Compromisurile, atrag boli incurabile - Silvia Urlih

De câte ori nu ai făcut compromisuri? De câte ori nu ți-ai călcat pe simțăminte, doar pentru a face bine celuor de lângă tine ?

Din nefericire, compromis după compromis, tăcere după tăcere, faptul că te închizi în tine și nu vrei să spui ce nu-ți convine, ca să nu rănești, te determină ca la un moment dat, să te refugiezi de lume. Cum ? Evadezi în boală.

Ceea ce nu știu mulți, este faptul că boala, ne avertizează că trupul nostru nu mai poate trăi în stres, în compromisuri, în frici, în minciună. Ne mințim că ne este bine. Boala, ne avertizează că sufletul nu mai poate respira într-un trup înconvoiat și îmăpovărat de griji, de stress, de umilințe și de tăceri ascunse-n noi.

Compromisul, atrage după sine sentimentul că nu valorezi nimic, atrage lipsa stimei de sine, atrage boala, darcel mai grav, îți paralizează voinţa de a merge mai departe, pentru că ai impresia că nu mai ai nici o motivație. Da, doar ți se pare că nu mai ai nici o motivație. Principala motivație trebuie să-ți fii tu.

            Te doare urechea, pentru că nu mai vrei să auzi nimic din ceea ce-ți provoacă suferință și nu mai poți accepta ceea ce auzi. Îți scade vederea, pentru că nu mai vrei să vezi răutățile ce te înconjoară. O banală durere de picioare, se poate agrava, pentru că refuzi să mergi mai departe de unul singur. Te doare spatele, pentru că nu mai poți căra poverile ce te apasă. Te doare capul pentru că mult prea multe gînduri îți fură somnul. Te doare gâtul, pentru că ți-ai reprimat mult prea multe cuvinte pe care nu le-ai spus. Te doare stomacul, pentru că nu mai poți digera prostiile pe care le tot auzi. Te doare ficatul pentru că TREBUIE să-ți reprimi furia și disprețul pe care îl resimți față de tine, față de viața ta și față de viața celor cu care ești obligat să te înconjori. Te doare inima… eeeeehhh…, aici este deja altceva. Ai probleme cu inima, pentru că ți-a lipsit afecțiunea și iubirea. Ți-ai dorit să fii iubit, îți dorești să fii iubit, iar asta, din nefericire îți cam lipsește… și tot așa….

Trebuie să spui cuiva în care să ai mare încredere, sau unui specialist, sau, pur și simplu, să scrii ceea ce simţi (frustrare , nervozitate , chin) pentru că te ajută .

Cu timpul, înveţi să visezi, începi să-ţi doreşti, însă, în acelaşi timp refuzi să ai încredere în tine. Unde poate duce asta ? La neîmplinirea visului. De ce? Pentru că realitatea nu este aşa frumoasă cum ai vrea tu. Dar, realitatea, doar tu o poți realiza. Trebuie să înveţi să o accepţi așa cum este și să-ţi croieşti propriul drum. Sigur, drumul nu-i ușor, dar, odată ce ai acceptat să mergi pe drumul tău cu încredere în tine, nu poți eșua. Doar cine nu riscă nu câștigă.

Dacă nu-ți urmezi drumul, poți ajunge să refuzi orice fel de comunicare, te închizi într-o lume a ta, o lume creată de tine, o lume de vis, care nu te poate împlini pe plan personal sau scocial.

Dacă nu comunici și refuzi ajutorul celor ce te-ar putea ajuta, rămâi veșnic în „visul” tău. Visezi: „ce bine ar fi dacă”, dar refuzi comunicarea. De ce să spui cuiva ? Cine te-ar putea ajuta? Trebuie să spui, pentru că nici nu știi de unde sare iepurele, dar, e-adevăr, nu trebuie să spui oricui, pentru că cei din jur te pot ajuta cu un sfat bun, dar te și pot bloca în a merge mai departe.

Un simplu cuvânt spus de cineva drag, care-ți vrea binele, un cuvânt de îmbărbătare, te poate face să zbori și să nu mai vezi nici un obstacol în realizarea visului tău.  Un cuvând spus cu sinceritate, poate să-ţi umple sufletul de bucurie sau cel puţin să-ţi aducă zâmbetul pe buze.

            De obicei, comunicând, se întâmplă ca prietenii adevărați să-ţi dea nişte idei care să te ajute să treci peste unele dintre problemele tale. Tu să-i asculți, dar să faci doar ce-i mai bine pentru tine. Știi tu : "zic ca el şi fac ca mine".

Uite că, am pornit de la una și am ajuns la alta. Concluzia ? Nu-ți da voie să te îmbolnăvești, dă-ți voie să visezi și, nu în ultimul rând, comunică cu persoanele în care ai încredere.

Restul…pe restul oamenilor, lasă-i în plata Domnului, cu problemele lor cu tot. Fă-ți propriul univers și mergi mai departe. Nu te îndemn să fii rece, indiferent și distant de restul oamenilor, dar, învață să asculți doar ce-ți face bine, încearcă să vezi doar ce-ți place, urmează-ți visul și MERGI PE DRUMUL TĂU !

fragment din cartea „Gânduri ascunse-n gânduri” - Silvia Urlih 

Uităm să vedem şi lumina dinăuntrul nostru - Silvia Urlih

În ultima perioadă, femeile, (în special cele pasionate de dezvoltarea personală), au devenit din ce în ce mai conştiente de existenţa rănilor, iar aici mă refer atât la cele profunde (dobândite din copilărie, din relaţiile cu părinţii noştri, cât şi la cele apărute în relaţia cu partenerul, cu intimitatea noastră, cu sexualitatea noastră până la cele sociale).

Pe măsură ce intrăm mai adânc în  emoţiile noastre   (durere, sau suferinţă), pe atât descoperim în noi, noi răni care ne cer insistent să fie acceptate și vindecate.

Deşi simţim că intrăm într-un proces de vindecare pentru binele nostru, ne este greu când descoperim din ce în ce mai multe lucruri întunecate sau neplăcute despre noi.

Astfel, multe dintre noi, am tras concluzia că suntem "defecte" sau "greşite", că avem atât de multe de vindecat, de "corectat" sau de "reparat", că am deschis cutia Pandorei şi că cele mai adânci traume ies din ce în ce mai mult la suprafaţă...

Ne adâncim tot mai mult în durerea noastră şi chiar strângem în jurul nostru şi alte femei cu care ne împărtăşim mai degrabă suferinţele decât bucuriile.

Făcând acestea, vdem sau simțim doar întunericul din noi și uităm să mai vedem şi lumina dinăuntrul nostru.

Ajungem să fim sceptice la orice compliment, nu credem pe cuvânt o vorbă bună care ne este adresată, nu ne dăm voie să ne acceptăm sau să ne iubim şi nu-i lăsăm nici pe alţii să o facă - toate acestea pe motiv că "mai avem de lucrat cu noi".

Draga mea ! Da-ți voie să simți ce-ți transmite sufletul. Nu te mai lăsa influențată sau intimidată de cei din jurul tău. Nu le mai permite să te facă să te îndoiești de tine. Mergi pe calea ta, trăiește-ţi experienţa și viaţa. Așa vei înțelege dacă ai avut o alegere bună… sau greșită. Indiferent de rezultat, tu devii mai înţeleaptă. Învață din greșelile tale.

Oamenilor le este teamă de nou, le este teamă de schimbare, sunt foarte atașaţi de viziunea lor sau a altora, asupra lumii. Aș spune că asta se datorează, în mare parte, pe nesiguranță, sau pe comodittatea lor .

Din nefericire, așa funcționează oamenii: atacă tot ceea ce nu cunosc și se înregimentează turmei. Dacă-I la modă să participăm la simpozioane pe diverse teme, cum să nu participăm ?  

Îți dau un sfat : Fii tu însăți !

Multe dintre noi ajungem chiar să credem că nu vom fi niciodată femeile acelea echilibrate, sigure pe ele, încrezătoare în forţele proprii... acele femei spre care tânjim să devenim.

Cea mai mare greşeală pe care o poţi face este să crezi că fiind Întuneric, nu mai poţi fii şi Lumină, că fiind slăbiciune, nu mai poţi fi şi putere; că fiind furie, nu mai poţi fi şi iertare, că fiind durere, nu mai poți fi fericire, că fiind neîmplinită, nu mai poți face cunoștință iar cu împlinirea, că fiind neiubită, nu mai poți întâlni marea iubire.

POȚI, DRAGA MEA, POȚI !

Participă la cât mai multe evenimente de „Cunoaștere personală”, dar, găsește-ți singură echilibrul. Ascultă-i pe mulți, dar alege ceea ce se pliază sufletului tău.

Dă-ți voie să simți ceea ce sufletul îți transmite. Nu puteți evolua pe plan spiritual, dacă asculți prea mulți „guru”. Fiecare dintre cei ce predau acele cursuri, are propriul lui „adevăr” despre viață. Adevărul tău e unic. Vei ajunge să te dezechilibrezi din ce în ce mai mult și-ți vei pierde echilibrul. Urmează doar un singur exemplu în care te regăsești. Doar exemplul personal al cuiva te poate ajuta. Dacă acel cineva a reușit să-și depășească limitele, și să-și găsească echilibrul într-un anume mod, sigur vei reuși și tu.

fragment din cartea „Gânduri ascunse-n gânduri” - Silvia Urlih

Trăieşte-ţi destinul ! - Silvia Urlih

Trăieşte pentru a vedea cum cad frunzele, trăiește pentru a vedea cum înmuguresc, în primăvară, copacii, trăieşte pentru a vedea cum înfloresc florile din pom, sau din glastră, sau din grădină, trăieşte pentru a te bucura de seninul zilei, sau de o zi încețoșată, trăieşte pentru o plimbare într-o zi cu soare, dar şi pentru a admira plânsul ploii, trăieşte pentru a simţi gerul, trăieşte pentru a simţi cum te mângâie fulgii de nea, trăiește și bucură-te când vezi pe geam, cum răsare dimineața sau cum apune luna.     Trăieşte-ţi destinul !

Trăiește pentru cel care te iubește și care merită să fie iubit, trăiește pentru cei dragi !

Te întrebi probabli ce-i cu acest text prin care te îndemn la a trăi. Nu-i un text motivațional, ci e realitatea pe care noi ar trebui să o simțim, să o trăim.

Din nefericire, am fost educați să trăim pentru alții, să ne dedicăm altora. Furați de vârtejul vieții, uităm să trăim și pentru noi.

Ni se pare că nuavem timp pentru noi, ni se pare că timpul nunne este aliat și că aleargă mult prea repede.

Știi cât de mult am fost educați să ne mințim ? Da, ne mințim !

Ne mințim că ne este bine, ne mințim că suntem fericiți și împliniți, ne mințim că trebuie să trăim pentru a ne supune doprințelor celorlalți. Ne mințim, încă din copilărie, pentru că, din nefericire, așa au fost educați și părinții noștri, iar ei, la rândul lor, ne învață să trăim în minciună.

Încă de mici am fost educați să trăim în minciună. Nu am fost educați să ne respectăm, să ne fim propriii noștri stăpâni. Am fost educați să fim umili, să ne umilim în fața tuturor și să nu ne urmăm destinul.

Da, am fost educați să nu ne urmăm destinul, ci să ne facem propria soartă. De ce spun asta ? Pentru că destinul ne este scris, iar soarta… soarta ne-o facem singuri în urma alegerilor pe care le facem. Și, cum suntem ecuați să trăim în umilință, normal că și soarta ne-o facem să trăim ca niște umili.

Nu am fost îndrumați, nu am fost încurajați să ne respectăm, să ne fim proprii stăpâni, să ne respectăm și să ne acordăm timp și pentru noi. Am fost educați să ne umilim. Cică ” Capul plecat, sabia nu-l taie” . Da, e bines ă știi când să taci, e bine când să vorbești, e indicat chiar să ai puțină diplomație, dar… să te lați tăiat de sabie… cu asta nu sunt de accord.

TRĂIEŞTE PENTRU TINE !

P.S. Spune-le și altora să-ți urmeze exemplul, după ce înveți să te bucuri de fericirea de a trăi 

fragment din cartea „ Gânduri ascunse-n gânduri” - Silvia Urlih

Doar așa te vei putea vindeca ! - Silvia Urlih

Știi ce ne oprește pe noi, oamenii din a evolua pe toate planurile ? Frica. De fapt, de ce îi spun „frică”, când  ar trebuie să le spun frici ? Spun frici, pentru că ele sunt mult mai multe și vii cu ele încă din burtica mamei.

A-ți învinge fricile, este cel mai lăudabil lucru pe care-l poți face în viața asta.

Ce crezi ? A te arunca în vâltoarea vieții, în ciuda fricilor, sau a fricii, este eroism, nebunie, inconștiență, curaj, dorința de a-ți depăși limitele, sau e ceva normal ?!?

Eu cred că ar trebui să fie ceva normal să dorești să-ți depășești limitele și să ai din fiecare sentiment câte puțin(inclusiv puțină frică, dar doar frica de a nu-l dezamăgi pe Dumnezeu prin alegerile tale). Pe mine, experiențele trăite,  m-au învățat că doar dacă îți înfrunți fricile, te poți vindeca de ele.

Uite îți pun această întrebare : ai curajul să vorbești despre lașitățile, temerile, fricile, frustrările și angoasele tale ?  Te sperie trecutul, prezentul, sau viitorul ? Ți-e frică de moarte, sau de veșnicia ei ?

            Sunt întrebări care m-au măcinat și pe mine ani de zile… Într-un final am aflat că fricile mele vin din copilărie. M-au urmărit ani de zile și poate că, pe unele încă le mai „car”cu mine. Poate că încă mai am câte ceva de vindecat din trecut.

A-ți identifica fricile, e oarecum ușor, a avea curajul să vorbești despre ele nu-i mare lucru… Așa se spune, că nu-i mare lucuru să-ți vindeci fricile. Îți spun eu: e greu, chiar uneori e foarte greu. Însă, e foarte important ca atunci când conștientizezi o problem, să te străduiești să o elimini. 

După ani de luptă cu mine însămi, am reușit ( cu greu) să-mi înfrâng toate fricile…. Eeeeiii, poate că nu chiar pe toate. Nu mai mi-e frică de moarte, pentru că ea, moartea este o binecuvântare. Prim moarte ne întoarcem de fapt, „acasă”, acolo de unde am venit.

Încă încerc să mă descopăr, încă mai caut , încă îmi pun întrebări. Zi de zi descopăr că sunt un alt om, un om care se maturizează.

Dar sufletul…..oof sufletul rămâne același copil inocent ce vrea să se joace. Când eram mică mi-am pus zeci de întrebări : de ce iarba e verde, de ce zăpada e albă, de unde vine ploaia, de ce nu pot privi către soare… de ce mă doare când mă lovesc, de ce plâng când mă lovesc și mă doare.

Pe măsură ce am crescut, întrebările erau de alt gen : de ce mă doare sufletul, de ce plâng de supărare, de ce mă doare durerea, de ce mă doare umilința și nedreptatea, de ce oamenii sunt ipocriți și mincinoși.

Atunci, în anii copilăriei, atât puteam să mă întreb. Acestea erau întrebările care mă măcinau atunci. Am întrebat adulții. Nimeni nu mi-a dat un răspuns care să–mi satisfacă curiozitatea. De fapt, nu am găsit nici până azi unele dintre răspunsuri.

Mă străduiesc să evit mocirla urâțeniei lumii, încerc să pășesc peste răutatea ei, dar nu reușesc decât într-o oarecare măsură, pentru că…ea mă caută, mă găsește și mă trage în negura ei. Puterea mea constă în faptul că nu mă mai las târâtă în mocirla și urâțenia lumii. Poate că-i privilegiul vârstei ? Nu mai accept să am lângă mine oameni care mă pot răni.

Am încercat și încă încerc, să pătrund și să înțeleg meandrele urâțeniei lumii, dar nu reușesc… De ce nu înțeleg încă? Pentru că sufletul mi-a rămas același copil naiv care se întreabă, dar nu găsește singur răspuns. Încă nu știu… Poate că voi afla vreodată de ce lumea—i așa de mârșavă.

