Iubitul
meu
cu
zbor fără sfârșit,
oprește-ți
pasul la poarta mea și-mi spune;
de
ce am bejenit printre păduri umbroase,
de
ce pădurea
nu
ne-a mai fost acasă,
de
ce luna apune ,
de
ce apoi răsare,
de
ce nu ne-a găsit până acum,
hai
spune,
de
ce iubitul meu
când
îmi vedeam murirea,
m-ai
regăsit,
și
vrei
să-ți
fiu mireasă ?!
Iubitul
meu
cu
ramuri prinse-n umăr,
dă-mi
iar o frunză să-mi fie rădăcină,
mai
dă-mi un strop de cer,
fă-mi
noaptea zi
și
ziua fă-mi-o soartă,
dă-mi
cântecul iubirii din rătăcirea vieții,
fă-mă
din
nou fereastră,
fă-mă
din
nou lumină,
unge-mi
cu mir trecutul,
fă-mă
prin dăltuire,
flacăra
ta
la
poartă.
Iubitul
meu
cu
aripe de vultur,
atinge-mi
sufletul cu zborul minții tale,
sărută-mă
cu adierea serii ,
înmoaie-mi
buzele
cu
mustul rumenit,
găsește-mi
iară calea spre moartea fără moarte,
nu
mă lăsa
să
mă mai ning pe vale,
dă-mi
umărul
să-mi
fie alinare,
spune-i
iubirii noastre:
„
ce bine c-ai venit!”
Silvia Urlih 07.09.2015
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu