Alerg
printre alb și
negru și gri,
să găsesc
lumina lăptoasă a divinului
care-mi va aduce
liniște
și pace
și mă va duce
pe mine
lângă mine,
cu mine
în mine.
Mă doare alergarea
printre alergări,
mă dor pașii
ce-mi atârnă
ca plumbii,
mă doare
nerăbdarea
necuprinsului
din
necuprinsul
infinirii.
Alerg
spre
infinitul ce m-a născut ființă din ființă,
dar
fără soarta
ființei,
mă doare
haina pe care am purta-o,
mă strâng
nasturii zilelor
și nopților
ce mi-au
fost
trăire.
Viața
mi-a fost o
alergare,
sau poate că
doar am trăit preț de o răsuflare,
parcă ieri
m-am născut,
parcă ieri a
fost azi,
parcă azi e deja
mâine,
dar
sigur încă
îmi sunt suflet.
Mă doare,
dar durerea
durerii ce o simt mi-e alinare,
mi-e balsam,
mă doare
albul și negrul și griul vieții mele,
mă doare
haina ce-mi mai îmbracă încă
sufletul
nemuritor.
M-a durut
viața,
m-a durut venirea,
m-a durut plecarea
de lângă voi,
m-a durut
trăirea,
m-a durut durerea
bolii,
m-a durut că
nu am fost
ce-am vrut să-mi
fiu.
M-a durut,
dar încerc
să-mi fiu ceea ce am devenit,
încerc să mă
dezbrac de haină…
nu m-am
iertat,
dar v-am
iertat,
știu
că ne vom
revedea.
În curând nu
voi mai simți durerea plecării.
Vă aștept !
Vă aștept și
pe voi,
dragii mei,
în lumea de
aici !
Mesaj de la
un suflet ce mi-a fost foarte drag.
Silvia Urlih - 21.08.2018
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu