DIN TINE, ÎN TINE, PRIN TINE- Silvia Urlih

Ești

visul arzând al minții arzânde

ce arde-n jeraticul minții,

arzând,

aprinzi fulgere de gânduri

ce se sting

în gândul din gând,

ești talaz de cenușă

ce umblă hai hui

prin valuri de iluzii,

iluzii deșarte,

iluzii de umbre cernute

în visări.

Ești

pulberea argintului

ce se naște din dorința

din tine,

ești insula ireală a iubirii

ce se scrie pe margini,

cu fapte,

ești umbra ce-și scrie iubirea

din umbra iubirii de oameni,

ești clipa din clipă

ce picură

din tine în tine,

prin tine.

Ești

valsul din vis

conturat de curcubeul luminii,

închină gândul gândului,

din tine

prin tine

spre lume,

ești podul ce leagă iubirea din tine

spre lume

prin tine,

ești râul ce curge-n torente

sun podul iubirii

de tine.

Ai grijă!

Podul,

e visul real ce se naște din tine,

curge prin tine

și revarsă spre oameni !

Silvia Urlih - 13.07.2017

V-AȘ PRIVI ȘI V-AȘ IUBI - Silvia Urlih

Dacă mâine

ziua ar allege să înceapă fără mine,

iar

soarele mi-ar fi doar amintire,

dacă mâine

luna m-ar lua în poala ei

să-mi arate zorii-n asfințit,

de acolo,

din poala ei,

eu

v-aș privi și v-aș iubi.

Dacă mâine

pădurea s-ar strânge pentru mine într-un buchet de crini,

iar

dealul mi-ar fi un lan de maci,

dacă mâine

câmpia s-ar ghemui într-un spic

din care se se sature cocorii,

de acolo,

de undeva de sus,

eu

v-aș privi și v-aș iubi.

Dacă mâine

ziua s-ar împături pentru mine într-un mănunchi

de nopți,

iar

nopțile mi-ar fi lumină,

dacă mâine

oceanele s-ar aduna-n izvorul din care

să-și stingă setea cerbii,

de acolo,

de dincolo de nori,

eu v-aș privi și v-aș iubi.

Dacă mâine

pleoapele ar revuza să mai privească

cerul,

iar

albastrul lor ar fi două plicături de ploaie,

dacă mâine

aș lua în brațe lumina

și aș urca pe ea spre divin,

de acolo,

din umbra divinului,

v-aș privi și v-aș iubi.

Silvia Urlih - 12.07.2017

NU ÎNGENUNCHEA CA ROBUL - Silvia Urlih

Cresc în sufletul de om,

munți înalți

plini de dureri,

cresc în suflet văi și dealuri,

deznădejdi,

pustiu și jale,

nesfârșite ierni și geruri

le ascunzi în primăveri,

te îneci în morți încete

și în fapte

prea banale.

Ești o vale fără margini,

ești un deal

fără sfârșit,

îl tot urci

dar

vântul aprig te coboară înapoi,

pieptul îți devine scoarță

numai bun de peticit,

urci pe deal, dar urci și valea,

rătăcit ești

printre ploi.

Vijeliile-ți pun piedici,

dar

culege-le în snopi,

scutură din vântul aspru

boabele ce îți sunt dar,

ploaia

strânge-o în găleată,

n-o lăsa uitată-n gropi,

udă-te la rădăcină

cu credința

din altar.

Vremile-s de tine-aduse,

nu te mai plânge de soartă,

te creează omul vieții

care-și duce-n spate

ciobul,

fii un munte ce se-naltă

dintr-un bob

de piatră spartă,

fii o stâncă ce rezistă,

nu îngenunchia

ca robul.

Silvia Urlih - 11.07.2017

AM ALES CE MI-E MENIT - Silvia Urlih

Mi-am adus câmpia-n casă,

casa

să îmi fie lan,

lanu-n mine să-nflorească,

înfloritul

să mă-mbrace,

haina lui de luminare să-mi lumine cu alean,

soarele

să-mi fie pernă,

patul

să îmi fie pace .

Mi-am adus în casă macii,

roșul lor

să mă încarce,

din petale să-mi fac fluviu,

fluviul lor să mă aline,

roșu-n sânge să se piardă,

verdele

să-mi fie trup

să fiu mac în câmp de maci,

să mă simt bine

cu mine.

Casa, macii, lan și soare,

sunt în mine,

sunt tot eu,

le-am pierdut în tinerețe,

le-am găsit în asfințit,

mi-am pus sufletul pe tavă,

l-am primit

pe Dumnezeu,

tava El a luat-o-n palme

și-am ales

ce mi-e menit.

Silvia Urlih - 10.07.2017

SUNT ÎN URCARE - Silvia Urlih

Stau înfipte-n trupu-mi firav,

sulițiți

încă neatinse,

mi le scot cu braț de suflet

și le oblojesc cu gheață,

îmi e trupul

precum câmpul

după bătălii aprinse,

plin de sângele din răni,

dar

cu dragoste de viață.

Rănile mă dor,

mă ard,

pline-s de otrava lumii,

stau înfipte-n pieptul meu,

sufletul

mi-e încă rană,

pun pe plaga sângerândă,

petec

din  corola lunii,

să nu poată a pătrunde

altă suliță vicleană.

