Aceeași eu
vă zâmbește
și în zâmbet vă spune,
că viața
e viață,
iar furtunile trec,
că soarele în zori nu apune,
și că în cruce
izvorul nu e sec.
Aceeași eu
îmi simt sufletul liber,
am fost încuiată
în trupu-mi bolnav,
am fost…
dar azi sunt pentru mine
un lider,
iar sufletul
nu-mi mai este un sclav.
Aceeași eu
zbor zâmbind
peste munți,
mi-am regăsit împlinirea
prin mine,
spinii din tălpi îmi fac anii
cărunți,
dar
am trecut prin noroaie cu bine.
Aceeași eu
îmi sunt azi
ce n-am fost,
cernitele tâmple
îmi sunt ghiocei,
Rătăcită-n trecut ?
Oare are vreun rost ?
Am deschis ușa vieții,
sunt stăpână pe chei.
În genunchi am umblat, răni adânci m-au săpat,
sânge-n urm-am lăsat pe tăcutele drumuri,
Dumnezeu mi-a fost sprijin, lângă El m-a luat,
m-a crescut nou copac și mi-a dat alte ramuri.
Silvia Urlih 25.03.2018
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu