duminică, 22 martie 2020

A trăi-trăire- 21 - Silvia Urlih


Atunci când te plouă, nu te doare, nu te umple de noroi, doar te udă. Atunci când te plouă, stropii ce vin din nori, te pot spăla de trecut, un trecut în care ai fost rănit, sau dezamăgit, sau trădat, sau tratat cu violență fizică sau verbală, sau manipulat emoțional.
Ploaia îți  poate spăla sufletul, te poate spăla acolo unde, dacă vrei și dacă-ți dorești, nu te poate atinge nimeni și nimic. În sufletul tău poți rămâne pentru totdeauna liber,  curat și nealterat.
Nu-mi place ploaia de iarnă, pentru că trebuie să fiu îmbrăcată mai gros, însă, abia aștept să mă prindă o ploaie de vară, să mă ude până la piele și să nu-mi fie frig. Abia atunci simt cum sufletul meu se curăță de toată mizeria lumii.
Ploaia poate stinge focul care te arde pe interior. Îți poate vindeca cicatricile pe care vitregiile vieții ți le-a lăsat.
Închide ochii, ridică-ți fruntea spre cer și lasă stropii de ploaie să te ude, să te spele de toate cele rele pe care le-ai trăit !
 Fragment din cartea „Printre infinituri ” -  Silvia Urlih 

A trăi-trăire- 20 - Silvia Urlih


Dragile mele femei, voi știți să trăiți prin alții, să vă dați și viața pentru cei dragi, să renașteți din propria cenușă, să dați naștere unei alte vieți, să creșteți viață în pântecele vostru.
Dragele mele, voi știți să mângâiați, să alintați să alinați suferințe, să îngrijiți și să-i oblojiți pe cei bolnavi, știți să legănați, să ascultați, să iubiți, să venerați.
Știți cum să treceți peste suferințe, cum să treceți peste dureri și neajunsuri, știți să vă dăruiți și să vă osteniți pentru cei dragi.
Știți să luminați, să radiați, să fiți cele mai bune gospodine, mame și soții, știți să vă dăruiți, să iubiți și să iertați, știți să fiți inclusiv bărbatul din casă.
Știți și puteți să fiți și să vă fiți sclave.
Voi, dragele mele, știți să fiți TOT pentru cei din jurul vostru.
Pentru voi, cele care puteți fi curcubeu și ploaie, soare și ninsoare, întuneric și lumină, pământ roditor și câmp de miriști, pentru voi, cele care sunteți iubire și iertare, vânt și nemișcare, pentru voi înșivă, știți cum să fiți ? Știți că și voi vă sunteți ?
Știți că și voi aveți dreptul de a primi tot ceea ce voi știți să dăruiți ?
Dragele mele, opriți-vă o clipă din a tot dărui și cereți celor cărora le dăruiți și vă dăruiți, ceea ce aveți și voi dreptul să primiți, ceea ce aveți și voi nevoie.
Căutați în adâncul sufletului și adunați-vă în voi. Dați-vă sau redați-vă pe voi, vouă.
După ce vă opriți din căutări și acceptări, aduceți-vă aminte și conștientizați cine sunteți și continuați să mergeți spre lumina din voi.
Dragele mele, în interiorul pântecului vostru  păstrați nouă luni, noi universuri. Prin sângele vostru, dragele mele, curge răsăritul unei noi vieți, a unei noi lumi.
 Fragment din cartea „Printre infinituri ” -  Silvia Urlih 

sâmbătă, 21 martie 2020

A trăi-trăire-19 - Silvia Urlih


Se spune că la umbra nucului bătrân, nu crește mai nimic. Oare chiar așa să fie ?
Mi-aduc aminte din anii copilăriei, că aveam un nuc bătrân cu coroană foarte mare, în plantația de viță de vie. Vara, când erau căldurile alea de nu-ți venea să ieși din casă, strugurii erau foarte fericiți. Boabele erau încă verzi, dar se desfătau la umbra nucului și se dezvoltau normal și firesc, până ajungeau pe la jumătatea lunii septembrie când trebuiau culeși. În preajma umbrei lui, nu rezistau ierburile- știrul și plantele ucigătoare plantației de viță de vie.
Tot vara, îmi plăcea să mă ascund sub umbra lui răcoroasă și… Doamne ce bine-mi era !
Însă, la umbra nucului tânăr, am văzut, tot în anii copilăriei, că pot crește fel de fel de plante și de flori.
Umbra nucului bătrân are multe beneficii și efecte pozitive. Este sanitarul curții. La umbra lui, muștele nu se pot înmulți.
De ce am scris asta ? Pentru că, scriitoare fiind, îmi plac metaforele. Imaginează-ți că ai fi un nuc sau numbra lui, sau ai sta la umbra nucului, fie el tânăr sau bătrân. Te regăsești sau nu în acest text ?
Cine poate și vrea să trăiască sub umbra nucului, (bătrân sau tânăr) poate rodi sau, precum musca, poate sucomba prin neînmulțire.

