Mi-e teamă să nu-mi fiu,
să uit
c-am viețuit,
nu vreau să cred că am trăit
ca spicul
fără grâu,
mi-e teamă să-mi fiu trup
de vifor zdrențuit,
nu vreau să-mi fiu
cărare
sub pietrele de râu.
Mi-e teamă să mă știu
un raft
fără de rafturi,
nu vreau să-mi fiu penița
fără cerneală-n ea,
mi-e teamă
să mai cred
în leacuri
fără leacuri,
nu vreau să-mi fiu o noapte
fără steluțe-n stea.
Mi-e teamă să-mi fiu suflet
cu trupul
împietrit,
nu vreau să-mi fiu oceanul
de lacrime-agitat,
mi-e teamă să-mi fiu gâde
ce plânge-n
asfințit,
vreau să îmi fiu prieten,
să-mi fiu iubire
de ură despuiat.
Silvia Urlih 22.03.2018
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu