duminică, 22 martie 2020

A trăi-trăire- 20 - Silvia Urlih


Dragile mele femei, voi știți să trăiți prin alții, să vă dați și viața pentru cei dragi, să renașteți din propria cenușă, să dați naștere unei alte vieți, să creșteți viață în pântecele vostru.
Dragele mele, voi știți să mângâiați, să alintați să alinați suferințe, să îngrijiți și să-i oblojiți pe cei bolnavi, știți să legănați, să ascultați, să iubiți, să venerați.
Știți cum să treceți peste suferințe, cum să treceți peste dureri și neajunsuri, știți să vă dăruiți și să vă osteniți pentru cei dragi.
Știți să luminați, să radiați, să fiți cele mai bune gospodine, mame și soții, știți să vă dăruiți, să iubiți și să iertați, știți să fiți inclusiv bărbatul din casă.
Știți și puteți să fiți și să vă fiți sclave.
Voi, dragele mele, știți să fiți TOT pentru cei din jurul vostru.
Pentru voi, cele care puteți fi curcubeu și ploaie, soare și ninsoare, întuneric și lumină, pământ roditor și câmp de miriști, pentru voi, cele care sunteți iubire și iertare, vânt și nemișcare, pentru voi înșivă, știți cum să fiți ? Știți că și voi vă sunteți ?
Știți că și voi aveți dreptul de a primi tot ceea ce voi știți să dăruiți ?
Dragele mele, opriți-vă o clipă din a tot dărui și cereți celor cărora le dăruiți și vă dăruiți, ceea ce aveți și voi dreptul să primiți, ceea ce aveți și voi nevoie.
Căutați în adâncul sufletului și adunați-vă în voi. Dați-vă sau redați-vă pe voi, vouă.
După ce vă opriți din căutări și acceptări, aduceți-vă aminte și conștientizați cine sunteți și continuați să mergeți spre lumina din voi.
Dragele mele, în interiorul pântecului vostru  păstrați nouă luni, noi universuri. Prin sângele vostru, dragele mele, curge răsăritul unei noi vieți, a unei noi lumi.
 Fragment din cartea „Printre infinituri ” -  Silvia Urlih 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu