CORBII - Silvia Urlih

La rădăcina genei,

cresc

pomi înmuguriți,

plânsul din ploaie mi-i udă

să-nflorească,

privirea-mi vede corbii

în cuib

adăpostiți,

gena-i alungă,

nu vrea sub ea să-i crească.

                                                                                  

Albastrul ochilor,

se-amestecă

prin cer,

toamna grăbită

îmi face semn

să stau,

corbii se-ascund…

îl văd pe grănicer…

le spune

ca să plece,

îmi spune

să nu-i vreau.

Orbiți de lumânare,

corbii

mă prind de vis,

visul

mă apără,

mă urcă

printre nori,

mi-arată locuri,

mă simt ca-n paraclis,

corbii

nu mă mai văd,

s-au dus,

că-s migratori.

Silvia Urlih 11.09.2015