ERAU DOI - Silvia Urlih

În bucata de albastru

unde

visul era-n doi,

s-a frânt cerul

și-a plouat

peste câmpul necuprins,

cerne norul cu cenușă

peste frunza

de trifoi,

s-a scurs cerul în pământ

și zăpada

iar a nins.

Erau doi și-un singur trup,

erau doi

și-o rădăcină,

rădăcina s-a uscat

și din doi

doar una crește,

erau doi și-o floare rară,

erau doi

într-o tulpină,

dar tulpina s-a uscat

și doar una

înflorește.

În bucata de albastru

unde doi

erau o casă,

vântul a sculptat ferestre,

una

pentru fiecare,

una s-a ascuns de soare

și-a ales umbra umbroasă,

alta

a ales să plece

și să-și fie-n suflet

soare.

Silvia Urlih 24.03.2018