Dragii mei, căutați un nuc, căutați să stați la umbra lui ! El vă poate fi de mare folos.
 Fragment din cartea „Printre infinituri ” -  Silvia Urlih 

A trăi-trăire-18- Silvia Urlih


M-am străduit (și continui s-o fac), să atrag spre mine lucrurile, cuvintele și oamenii care să mă încarce cu energie pozitivă… sau, altfel spus, vreau să atrag în viața mea doar ceea ce mă înalță spiritual și-mi adduce liniștea și pacea sufletească.
M-am ambiționat să trăiesc, să trec peste toate vicisitudinile vieții și voi continua să fac tot ceea ce nu mi-am imaginat vreodată că aș putea face. Știu că pot !
Voi continua să-mi depășesc limitele și să accept că pot face ceea ce am respins, din neștiință sau din principii inoculate, sau din lipsa educație din familie.
Voi continua să fiu managerul propriei mele vieți, deși am învățat să-mi manageriez viața mult prea târziu.
Voi continua să fiu bună și amabilă cu oamenii care îmi ies în cale și îi voi ajuta pe cei în dificultate.
Voi continua să-mi consolidez zidurile care mă apără de oamenii care vor să se folosească de bunătatea mea.
Voi pune în valoare forța binelui și voi face tot posibilul pentru a nu face pe nimeni să sufere.
Voi continua să iubesc și … să învăț să accept că pot fi și eu iubită.
Voi continua să mă fericesc din lucruri mici, dar să accept că pot și eu să FIU FERICITĂ și IUBITĂ.
Voi continua să mânânc doar ce-mi place și-mi face bine ( în limitele bunului simț pentru că nu-mi place să fiu grasă, dar nici să jinduiesc la bunătăți) , pentru a-i arăta trupului profunda mea recunoștință și să-i mulțumesc pentru rolul pe care îl joacă în protecția sufletului meu. Trupul ne este „haina” care ne îmbracă sufletul. Dacă porți o „haină” curată și bine îngrijită vei trăi în concordanță cu mintea și cu sufletul. Voi continua să-mi răsfăț trupul și chipul cu crème, pentru a-i arăta că-l respect și că-l prețuiesc .
Voi continua să aștern între coperțile cărților pe care le scriu, sentimentele și trăirile mele.
 Fragment din cartea „Printre infinituri ” -  Silvia Urlih 

marți, 17 martie 2020

A trăi-trăire- 17 - Silvia Urlih

Uneori, poate o dată, sau de mai multe ori, în drumul transformării noastre, suntem nevoiți să lăsăm în urmă TOT: căsnicie, relații, oameni, prietenii, joburi, case, averi, afaceri, atașamente, tipare, hoby-uri, judecăți, prejudecăți, educația din familie, dureri, dezamăgiri, principia, umilințe, puncte de vedere.
Le lăsăm în urmă, renunțăm la TOT ceea ce a însemnat viața noastră trecută, dar, ce se întâmplă cu noi ? Ce simțim ? Cât de tare ne doare despărțirea de noi, noi cei care ne-am fost o vreme ?
Simțim ca și cum am fi pierdut pe cineva… acel cineva care ne-am fost noi. Simțim ca și cum am fi în doliu, ca și când am plânge pe cineva drag care „a plecat” definitiv dincolo de nori.
Drumul pe care am ales să-l părăsim și am ales să mergem pe un alt drum, (un drum care sperăm că ne va schimba soarta), nu este doar despre ce lăsăm în urmă, nu este doar despre părțile din noi pe care le-am lăsat o dată cu plecarea.  
Este despre faptul că alegem să trăim doar pentru noi. E nevoie să ne șlefuim constant dacă ne dorim cu adevărat să vrem să devenim. Esta alegerea noastră dacă ne mai dorim să refacum pazelul cu bucățile din noi pe care mai vrem, sau mau putem să le luăm cu noi.
Ce câștigăm, ce devenim, ce încorporăm după ce lăsăm să se desprindă din noi bucăți din suflet, cu tot ceea ce nu am fost sau suntem? Ce câștigăm dacă ne aliniem la „adevărul” care se va desprinde din noi și din jurul nostru ? Câștigăm TOT !
În perioada de tranziție, este foarte important să ne acceptăm întregul proces de doliu. Să ne plângem de milă, să deplângem tot ceea ce a fost și nu va mai fi la fel, sau va fi, dar va fi altfel. Ne vom regăsi altcumva, în alt fel, în altă parte.
Toată lumea noastră interioară se va transforma în altceva. Noi ne vom transforma în alticneva. Ne vom transforma în persoana care ne dorim să fim.
Tot cunoscutul trecut și present, se va transforma într-un necunoscut viitor. Un necunoscut care la început ni se va părea înfricoșător și amenințător, dar, va veni momentul în care să facem primul pas spre el. Și, Doamne ce plăcut este cunoscutul-necunoscut, după ce vom simți că am murit și apoi am înviat, că suntem un altcineva, un cineva care s-a împăcat cu sine însuși !
Serbați, dragii mei, noile posibilități care apar după ce ne desprindem de vechile alegeri de vechile obiceiuri și de tabieturi. Să avem mereu în vedere că vrem să renaștem.
Spațiul nou pe care îl câștigăm în noi înșine, alegerile și posibilitățile pe care le avem din acest spațiu, ne vor înălța spiritual. Noul nostru conștient sau inconștient, ne este ancoră pentru prezent și viitor.
E posibil ca atunci când trecem prin tranziții, deci durei mari, să ne dorim a ne întoarce acolo de unde am plecat.
Sfat : Nu vă mai doriți să vă întoarceți acolo de unde ați plecat. Lăsați în urmă trecutul care v-a adus mari neplăceri și suferințe. Încuiați bine ușa trecutului cu zeci de lacăte și deschideți cu curaj ușa viitorului. Nu rămâneți între cele două uși, pentru că vă vat rage curentul.
Pe drumul care duce spre înainte, spre lumină și spre iluminare, vor fi multe momente când vom simți că ne-am pierdut, că nu mai știm calea și că ar fi mai bine ne întoarcem în zona de confort, care de fapt ne-a fost disconfort. E important în acel moment să avem ca ancoră viziunea noilor posibilități care se deschid, a noilor oameni pe care îi vom întâlni.
Astfel, întregul proces de tranziție și de transformare, de găsire sau de regăsire, va fi mai mult despre plin decât despre gol, mai mult despre viitor decât despre trecut, mai mult despre cine suntem decât despre cine am fost, mai mult despre ce alegem de acum înainte să fim.
Dragii mei, indiferent în ce dureri, suferințe, confuzii, supărări și neîmpliniri am trăit și ne-am amăgit,  trăiți cu speranța că durerea tranziție nu este și nu va fi fără folos.
După ploaie, iese curcubeul !!

Dă-ți voie să fii noul om, omul la care ai visat să-ți fii și care-ți dorești să fii !!
 Fragment din cartea „Printre infinituri ” -  Silvia Urlih 

A trăi-trăire-16 - Silvia Urlih


Violența, de orice fel, îi transformă pe cei violenți în oameni de nimic. Violența emoțională sau fizică asupra unui copil este o crimă. De ce spun că e o crimă ? Pentru că ucide sufletul copilului, iar el nu se va mai putea resuscita, probabil, niciodată. Poate va allege să renască din propria cenusă, dar, e posibil să aleagă să meargă pe drumuri greșite, poate va allege să se înhăiteze cu cine știe ce personae care să-l influențeze negariv și să ajungă o scursură a societății.
Un copil este o stea pe cerul nostru , al părinților.
Alegeți să nu stingeți cu palmele, pumnii, sau cuvinte grele, steluța ce urmează să lucească pe cerul plin de multe alte stele. Alegeți să nu striviți personalitatea și viitorul unui copil .
Este nedrept să lovești o persoană , care nu se poate apăra din cauza diferenței de „mărime".
Nu uitați ! Violența produce violență. Sechelele lăsate de ea sunt vizibile și după foarte mulți ani. Ce vezi în familie, asta faci. E posibil ca la maturitate, copilul să facă exact aceleași lucruri pe care le-a văsut în familie, E posibil ca el, copilul de azi să devină infractorul de mâine, doar pentru a se răzbuan pe trecutul copilăriei lui.
Nu-i păcat să se ciclicizeze violența ? Se încheagă alte  familii care se autodistrug din pricina a ceea ce ești învățat încă din anii copilăriei.
  Fragment din cartea „Printre infinituri ” -  Silvia Urlih