Sfat : Vorbește liber despre tot ceea ce ți-a influențat viața în mod negativ. Vorbește liber despre fricile și neîmplinirile tale. Dacă nu ai cui să te confesezi, scrie într-un jurnal de care să știi doar tu și Dumnezeu. Doar așa te vei putea vindeca !

fragment din cartea „ Gânduri ascunse-n gânduri” - Silvia Urlih

Roagă-te pentru binele tuturor ! - Silvia Urlih

Unii spun că-i bine să fii sincer și că e o calitate, alții, din contra, spun că e un defect. Sinceritatea este o deschidere a inimii.

În primul rând trebuie să fii sincer cu tine însuți și cu cei dragi ție. A fi sincer însă cu toată lumea e un ”defect ” care uneori se întoarce uneori împotriva ta. Ea, sinceritatea, se găsește la foarte putini oameni, iar ceea ce vedem deobicei, nu este altceva decât o dibace ascundere, spre a ne atrage încrederea celorlalți.

Îți deschizi sufletul, încerci să ajuți, să faci doar bine și constați că tot binele făcut și ajutorul dat se întoarce împotriva ta . Dar, nu-i bai, continuă să înveți în fața cui să-ți pui sufletul pe tavă. Cu timpul înveți de cine să te ferești și pe cine să ajuți.

Știi unde-i marea greșeală ? Te oferi să ajuți, fără să ți se ceară. Celui ce primește ajutor, i se pare normal să fie ajutat și bineînțeles că nu cântărește dăruirea ta. Cum să aștepți „răsplată” dacă i s-a părut ceva firesc să fie ajutat ?

Viața ne-a demonstrate că orice succes în viață îți mărește semnificativ numărul de ... dușmani.

Eu, mă rog să aibă toată lumea cât mai mulți bani, cât mai multă putere, să nu le lipsească nimic, pentru a nu mă vedea și pentru a-mi vedea liniștită de viața mea.

Fă și tu ca mine și-ți va fi bine. Roagă-te pentru binele tuturor !

fragment din cartea „Gânduri ascunse-n gânduri” - Silvia Urlih

Doamne, obosim, sau uităm de Tine ??!- Silvia Urlih

Doamne uneori obosim , sau uităm să ne mai gândim la Tine. Când vezi că inimile noastre nu te mai cuprind, întinde-ne mâna de dincolo de zare, trezește-ne şi adu-ne aminte de Tine. Învaţă-ne și ajută-ne să putem privim în ochi infinitul.

Învaţă-ne să nu ne fie teamă de măreția și bunătatea ta, de ceea ce e măreţ şi sfânt ! Învață-ne să ne temem mai degrabă de micimea din noi şi ferește-ne de mediocritatea din jurul nostru.

Învaţă-ne să descoperim ceea ce e adânc ascuns în inconștientul nostrum, învață-ne să pătrundem dincolo de banalitatea vieţii de fiecare zi. Dă-ne puterea să înţelegem rostul şi sensul vieţii noastre, iar atunci când nu le înţelegem, să le căutăm la Tine, pentru că doar la Tine ne găsim alinare și echilibru. Curăţă-ne inimile de orice emoţie otrăvită pe care o ținem ascunsă bine în noi. Eliberează-ne mintea de orice judecată, astfel încât să putem trăi în pace, lumină şi iubire.

Ajută-ne să-i acceptăm și să-i iubim pe ceilalţi aşa cum sunt, dacă se poate, necondiţionat.

Ajută-ne să-i acceptăm aşa cum sunt, fără a-i judeca, deoarece dacă-i judecăm, îi vom găsi vinovaţi şi vom simţi nevoia de a-i pedepsi. Dar dacă-i pedepsim și ne răzbunăm pe ei, ce facem de fapt ? Luăm asupra noastră păcatul.

Ajută-mă să pot iubi omul, așa cum este el. Ferește-mă de cei răi și adu în preajma mea, doar oameni buni. Dă-mi înțelepciunea de a nu răspunde cu răutate la răutatea lui.

fragment din cartea „Gânduri ascunse-n gânduri” - Silvia Urlih

Nu renunța la visurile tale ! - Silvia Urlih

Dacă crezi că poți, sigur vei putea. Dacă crezi că ești bun, sigur vei deveni bun și înțelegător.             Dacă crezi că ești răbdător, sigur vei incepe să ai răbdare.Dacă crezi în visul tău, sigur vei ajunge să ți-l îndeplinești. Dacă crezi că nu poți, cu certitudine că nu vei reuși în viață.

        Încrederea în tine este primul lucru pe care ar trebui să-l ai, este butonul pe care scrie „start”, el te ridică de pe pista de lansare.

Crede în tine și-n visul tău și nu renunța niciodată la a-ți împlini visurile, dorințele !

Multe dintre femei au ajuns să adopte o atitudine masculină, crezând că astfel se vor descurca mai uşor "în această lume rea". Multe dintre femei s-au lăsat conduse de competiţie. Și-au pus o armură pe suflet și o mască pe chip, pentru a-și proteja de fapt vulnerabilitatea, sensibilitatea, neputința, frustrările, dezamăgirile.

Să ne mai mirăm că nu-și doresc copii ? Să ne mai mirăm că petrec cât mai multe ore în afara casei ( la serviciu) ? Să ne mai mirăm că sunt atât de multe femei care au ales singurătatea ?

Noi, femeile, alegem (conştient sau inconştient) să ne sacrificăm, să ne lăsăm pe un plan secundar, să muncim până la epuizare sau chiar boală, cu scopul de a-i mulţumi pe cei din jur. Făcând acestea, ne îndepărtăm de dorinţele sufletului nostru. De ce ? Pentru că noi, femeile, aşa am fost învăţate de mamele, bunicile şi străbunicile noastre. Nu am ştiut că putem fi şi fericite, armonioase, echilibrate.

Am fost educate să fim umile în fața bărbatului, să nu avem curaj să le cerem să fim iubite. Ne-am lăsat duse de val, am trăit în compromisuri, pentru că , așa am fost educate.

Iubirea trebuie învățată, încercată și experimentată… iubirea se simte… prima atingere nu reprezintă niciodată expresia ei desăvârșită… Dragostea sau iubirea este un giuvaer de mare preț dat în dar fiecarei ființe umane. Daca l-ai pierdut, viața ta nu mai are nici un sens…

fragment din cartea „Gânduri ascunse-n gânduri” - Silvia Urlih

Viața e o luptă cu tine și cu gândurile tale- Silvia Urlih

A fi eu însămi, înseamnă să-mi dau voie să fiu liberă şi să-mi urmez dorința sufletului. Da, să fiu liberă, dar asta nu înseamnă că-mi doresc să trăiesc în singurătate, sau în desfrâu, ci înseamnă să nu mai port măști care să-mi ucidă, înceg încet sufletul, înseamnă să nu mai fiu nevoită să joc teatru în fața nimănui, înseamnă să-mi dau libertatea de a fi eu însămi, să pot să spun oricui ceea ce cred, fără a jigni, fără a fi greșit înțeleasă, să nu mai accept umilințe, să nu mai accept să fac nici un fel de compromis, nici cu mine însămi, nici cu viața mea și nici cu cei ce mă înconjoară.

Am ales libertatea, dar, scest lucru a venit, din nefericire, la pachet cu a-i dezamăgi pe cei dragi mie. S-a întâmplat, de fapt am fost nevoită să aleg între a-mi urma propria cale spre liniște și împăcare cu mine însămi, sau să continui să fiu pe placul celorlalţi, să trăiesc în suferință. Mi-am urmat destinul, și atât.

Am înțeles că a fi eu însămi, îi poare răni pe unii, însă în momentul în care am găsit curajul de a fi EU, îi pot inspira și ajuta pe ceilalţi pentru a-şi urma propria viață.

 Cel mai important lucru este să fii deschis în faţa vieţii. Cu siguranţă transformarea ta va veni la pachet cu o serie de provocări, însă le poţi depăşi dacă vei avea în minte faptul că şi ele fac parte din drumul tău şi ţi-au fost date cu un scop.

