Plouă în vară cu veri troienite,
plouă cu veri în toamne uscate,
se scurg picături de frunze-nverzite,
în suflete triste, de oameni uitate.
Cu vara în suflet spre toamnă pășesc,
cu soare pe frunte mă văd lan de grâu,
din spicele verii, noi spice-arvunesc,
le strâng în mănunchi, le-nlănțui la brâu.
Natura-mi zâmbește, colinele-mi râd,
pădurea mi-e verde, iar râul mi-e susur,
mi-e vară în suflet, din vară-mi surâd,
când ramuri de flori, în mine le scutur.
Miroase a vară, a ploaie și-a iarbă,
miresme de ram înverzit mă îmbată,
natura în mine începe să fiarbă,
iar vara mă plouă, în toamnă, la poartă.
Silvia Urlih 11.02.2015
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu