ALEG ! - Silvia Urlih

Ascult

cum cântă liniștea codrilor

din mine,

pădurile își leagănă ofrandele-n

liane,

mă leg ușor de liniște,

liana

greu mă ține,

să nu alerg spre cerul cu nori

și a lui taine.

Ascult

cum cântă liniștea

din tainele pădurii,

potecile mă-ndeamnă

pe ele să alerg,

mi-arată calea dreaptă

dar

și vuietul urii,

aleg să merg pe cale,

calea o aleg.

Ascult

cum mugurii pădurii

cântă a-nflorire,

un mugur se deschide

și-mi spune

să-l culeg,

sufletul îmi șoptește

că muguru-i iubire,

aleg să iau un mugur,

mugurul îl aleg.

Silvia Urlih - 30.06.2017

FLUVII DE CUVINTE - Silvia Urlih

Curg

cuvintele din suflet,

curg

precum o lavă,

se înmănunchează-n fluturi,

fluturii se joacă,

mă dezbrac de simțăminte

și

le pun pe tavă,

le frământ cu vii trăiri ,

nu le las să tacă.

Curg cuvintele,

se scriu,

se pictează-n filă,

albul foii prinde viață,

viață ce trăiește,

cântul vorbei o animă,

devine utilă,

curg cuvintele ca râul,

rău ce înflorește.

Înrămate-n nestemate,

fluvii de cuvinte,

se-ntâlnesc la malul mării

se aruncă-n valuri,

ca pământul

se usucă pe fila fierbinte,

dar rămâne-n urmă

urma

urmei între maluri.

Silvia Urlih 30.06.2017

TU MI-AI REDAT IUBIREA - Silvia Urlih

Eu

te privesc în ochi,

Tu,

sufletu-mi privești,

eu

doar îți cer pomeni,

Tu,

îmi oferi iubire,

eu

sunt un glas pierdut,

Tu-mi spui

că mă iubești,

eu

nu-ți aud vorbirea,

sunt surdă, sunt orbire.

Eu

te privesc uimită,

Tu,

mă privești de-aproape,

eu

sunt un punct minuscul,

Tu

ești etern AMIN,

eu

te aud în vis,

Tu-mi ești somul din pleoape,

eu

sunt un călător,

Tu-mi spui că-mi aparțin.

Am rătăcit o vreme,

Tu,

m-ai găsit pribeagă,

am fost

frunză uscată,

Tu,

mi-ai redat trăirea,

am fost

umbră sub lună,

Tu,

m-ai făcut întreagă,

am emigrat în ceruri,

Tu

mi-ai redat iubirea.

Silvia Urlih 29.06.2017

SUB O CRUCE-NGÂNDURATĂ - Silvia Urlih

Sub o cruce-ngândurată,

stă un suflet

în genunchi,

stă plângându-și anii-n gând,

stă,

plângându-și tinerețea,

stă ca frunza care-și duce lacrima

de lângă trunchi,

își privește amintirea

care-și vede-n ea,

noblețea.

Crucea îi zâmbește tandru

și

îi spune o povață,

aripe îi pune-n palme

și-l învață

cum e zborul,

sufletul

își pune-n suflet

sufletul ce-i este viață,

zboru-l duce peste nouri

și-i arată… viitorul.

„Nu mai plânge suflet drag, nu îți plânge în gând anii,

i-ai primit ca dar divin, eu, ți-am fost precum o pană,

tu nu ai văzut bănuțul, ai văzut cu ochii…banii,

banii ți-au adus averi, dar…tot ei ți-au fost capcană”.

Sub o cruce-ngândurată

stă

un suflet împăcat,

a-nvățat că viața-i este

dar divin, dumnezeesc,

a-nvățat

că plânsu-i este doar

spălarea de păcat,

a-nvățat

că nemurirea stă în simplul

„te iubesc”

 Silvia Urlih - 28.06.2017

EU ÎMI SUNT TIMP - Silvia Urlih

Ieri,

mă priveam pe furiș,

prin vechea oglindă,

vedeam chip livid,

veștejit,

palid

și trist,

pe căi cârpăcite din gânduri,

mă vedeam cui în tindă,

mă dăriuam lacrimii,

credeam

că sunt

daltonist.

Azi,

mă privesc în ochi,

mă privesc

fără frică,

azi sunt doar om,

un om

ce se roagă la Christ,

sunt omul ce-a învățat

că din căderi

se ridică,

sunt omul ce pășește spre cer,

precum o rugă

din acatist.

Și ieri și azi,

și astăzi și mâine,

timpul cu mine îmi este,

și ieri și azi

și mâine și ieri,

timpul sunt eu

iar eu îmi sunt timp,

din ieri urc spre azi,

din azi,

mâine îmi este poveste,

poveste sunt eu,

poveste ești tu,

povești suntem toți în nou anotimp.

Silvia Urlih - 25.06.2017

ÎN TINE SE LUPTĂ PĂCATUL - Silvia Urlih

Fâșii din plete de smoală

sunt urmele

pașilor tăi,

pe drumul din gându-nserării

ai scris

poteci fără urme,

pășești peste nouri de gheață,

te-ntreci cu îngerii răi,

ai scris cu negrul durerii,

dureri

ce nu vor

să se curme.

Te-apasă frisoanele nopții,

te-apasă năframa

pe crengi,

te sfîșie valuri de boală,

regretul

te macină-n noapte,

culegi ce-ai plantat de copil,

știai

că ce semeni culegi,

știai că iubirea e dar,

știai că iubirea

e-n fapte.

Te-apasă năframa pe tâmple,

iar gândul

îți este călău,

în tine se luptă păcatul,

în tine

păcatul ți-e vamă,

cobori în cavoul iertării,

nu știi că orgoliul

ți-e hău,

trăiești fără teama de tine,

nu vezi că divinul

te cheamă.

Silvia Urlih 21.06.2017

BUCĂȚI DIN CERUL SORȚII - Silvia Urlih

Bucăți de cer tomnatic

s-au revărsat

în noapte,

s-au scurs

din cerul vieții,

s-au întrecut

cu vântul,

s-au scris în necuvinte,

s-au scris vorbe în șoapte,

s-au întrecut cu norii,

ce-au scris în vers,

cuvântul.

Bucăți din cerul toamnei

se scurg în

veri de vis,

rescriu în albul vieții

cuvinte verzi

și-albastre,

rescriu viața în roz,

rescriu ce au de scris,

sau

zboară peste câmpuri

să fie-n zi

sihastre.

Bucăți din cerul sorții

revin

din sihăstrie,

se-așează lin pe viață,

se scriu în nerostire,

au vrut să fie ieri,

sau

poate c-or să fie,

au vrut să fie ură,

dar,

uite,

sunt iubire !

Silvia Urlih 20.06.2017

FIICĂ A VIEȚII - Silvia Urlih

În palma gândului mă legăn,

purtată-n vis

de visul serii,

mă plămădesc din flori de tei,

fără păcat,

doar cu dorință,

mă-nchin în sacre sanctuare,

mă-nchin la ușa învierii,

mă-nalță sufletul pe munte,

privesc spre mine…

nu-s ființă.

Sunt

o plămad-a gândului

ce a rămas la poarta nopții,

sunt trup născut din trup de lună,

sunt o plămadă a visării,

m-am rupt din pântec de lumină,

lumina lumii

și a sorții,

m-am zămislit fiică a vieții,

copil desculț

pe valul mării.

Sunt

vinovatul fără vină,

cu vina de a fi femeie,

sunt zbor peste ocean de suliți

ce și-au dorit

să mă rănească,

sunt foc, sau rug, sau apă lină,

sunt flacără ce-n jar scânteie,

sunt floare de nu mă uita

ce în grădină

vrea să crească.

 Silvia Urlih 13.06.2017

RENAȘTE ROUA IAR DIN BRUMĂ - Silvia Urlih

Sunt veri

în care se-mpreună

albastrul rece, liniştit,
cu verde crud şi plin de viaţă

îmi învelesc trunchiul ciuntit,

bucatele de grâu dospit

îmi dau căldură,

mă hrănesc,
cu vântu-n gînd,

cu mare-n suflet,

mă leg de stânca ce mi-e scut.

Sunt veri

în care îmi adun secunda timpului

ce-a stat,
înnod pământul cu mareea,

leg marea-albastră

în câmpi,

renasc în mine fluturii,

pornesc în mine orele,

se-adună florile în mine,

m-aruncă marea iar

la mal.

Sunt veri

în care timpu-n cor

mă leagănă în somn de mac,

mi se revarsă-n ochi

izvorul,

iar din izvor renasc în lac,

renaște-n mine primăvara,

renaște-n muguri de trifoi,

se-adună iar

pădurea-n mine,

renaște roua iar din brumă.

Silvia Urlih 08.06.2017

AUZI ZBORUL DIN TINE ? - Silvia Urlih

Auzi

cum cântă sufletul,

îi simți cântu-ngeres ?

Te vezi

oglindă fără chip

în ochi de univers ?

Te vezi ?

îți vezi zâmbirea blândă

din cer împărătesc?

Auzi

cum cântă-n tine cântul cântat de vers ?

Auzi

zborul din tine

când tot îți ești credință ?

Te vezi zburând dintre ciulini

spre culmi

de mult visate ?

Vezi ce ușor ți-e zborul când

știi ce ți-e dorință ?

Auzi cântarea inimii

când

mintea ți-e departe ?

Îți vezi auzul inimii

cum

bate-n ritm de vals ?

Îți vezi auzul glasului

când

mâna ți-este cruce ?

Te vezi un taler fără braț

când

brațul ți-e balans ?

Îți simți auzul,

simți vederea

spre tine cum te duce ?

Silvia Urlih 08.06.2017