După ce mi-am aflat menirea și adevărul despre viață, continui să-mi rămân fidelă în relaţia cu mine şi cu ceilalţi. Ceea ce eu am trăit și trăiesc, poate să pară nesemnificativ pentru ceilalţi, însă în momentul în care am reușit să trăiesc pentru mine, am devinit capabilă să-mi împlinesc dorințele, să mă simt împlinită.

Nu încerc să conving cu forța pe nimeni despre ceea ce m-a învățat pe mine viața, despre adevărul pe care eu l-am înțeles. Eu doar spun, și atât.

Viața este o luptă. O luptă pentru ceea ce crezi, pentru ceea ce vrei, o luptă cu tine însuți pentru a-ți depăși limitele.  Totul depinde de tine, de felul în care îți poți face visele să devină realitate. Poți crede despre tine că ești doar un simplu om. Realitatea este că tu ești lumea întreagă, tu ești universul și ai o putere inimaginabilă.

Viața este o luptă....da...o luptă pentru ceea ce vrei să fii. O luptă cu tine și cu dorințele tale. Dorește-ți și vei avea.

Ai încredere, pentru că există un acel ”CINEVA” care le rânduiește pe toate și care te va ajuta să-ți îndeplinești dorința. Ai grijă însă ce-ți dorești.Dorește-ți să fii în primul rând OM....OM CARE SĂ-ȘI SIMTĂ SUFLETUL.

Nu te uita în urmă, ci priveşte cu curaj tot ce ţi-a hărăzit soarta. Mergi înainte cu fruntea sus, înoată în oceanul cu rechini, învață să te ferești de ei, și, nu deveni rechin.

Fii tu însuți, indiferent cât de greu ți-ar fi ! Luptă cu tine pentru a-ți depăși limitele, pentru că poți !

fragment din cartea - Gânduri ascunse-n gânduri” - Silvia Urlih

NU-I AȘA CĂ-MI EȘTI ? - Silvia Urlih

Nu-i așa

că-mi ești lumină,

nu-i așa

că îmi ești soare,

nu-i așa că-n rădăcină,

rădăcină mă sădești,

nu-i așa

că mă renaști

și din iarbă

mă faci o floare,

nu-i așa

că-n asfințit,

dimineața-mi înflorești ?

Nu-i așa că-n umbra nopții

îmi ești soatele din vis,

că mă scoli din amorțeala

ce m-a țintuit

pe cruce,

că mă speli cu apa vie ,

că mă duci

spre paradis,

că mă scoți din noaptea neagră,

să nu îmi mai fiu

răscruce ?

Nu-i așa că mă iubești

și că-mi ești

luceafăr viu,

că m-ai căutat prin lume

și m-ai așteptat

o eră,

m-ai găsit printre ciulini

și mi-ai spus :

nu e târziu,

nu-i târziu să ne fim soare,

nu-i târziu

să ne fim sferă.

Nu-i așa că ne naștem din același mac ?

Nu-i așa că ne-am născut din aceeași rădăcină?

Nu-i așa că ne tragem din scoarța aceluiași copac?

Nu-i așa că vom rămâne pe veci lumină ?

Silvia Urlih - 16.05.2019

IUBIREA E TOT ! - Silvia Urlih

Nu-i așa că uneori

îți vine să ucizi

pământul ?

Nu-i așa că uneori

ai vrea să nu-ți mai fii

pământ?

Nu-i așa că uneori

îți vine să fugi,

să nu-ți mai fii

una cu gândul,

ai vrea să-ți fii doar pacea

ce se ascunde-n

gând.

Nu-i așa că uneori

ai vreai să redevii

copilul ploii,

ai vrea ca ploaia

să-ți spele

și noaptea

și trecutul,

ai vrea ca soarele

să nu-ți mai șteargă din privire

 sorii,

ai vrea să-ți fii ce-ai fost,

când la născare ți-a însorit

sortitul.

Nu-i așa c-ai vrea să-ți fii din nou iubire

și în iubire să-ți fii din nou copil

ai vrea să nu mai știi de-a ta durere

ai vrea să-ți fii sămânța ce naște pe un pământ fertil.

Iubirea unește lumea !

Iubirea îți dă aripi !

Iubirea e tot !

Silvia Urlih - 04.05.2019