ACEEAȘI EU - Silvia Urlih

Aceeași eu

vă zâmbește

și în zâmbet vă spune,

că viața

e viață,

iar furtunile trec,

că soarele în zori nu apune,

și că în cruce

izvorul nu e sec.

Aceeași eu

îmi simt sufletul liber,

am fost încuiată

în trupu-mi bolnav,

am fost…

dar azi sunt pentru mine

un lider,

iar sufletul

nu-mi mai este un sclav.

Aceeași eu

zbor zâmbind

peste munți,

mi-am regăsit împlinirea

prin mine,

spinii din tălpi îmi fac anii

cărunți,

dar

am trecut prin noroaie cu bine.

Aceeași eu

îmi sunt azi

ce n-am fost,

cernitele tâmple

îmi sunt ghiocei,

Rătăcită-n trecut ?

Oare are vreun rost ?

Am deschis ușa vieții,

sunt stăpână pe chei.

În genunchi am umblat, răni adânci m-au săpat,

sânge-n urm-am lăsat pe tăcutele drumuri,

Dumnezeu mi-a fost sprijin, lângă El m-a luat,

m-a crescut nou copac și mi-a dat alte ramuri.

Silvia Urlih 25.03.2018

ERAU DOI - Silvia Urlih

În bucata de albastru

unde

visul era-n doi,

s-a frânt cerul

și-a plouat

peste câmpul necuprins,

cerne norul cu cenușă

peste frunza

de trifoi,

s-a scurs cerul în pământ

și zăpada

iar a nins.

Erau doi și-un singur trup,

erau doi

și-o rădăcină,

rădăcina s-a uscat

și din doi

doar una crește,

erau doi și-o floare rară,

erau doi

într-o tulpină,

dar tulpina s-a uscat

și doar una

înflorește.

În bucata de albastru

unde doi

erau o casă,

vântul a sculptat ferestre,

una

pentru fiecare,

una s-a ascuns de soare

și-a ales umbra umbroasă,

alta

a ales să plece

și să-și fie-n suflet

soare.

Silvia Urlih 24.03.2018

ÎNCĂRUNȚEȘTE VIAȚA - Silvia Urlih

Se cerne peste tâmple

parfumul vieții duse,

încărunțește viața

cu mine împreună,

pașii

mă duc alene

spre vremile

nescrise,

mă-mbracă primăvara

cu florile-n cunună.

M-ademenește noapte

în șoapte ne-nțelese,

pare c-ar fi o zână,

dar

zâna nu-mi vorbește,

pare că-mi dăruiește

cuvinte neculese,

pare

c-ar vrea să-mi spună:

tu viața ți-o trăiește!

M-ademenește ziua

cu mreje neștiute,

pare

c-ar fi crăiasa

din cartea cu povești,

pare că îmi arată

cărări necunoscute,

pare

c-ar vrea să-mi spună:

tu, omul să-l iubești!

Se încunună ziua cu noaptea-n vis de taină,

își fac un legământ cu mine să îmi fie,

îmi dăruiesc un trup ce-mi e o altă haină,

îmi pun în suflet ani și-mi spun : încă ești vie!

Silvia Urlih 24.03.2018

VIII NU NE VĂD DE NORI - Silvia Urlih

Ne ducem pașii printre morți,

ne rătăcim

printre morminte,

mințim

că suntem vii și-ntregi,

dar nu ne suntem viețuire,

ne amăgim că dăinuim

și ne ascundem

în cuvinte,

cuvinte care ne ucid și sufletul

și trupul

și mersu-n nemurire.

Sunt trupuri

care-și  merg alături,

până la capătul de drum,

sunt oameni

care-și spun că sunt

și că trăiesc

deși sunt morți,

sunt oameni

care rătăcesc

și se-amețesc cu-al lor parfum

sunt oameni

ce se cred viori

dar și-au pierdut cântarea-n sorți.

Ne ducem pașii printre vii

Dar viii

nu ne văd de nori,

prin labirintul vieții noastre

ne căutăm

cheia-n noroi,

suntem doar puncte mișcătoare

ce-și caută raza-ntre sori,

ne ducem pașii către noi,

dar

pașii curg

în lung șuvoi.

Silvia Urlih 24.03.2018

CINE SUNT EU SĂ TE JUDEC- Silvia Urlih

Cine sunt eu să te judec,

cine sunt eu să îți cer

să nu fii,

cine sunt eu

să îți cer să te schimbi

pentru noi,

cine sunt eu

ca dintr-un singur solfegiu

din cântec

să vreau să fim armonii dirijate

de blândele ploi.

Cine sunt eu să-mi doresc să-mi fii viitor,

cine sunt eu să te rog să rămâi lângă mine,

eu, sunt doar suflet care crește-n izvor,

eu, sunt lumina din vis care vrea să-ți lumine.

Cine sunt eu să vreau,

să nu vreau,

sau să sper că în tine

aș găsi libertatea

ce-mi curge prin vene,

cine sunt eu să cred

că îmi ești așteptarea

ce în tine mă ține

cine sunt eu…

dar sunt

și știu că îmi simți

ploaia din gene.

Silvia Urlih 23.03.2018

SĂ-MI FIU IUBIRE - Silvia Urlih

Mi-e teamă să nu-mi fiu,

să uit

c-am viețuit,

nu vreau să cred că am trăit

ca spicul

fără grâu,

mi-e teamă să-mi fiu trup

de vifor zdrențuit,

nu vreau să-mi fiu

cărare

sub pietrele de râu.

Mi-e teamă să mă știu

un raft

fără de rafturi,

nu vreau să-mi fiu penița

fără cerneală-n ea,

mi-e teamă

să mai cred

în leacuri

fără leacuri,

nu vreau să-mi fiu o noapte

fără steluțe-n stea.

Mi-e teamă să-mi fiu suflet

cu trupul

împietrit,

nu vreau să-mi fiu oceanul

de lacrime-agitat,

mi-e teamă să-mi fiu gâde

ce plânge-n

asfințit,

vreau să îmi fiu prieten,

să-mi fiu iubire

de ură despuiat.

Silvia Urlih 22.03.2018

ÎMPREUNĂ CĂUTĂM DESTINUL - Silvia Urlih

Ce-i pasă ploii

care plouă cu lacrimi mari

de chihlimbar,

ce-i pasă ploii

care plânge

când dorurile-o ruinează,

ce-i pasă ploii

când pământul o prinde-n brațe

ca pe-un dar,

când ploaia-i binecuvântare,

dar

lacrima

îi sângerează.

Ce-i pasă ploii

când din ploaie

se-adună râuri de grăunțe,

ce-i pasă ei

când ploaia mea

se strânge-n palme

tremurânde,

ce-i pasă ploii

când obrazul ar vrea o clipă

să renunțe,

să nu mai vrea s-adăpostească

riduri sinistre

și flămânde.

Ce egoistă-i ploaia asta

ce plouă rouă

și noroi,

ce egoistă-i când suspină

cu mii de stropi

ce-și plâng destinul,

e egoistă

când își plânge cu mine ploile

în ploi,

e egoistă,

dar mi-i soră

și

împreună căutăm divinul.

Silvia Urlih 22.03.2018

PASUL PERECHE - Silvia Urlih

Sub talpă de pământ

sunt urme

care merg în cercuri,

se-amestecă în regăsirea jumătăţii lor de fruct necopt,

se-nvârt precum pământul,

care-și caută lumina în albe neguri,

se învârt în cerc,

să-și găsească

să-și regăsească roşul vieţii

în izvorul ce-și reanimă

trupul rupt.

În umbre de tristeți

își țin trena corpului,

în umbre de puls întrerupt

își aud bătăile inimii,

se învârt

precum cocorii

în înalt de cer

ce se strigă,

ce se caută pierduți

și se vor uniți iar

în stol.

Sunt urme ale pașilor ce își caută

pasul pereche.

Silvia Urlih 21.03.2018

MURIM SUB CERUL SERII - Silvia Urlih

Suntem

două ne-ntregiri

ce se caută într-una,

trup ciuntit de când se naşte,

caută punctul sortit,

înspre capătul de drum,

uneori

ajunge slut ,

nu-şi găseşte-n el ființa,

rămâne neîmplinit.

Ai

o inimă ce bate

cum bătea odinioară,

da-i lipseşte întregirea,

e ca ușa fără cheie,

ar deschide să privească către lumea de afară ,

dar

nu-i uşa pentru cheie,

e un zid

ce nu se-ncheie.

Ne-ntregiți suntem în lume

fără picul de iubire,

ne-ntregiți

umblăm prin lume-n căutarea

împlinirii,

nu ne suntem un întreg,

alergăm în nesortire,

nu ne suntem cerc închis

și

murim sub cerul serii.

Silvia Urlih 21.03.2018

ÎNTR-UNU SĂ NE FIM - Silvia Urlih

Să-ți ardă-n sânge fluvii

de flori înmugurite,

și să te ostoiești

printre păduri

umbroase,

să te oprești cu văzul

în lacrimi neumbrite,

să te-mpletești cu ramul

în unduiri

duioase.

Să bei din cana verii,

să te îmbeți

cu mir,

să te hrănești cu luna

și soarele-mpreună,

să te-mpreuni cu râul

să fiți un singur fir,

să fii un pom sălbatic

ce se adună-n

lună.

Să ne sculptăm în ceruri

și-n ceruri

să dormim,

să ne trezim în zori

cu zori să-ncărunțim,

să ne citim în stele

că-n soare răsărim,

să ne iubim sub lună,

în ea

să ne iubim.

Să fim doi călători

ce-aleargă

prin savane,

să ne unim în iesle

și-n ele

să trăim,

să-ți uiți o viață mâna

în pletele-mi bălane,

să ne unim în unu

și-ntr-unu să ne fim.

Silvia Urlih 21.03.2018