A trăi-trăire-15- Silvia Urlih


O relație de cuplu funcționează, dacă cei doi realizează că nu au nevoie unul de celălalt pentru a se susține financiar, ci își doresc să fie împreună pentru că se iubesc, pentru că rezonează la nivel de valori, de stil de viață, de credințe, de credință și de viziune asupra prezentului și a  viitorului.
O relație de cuplu funcționează perfect dacă ambii realizează că își sunt unul pentru celălalt, precum pământul pentru copaci, precum ploaia pentru flori, precum soarele pentru ziuă și luna pentru noapte, precum stelele pentru cer, precum apa pentru viață.
Un cuplu sănătos și armonios se formează între două persoane care au puterea de a-i da libertate partenerului pentru a fi el însuși, dacă își pot păstra individualitatea și-și pot crea împreună un spațiu în care fiecare simte să se dăruiască și să primească ce are celălalt mai frumos de oferit. Într-un astfel de cuplu nu îți pierzi identitatea și personalitatea, ci te ajută să evoluezi alături de partener.
Dacă în relația ta nu te simți liber, dacă te simți controlat și manipulat, dacă nu poți să fii tu însuți, dacă trebuie să-ți reprimi sentimentele și să-ți controlezi cuvintele, dacă trebuie să cedezi mereu pentru a nu-ți supăra partenerul, dacă minți pentru a te proteja, dacă te vezi nevoit să faci compromisuri și sacrificii, dacă trebuie să renunți la ce este important pentru tine  doar „ca să fie bine", înseamnă că nu este relația potrivită pentru tine.
Cel mai probabil că accepți să rămâin în relație din motive pe care nu vrei să le recunoști: teama de singurătate, obișnuința, dependența sentimental sau financiară, sau poate te agăți de momentele frumoase care au existat la început și pe care speri că le vei retrăi .
În relația nepotrivită te simți de cele mai multe ori neîncrezător, de parcă nu ai fi suficient de bun, de frumos ori capabil pentru partenerul tău. Începi să te îndoiești de tine, ești mai mereu apăsat, trist, nefericit. Și asta doar pentru că lipsește cel mai important lucru din relație, pentru a fi funcțională: compatibilitatea.
Sigur că nu vei găsi neapărat un om cu care să fii mereu pe aceeași lungime de undă. Vor exista dezacorduri, dorințe sau percepții diferite.
Însă, atunci când există comunicare și respect reciproc, când deciziile se iau de comun acord, când se ajunge la un numitor comun, relația este funcționabilă. Astfel, nu simțim niciodată că am fost privați de ceva important pentru noi, așa cum se întâmplă când facem compromisuri sau sacrificii pentru că suntem manipulați sau șantajați emoțional.
Atunci când ești lângă persoana potrivită, te simți susținut să faci și să fii tot ceea ce își dorește sufletul. Pentru că iubirea adevărată înseamnă în primul rând să-i dai libertatea partenerului de a fi el însuși.
Chiar dacă în jurul nostru vedem din ce în ce mai des relații nefericite, există și relații împlinite. Ele se bazează întotdeauna pe compatibilitate, încredere și respect reciproc. Nu-i invidia și încearcă să faci ca și ei.
Pentru a putea să fi fericit într-o relație, este foarte important să fii autonom și independent din toate punctele de vedere și să-i dai același lucru și partenerului, pentru că atunci nu vei fi dispus să faci compromisuri și nu te vei mai mulțumi cu puțin.
O relație de durată se bazează pe încredere și respect. Restul sunt… floricele…
  Fragment din cartea „Printre infinituri ” -  Silvia Urlih 

luni, 16 martie 2020

A trăi-trăire-14- Silvia Urlih


Dragii mei dragi, o să fiți și voi părinți într-o zi !
            Să nu uiți niciodată că mama ta ți-a fost scoică pentru margaritarul fiintei tale..
            Fără să aibă avuții, poate fără prea multă școală , ea te-a pregătit , așa cum s-a priceput, pentru viață, ți-a pregătit aripile pentru zbor.
            Poate că și-a stopat zborul care să o ducă la a-și împlini visurile ei, pentru a te ajuta să-ți duci tu visul departe…cât mai departe.
Te-a învățat zborul, te învățat să-ți deschizi aripile cât mai larg.
            Te-a învățat să zbori pentru ca tu să poți pluti spre culmile propriilor  tale vise și reușite.
Te-a hrănit cu sângele inimii sale.
Din pântec, ți-a făcut drum spre brațele ei. 
Neprihănitul lapte de la pieptul ei l-ai supt.
Te-a legănat și te-a cântat în slove de încurajare.
De multe ori te-a spălat cu lacrimile ei.
Te-a susținut, să devii OM
Te va susține, așa cum doar ea știe , să rămâi OM.
Ți-a oferit atât cât i-a fost cu putință.
S-a rugat, se roagă și se va ruga pentru tine și pentru familia ta, nu pentru ea.
Ea a rămas umbra ta, în umbra ta și în urma ta, dar se va bucura de toate realizările tale.
Dacă i-ai cere-o, și-ar da și viața pentru tine.
Dacă îți aduci aminte, roagă-te pentru sănătatea ei… poți chiar să aprinzi o lumânare de sănătate pentru ea.
Doar atât vrea acum, când te-a văzut realizat…să-i fie drumul luminat spre apusul vieții…
Iubirea și respectul tău îi va fi lumină până când va apune și va pleca la un momentdat dincolo de nori.
Ai să fii și tu părinte într-o zi, sau poate că deja ești părinte. Nu o uita pe mama ta !
Ea, după ce te-a văzut „domn” a învățat să trăiască prin tine, să se bucure de bucuriile tale, să se fericească de fericirea ta și a familiei tale,să se fericească de fericirea voastră.
 Fragment din cartea „Printre infinituri ” -  Silvia Urlih 

