SUB O CRUCE-NGÂNDURATĂ - Silvia Urlih

Sub o cruce-ngândurată,

stă un suflet

în genunchi,

stă plângându-și anii-n gând,

stă,

plângându-și tinerețea,

stă ca frunza care-și duce lacrima

de lângă trunchi,

își privește amintirea

care-și vede-n ea,

noblețea.

Crucea îi zâmbește tandru

și

îi spune o povață,

aripe îi pune-n palme

și-l învață

cum e zborul,

sufletul

își pune-n suflet

sufletul ce-i este viață,

zboru-l duce peste nouri

și-i arată… viitorul.

„Nu mai plânge suflet drag, nu îți plânge în gând anii,

i-ai primit ca dar divin, eu, ți-am fost precum o pană,

tu nu ai văzut bănuțul, ai văzut cu ochii…banii,

banii ți-au adus averi, dar…tot ei ți-au fost capcană”.

Sub o cruce-ngândurată

stă

un suflet împăcat,

a-nvățat că viața-i este

dar divin, dumnezeesc,

a-nvățat

că plânsu-i este doar

spălarea de păcat,

a-nvățat

că nemurirea stă în simplul

„te iubesc”

 Silvia Urlih - 28.06.2017