Să-ți ardă-n sânge fluvii
de flori înmugurite,
și să te ostoiești
printre păduri
umbroase,
să te oprești cu văzul
în lacrimi neumbrite,
să te-mpletești cu ramul
în unduiri
duioase.
Să bei din cana verii,
să te îmbeți
cu mir,
să te hrănești cu luna
și soarele-mpreună,
să te-mpreuni cu râul
să fiți un singur fir,
să fii un pom sălbatic
ce se adună-n
lună.
Să ne sculptăm în ceruri
și-n ceruri
să dormim,
să ne trezim în zori
cu zori să-ncărunțim,
să ne citim în stele
că-n soare răsărim,
să ne iubim sub lună,
în ea
să ne iubim.
Să fim doi călători
ce-aleargă
prin savane,
să ne unim în iesle
și-n ele
să trăim,
să-ți uiți o viață mâna
în pletele-mi bălane,
să ne unim în unu
și-ntr-unu să ne fim.
Silvia Urlih 21.03.2018
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu