Fâșii din
plete de smoală
sunt
urmele
pașilor
tăi,
pe drumul
din gându-nserării
ai scris
poteci
fără urme,
pășești
peste nouri de gheață,
te-ntreci
cu îngerii răi,
ai scris
cu negrul durerii,
dureri
ce nu vor
să se
curme.
Te-apasă
frisoanele nopții,
te-apasă năframa
pe crengi,
te sfîșie valuri
de boală,
regretul
te macină-n
noapte,
culegi ce-ai
plantat de copil,
știai
că ce
semeni culegi,
știai că
iubirea e dar,
știai că
iubirea
e-n fapte.
Te-apasă
năframa pe tâmple,
iar gândul
îți este
călău,
în tine se
luptă păcatul,
în tine
păcatul
ți-e vamă,
cobori în
cavoul iertării,
nu știi că
orgoliul
ți-e hău,
trăiești
fără teama de tine,
nu vezi că
divinul
te cheamă.
Silvia Urlih 21.06.2017
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
RăspundețiȘtergere