TE-AI PIERDUT -Silvia Urlih

Ca o frunză ce tremură-n noapte

te-ai pierdut

printre vreascuri,
ca un fir de nisip

te-ai rătăcit în marea albastră și calmă,

ca o floare-mbobocită

te-ai uscat în grădina alintată de soare,

ca un fulg

ai  nins

și ai rămas să zaci

pe zăpada din vară.

Ca o pasăre ce zboară în loc

te-ai rătăcit în altar,

ca o aripă frântă

ai uitat zborul

de-nceput,

ca o clepsidră fără timp

ai fiert în oceanul din ea,

ca un timp fără tiv

ai uitat să fii

cine ai fost

la născare.

Ca o pâine uitată pe masă

te-ai uscat

sub lumina iubirii,

ca o amforă ruginită de râu

ai rămas agățat

de un ciot,

ca un lup prea flămând

ai sfârtecat căprioara rănită,

ca o buruiană

ai rămas doar o umbră

lângă floarea de mac.

În loc de altar, ai ales caverna dintre valuri
Silvia Urlih 04.07.2017