Mi-e rănit întregul trup,

dar

cu drag le oblojesc,

nu mă las îngenuncheat,

ci răspund la provocare,

sunt războinic,

nu sunt laș,

am ales ca să trăiesc,

rănile se duc,

se spală,

nu cobor..sunt în urcare!

Silvia Urlih 09.07.2017

STRĂJER LA POARTA LUMII - Silvia Urlih

Poate am fost străjer

la Poarla lumii,

poate am fost cântul iubirii ,

poate am fost

o liră ce a cântat la curți de regi,

poate am fost

câmp verde,

poate că

am cântat din scoarță de arțar,

poate am fost un melc

și am vegheat pădurea să nu plângă.

Poate am fost călău

și am ucis minciuna,

ura și orgoliul,

poate am fost

un înger ce și-a dorit să sece pe veci

durerea lumii,

poate am fost iubire,

 din gânduri am construit castele,

poate am fost un fluviu

ce și-a dorit să se-ntâlnească

cu oceanul.

Poate am fost…

dar sunt străjer la Poarta dreptății și iubirii,

am fost și sunt străjer,

descătușez suflet întemnițat în trup,

sunt

ochi ce caută prin zări lumina,

măsor cu grijă

clipele,

îmi curg secundele prin răni,

dar rana mea

vă e balsam.

Silvia Urlih - 08.07.2017

UNEORI - Silvia Urlih

Uneori,

mă simt precum ceața,

o ceață de mătase

care mă învăluie

și mă cuprinde în brațele-i mătăsoase

dar reci,
uneori,

devin și eu ceață,

o ceață densă care se pitește

printre arborii care înfrunzesc pădurile,

pentru a nu mă vedea

nici măcar eu.

Uneori

mă simt precum seva

care hrănește tulpina universului,

o sevă care se străduiește

să devină fluviu,

uneori,

mă simt must care se lasă băut

pentru a i se simți savoarea,

sau dulceața,

sau acreala,

sau amăreala

sau jinduirea.

uneori,

mă simt ca o liană

care se târăște

spre origine,

pentru a-și ascunde curcubeul,
uneori,

mă simt ca un lup

care își sădește pădurea în mine,

și se ascunde în ea

pentru a nu-i auzi nimeni

urletele de durere…

nici măcar eu.

 Silvia Urlih 06.07.2017

RĂSAR DIN MINE - Silvia Urlih

Uneori,

mă simt

un vultur pescar,

zbor

deasupra munților

și mă minunez de tainele lui,

uneori,

cuprind în coajă de castană necuprinsul lumii

și o înghesui,

ca pe un miez,

într-un vârtej

de vise. 

Uneori,

mă simt ca o ploaie de toamnă,

alteori ca una de vară,

dar

mereu ca o ploaie

ce se strecoară prin sita norilor ,

uneori ploaia

plouă vesel, cu soare,

alteori plouă

cu tunete și fulgere,

dar,

ploile vin și trec. 

Uneori,

mă simt o stea

ce atârnă leneș de marginea lunii,

strălucesc,

sau abia pâlpâi

pe cerul nopții din ziuă,

uneori cad

precum o cometă,

cu sau fără voia mea,

dar mereu mă ridic

și 

strălucesc pe cerul fără stele . 

Uneori,

mă simt ca soarele

ce lumină în noapte,

razele răsar înlăuntrul meu

și

se revarsă în jurul meu

uneori soarele arde ,

uneori este balsam rănilor 

dar, 

în fiecare dimineață răsar din mine 

pentru că divinul mă susține. 

Silvia Urlih - 06.07.2017

OFTEAZĂ CLIPELE - Silvia Urlih

Ca niște clipe înlănțuite

sunt anii din secunda ce va urma,

valsează,

piedute pe marginea timpului năruit,

dansează difuz pe umbra umbrei,

dansează pe un zid lăturalnic,

precum zborul

unei păsări rătăcite

de stol.

 

Se cerne timpul pe geana depărtării,

ca oaza în deșert sunt nisipurile orei

ce picură din

sărutarea timpului,

petale de păpădie sunt secundele

ce se adună în corola celului.

Oftează clipele,

durerea le doare,

căci,

sunt clipe ce merg cu secundarul pe umăr,

își cară bocceaua de neîmpliniri

și-și adună timpul pierdut

în anii absenți .

Uneori,

clipele sunt precum gândul,

nestatornice,

iar zborul lor stă pe loc.

Silvia Urlih 05.07.2017

TE-AI PIERDUT -Silvia Urlih

Ca o frunză ce tremură-n noapte

te-ai pierdut

printre vreascuri,
ca un fir de nisip

te-ai rătăcit în marea albastră și calmă,

ca o floare-mbobocită

te-ai uscat în grădina alintată de soare,

ca un fulg

ai  nins

și ai rămas să zaci

pe zăpada din vară.

Ca o pasăre ce zboară în loc

te-ai rătăcit în altar,

ca o aripă frântă

ai uitat zborul

de-nceput,

ca o clepsidră fără timp

ai fiert în oceanul din ea,

ca un timp fără tiv

ai uitat să fii

cine ai fost

la născare.

Ca o pâine uitată pe masă

te-ai uscat

sub lumina iubirii,

ca o amforă ruginită de râu

ai rămas agățat

de un ciot,

ca un lup prea flămând

ai sfârtecat căprioara rănită,

ca o buruiană

ai rămas doar o umbră

lângă floarea de mac.

În loc de altar, ai ales caverna dintre valuri
Silvia Urlih 04.07.2017