NU-I AȘA CĂ-MI EȘTI ? - Silvia Urlih

Nu-i așa

că-mi ești lumină,

nu-i așa

că îmi ești soare,

nu-i așa că-n rădăcină,

rădăcină mă sădești,

nu-i așa

că mă renaști

și din iarbă

mă faci o floare,

nu-i așa

că-n asfințit,

dimineața-mi înflorești ?

Nu-i așa că-n umbra nopții

îmi ești soatele din vis,

că mă scoli din amorțeala

ce m-a țintuit

pe cruce,

că mă speli cu apa vie ,

că mă duci

spre paradis,

că mă scoți din noaptea neagră,

să nu îmi mai fiu

răscruce ?

Nu-i așa că mă iubești

și că-mi ești

luceafăr viu,

că m-ai căutat prin lume

și m-ai așteptat

o eră,

m-ai găsit printre ciulini

și mi-ai spus :

nu e târziu,

nu-i târziu să ne fim soare,

nu-i târziu

să ne fim sferă.

Nu-i așa că ne naștem din același mac ?

Nu-i așa că ne-am născut din aceeași rădăcină?

Nu-i așa că ne tragem din scoarța aceluiași copac?

Nu-i așa că vom rămâne pe veci lumină ?

Silvia Urlih - 16.05.2019