

m-am scris pe fila

ancestrală...

sunt,

după ani de-nrourări,

sunt iară un întreg,

sunt toată.

Au troienit furtuni prin mine,

nopți fără lună

m-au păzit,

am bejenit fără cătare,

m-am scrijelit pe portativ,

noratic trup din umbra lunii

m-am fragmentat,

dar,

am trăit…

tu-mi dai lumină fără umbre

să-ți fiu

iubite,

albastru fără tiv. 

Silvia Urlih - 23.12.2015

NE LEAGĂ DEPĂRTAREA - Silvia Urlih

Ne leagă depărtarea,

ne-mpinge

spre iubire,

ne leagă cu tristețea dorului din noi,

pășuni de maci ne pune în vise

și-n privire,

ne mână spre cuvinte rostite

printre ploi.

Ne leagă depărtarea,

în lanțuri ne-ncătușă,

lacăt fără de cheie ne face

pe-amândoi,

ne doare depărtarea,

dar,

mâine e cenușă…

ne leagă depărtarea iubirilor

din noi.

Ne leagă depărtarea,

ne plăsmuim

din vise,

cu visele de mână  ne strângem

în trifoi,

noaptea

o facem ghem,

din ghem

croim culise…

ne-așteaptă scena vieții,

ne-așteaptă

să fim doi. 

Silvia Urlih 16.12.2015

SĂRUTUL VIEȚII - Silvia Urlih

Timpul

lunecă ușor,

legănându-se în noapte,

mă cuprinde necuprinsul,

mă apasă înserarea,

trupul

freamătă-n alean,

îți aud șoapta din șoapte,

mângâierile le simt,

dar,

mă doare depărtarea.

Brațul tău

știut de zei,

mângâie trup istovit,

ochii tăi,

cer nepătat,

rupe liniștea-nserării,

buzele,

mac purpuriu,

mă ridică-n răsărit,

simt

cum trupul gândului se predă

nemărginirii.

Toamna ta-mi caută gura

arsă

de sărutul vieții,

umbra ta mă-nvăluie,

mă îmbracă

în suspin,

mă întind să-ți mângâi gâtul,

dar

te pierzi sub pleoapa nopții,

cu privirea însetată,

tot te caut…

și mi-e chin. 

Silvia Urlih 05.12.2015