A trăi-trăire- 13 - Silvia Urlih


Mereu m-am bazat pe mine, pe feelingul, pe inteligența și pe înțelepciunea mea. Am învățat în timp să fiu o luptătoare, am învățat că trebuie să „aud” doar de ceea ce mi-a putut fi de folos în decursul vietii.
Am învățat să nu mă las condusă de părerile și „sfaturile” altora.. Am învățat să ascult multe sfaturi, dar să fac doar ceea ce este mai bine pentru mine și familia mea.
Din nefericire, am mai învățat să nu-mi lipseasscă din poșetă masca în spatele căreia să îmi ascund emoțiile, teama, grijile, neputința, suferința.
Am „furat” de la viață doar ceea ce era mai frumos și mi s-a pliat sufletului și personalității mele.
Ce dacă provin dintr-o familie modestă și am copilărit într-o mahala de la periferia orașului? Mi-am dorit să ies din acel mediu, (pe care încă din copilărie l-am văzut ca a fi toxic) am ieșit și am devenit ceea ce am văzut la alții mai „cu ștaif”.
Am învățat că nu eu sunt cea care să-i judece pe cei ce m-au lovit și m-au judecat, de cele mai multe ori pe nedrept.
Dumnezeu judecă și face dreptate, mai devreme sau mai târziu.
Măști....măști...măști….Ce bine ar fi dacă ați renunța la ele, pentru că s-ar putea ca la un moment dat, să vă sufocați de atâtea măști.
Alegeți să fiți voi înșivă ! Renunțați la a mai face pe plac tuturor !
 Fragment din cartea „Printre infinituri ” - Silvia Urlih

A trăi-trăire- 12 - Silvia Urlih


De-a lungul timpului, am conștientizat și apoi am realizat și decis că, sunt un om unic. Am pasiunile mele care mă fac să fiu diferită de oricine altcineva.
Am refuzat și continui să refuz faptul că-mi face bine dacă mă compar cu oamenii, mai ales cu cei mai „slabi” decât mine. Rezultatele comparaţiilor mi-au fost insatisfăcătoare. Nu m-au ajutat cu absolut nimic Eu am personalitatea mea, caracterul meu, destinul meu.
Nu m-am raportat și nici nu mă raportez vreodată la părerile altora despre mine.
Mi-am dorit și am luptat cu mine pentru a-mi depăși limitele și condiția socială, pentru a fi la același nivel cu cei mai realizați decât mine.
Îmi plac provocările, deci, mi-am pus întrebarea : cu ce-i mai bun cel care a reușit să se realizeze decât mine ? Ce a făcut el să ajungă acolo unde e ? Ce a făcut ? Îți spun eu. A muncit zi lumină, a riscat , a riscat și și-a investit bani în afaceri.
Cu ani în urmă mi-am fixat un obiectiv și am luptat cu mine însămi pentru a-l atinge.
Nu vă recomand să duceţi o viaţă falsă comparându-vă doar cu cei mai nerealizați decât voi – astfel încercând să vă motivaţi.
Dacă veți face asta, nu după mult timp veţi ajunge ca mama mea care știa că trebuie să aibă un serviciu sigur ( era femeie de serviciu la o policlinică) și că ea nu va putea niciodată să fie ca doamnele asistente.
Dacă veți face asta, îi veţi vedea doar pe cei de deasupra voastră și vă veți spune, exact ca mama mea: eu nu am cum să ajung acolo pentru că nu mă duce mintea, pentru că nu am bani, pentru că nu am relații, că nu am noroc, așa mi-e soarta… etc.
 Fragment din cartea „Printre infinituri ” - Silvia Urlih